Arts & Design

Cât durează un proiect de amenajare a unei locuinţe, care sunt etapele şi costurile? Arhitecta Andreea Ştefan dă toate răspunsurile

02 feb 2022 437 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Pe Andreea Ştefan o inspiră cel mai mult timpul pe care şi-l alocă pentru a învăţa lucruri noi. Îi place să descopere materiale, tehnici, combinaţii noi şi să le pună în practică ulterior în proiectele de design de care este responsabilă. Cele mai multe sunt lucrări în zona rezidenţială, însă de-a lungul timpului s-a ocupat şi de birouri, de spaţii din HoReCa şi chiar de transformarea unei ferme în „acasă“.

„Am absolvit Faculta­tea de arhitectură de interior, secţia design, din cadrul Universităţii de Arhi­tectură şi Urba­nism Ion Mincu în anul 2013. După aceea, am urmat un master, de Design industrial, la Politehnică, primul an în Bucu­reşti, iar al doilea la Politecnico di Torino, Italia. Acolo am avut ocazia să lucrez într-un birou de arhitectură şi design, unde am învăţat o mulţime de lucruri, am mers la expoziţii internaţionale şi multe evenimente legate de design“, povesteşte Andreea Ştefan.

După întoarcerea în ţară, la începutul lui 2016, a început primele proiecte pe cont propriu. În mare parte, lucrările din portofoliul ei sunt rezidenţiale, incluzând garsoniere şi studiouri, dar şi apartamente spaţioase şi case. De asemenea, a lucrat la amenajarea unor birouri, dar şi a unor localuri HoReCa, prin prisma colaborărilor pe care le-a avut de-a lungul timpului. Cel mai complex proiect pentru care a lucrat a fost însă clădirea unei ferme din Timişoara.

„Avea o suprafaţă totală de 600 de metri pătraţi, parter şi etaj, şi era într-o stare avansată de degradare. Clădirea a suferit o transformare totală în timpul celor doi ani cât a durat amenajarea.“

În general, etapele sunt asemănătoare în toate proiectele: se începe cu refacerea instalaţiilor electrice şi sanitare, apoi urmează montarea finisajelor şi ulterior se aduce mobilierul realizat pe comandă. Iar la final se pun decoraţiunile şi corpurile de iluminat. Cum ferma în cauză avusese o suprafaţă mare, toate aceste etape s-au întins pe o perioadă lungă, timp în care Andreea a fost pe şantier de multe ori şi a supervizat lucrările.

„Încerc să-mi rezerv timp mereu pentru a învăţa, pentru a citi diverse articole şi a vedea alte proiecte. Târgurile internaţionale de design trebuie vizitate, acolo se prezintă noutăţi în materie de mobilier din întreaga lume. Este important să avem experienţe noi şi mintea mereu deschisă, inspiraţia poate veni de oriunde“, crede Andreea Ştefan.

I-ar fi dificil să spună cu exactitate cât timp îi ia să facă un proiect de design, pentru că sunt mulţi factori implicaţi - de la gradul de dificultate a proiectului la felul în care se desfăşoară comunicarea cu beneficiarul. Proiectul se poate modifica de multe ori până la final, uneori chiar ea este cea care se răzgândeşte şi ajunge să opteze pentru alte soluţii, alteori în implementare pot apărea probleme care să întârzie toată lucrarea. Variabilele sunt multe.

„La modul ideal, proiectul de amenajare necesită o lună. Faza de implementare mai depinde însă foarte mult de tipul proiectului, disponibilitatea echipelor din şantier, de cei care realizează mobilierul customizat şi aşa mai departe.“

Cea mai plăcută, dar şi cea mai dificilă etapă totodată, este discuţia cu clientul, spune Andreea Ştefan. Trebuie să-i înţeleagă nevoile, să vină cu un concept şi o propunere de amenajare care să-i satisfacă cerinţele, iar asta nu e uşor. Însă întregul proces de realizare şi de implementare este plin de satisfacţii. În final, cele mai reuşite colaborări sunt cele în care şi beneficiarul se implică, spune clar ce îşi doreşte, dar este şi foarte receptiv la idei şi propuneri noi.

Clienţii Andreei Ştefan sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 28 şi 55 de ani, oameni care fie au trecut prin experienţe traumatizante cu alte amenajări şi decid că au nevoie de sfaturile unui specialist, fie sunt la prima lor casă şi vor s-o amenajeze corect şi frumos. Tot între clienţi se regăsesc şi dezvoltatorii care amenajează apartamente tip showroom sau investitorii care vor să pregătească apartamentele pentru a le da ulterior cu chirie.

Preţurile diferă în funcţie de stadiul în care găseşte spaţiul. Dacă este la gri de exemplu, preţul este de aproximativ 25-30 de euro pe metru pătrat. Dacă însă este vorba despre un bloc nou, cu finisaje şi uşi montate, atunci se începe direct cu partea de proiectare a mobilierului şi cu selecţia obiectelor, iar preţul este în jur de 15-20 de euro pe metru pătrat. A schimbat pandemia ceva în businessul Andreei Ştefan până acum? Răspunsul este „da. În bine“.

„Lumea a conştientizat cât de important este să te simţi bine în casa ta, să ai o amenajare funcţională şi frumoasă, cu spaţii bine gândite. Astfel, multe persoane au decis să investească în amenajări sau transformări complete ale spaţiului de locuit, iar cererea pentru serviciul de design interior a crescut foarte mult.“

Există însă şi reversul medaliei, spune Andreea, deoarece, din cauza cererii crescute şi a situaţiei generale cauzate de pandemie, este o problemă cu stocurile, chiar şi la magazinele foarte mari, este un timp mai lung de aşteptare pentru mobila realizată pe comandă, iar preţurile au crescut mult. De asemenea, finisajele vin pe comandă şi durează aproximativ patru săptămâni să ajungă.

Dincolo de proiectele de amenajare la care lucrează, Andreea Ştefan a dezvoltat şi un concept personal dintr-o idee care i-a venit în urmă cu mai mulţi ani. Îşi propusese să facă un obiect de şezut care să se schimbe în funcţie de momentele zilei, de activităţi şi de numărul de persoane pe care le are în casă şi care, totodată, să nu îi ocupe mult spaţiu de depozitare.

„De atunci, am făcut trei prototipuri, pe care le-am modificat până am ajuns la forma actuală şi la felul în care pufii sunt manevraţi şi transportaţi. Aşa a apărut Yenipuf. Setul este compus din trei perne, însă noutatea o reprezintă husele.“

Acestea sunt accesorizate cu chingi şi arici şi astfel pernele pot fi puse în mai multe variante de stat. Este un obiect care se poate integra uşor atât într-o cameră de copil sau într-o sală de grădiniţă, cât şi într-un living, un birou sau un spaţiu public, precum bibliotecile. În plus, husele se pot face din mai multe culori sau materiale, iar Andreea a creat şi o variantă impermeabilă, din neopren, numai bună pentru terase şi grădini.

Cea mai mare parte a timpului ei este însă dedicată proiectelor pentru care este contractată, iar începutul lui 2022 este aglomerat din acest punct de vedere. În plus, speranţa Andreei Ştefan este că va putea relua vizitele la expoziţiile de arhitectură şi design din Europa. Şi îşi doreşte mai departe să înveţe lucruri noi despre materiale, tehnologii, culori, eficenţă energetică şi lista poate continua.

 

Andreea Ştefan: „La modul ideal, proiectul de amenajare necesită o lună. Faza de implementare mai depinde însă foarte mult de tipul proiectului, disponibilitatea echipelor din şantier, de cei care realizează mobilierul customizat şi aşa mai departe.“

„Târgurile internaţionale de design trebuie vizitate, acolo se prezintă noutăţi în materie de mobilier din întreaga lume. Este important să avem experienţe noi şi mintea mereu deschisă, inspiraţia poate veni de oriunde.“