Mihnea Ghilduş a ajuns ca prin intermediul Dizainăr să pună la dispoziţia a 140 de designeri români un spaţiu, o „sufragerie“, în care ei să-şi poată expune produsele, aceasta fiind probabil una dintre primele iniţiative riguros conturate de susţinere a creativităţii din acest domeniu. Dar în timp ce el se încăpăţânează să deschidă „casa“ Dizainăr pentru cât mai mulţi musafiri, un designer ceva mai nonconformist a avut grijă definitiv chiar de spaţiul în care locuieşte Mihnea. Faceţi cunoştinţă cu Schanz, generatorul de voie bună sub formă de labrador auriu, poate cel mai important designer din lumea lui Mihnea Ghilduş.
„Am 33 de ani, dar de 15 ani stau în această casă. Arăta cu totul altfel înainte de renovare, proiect pe care l-am terminat în 2012. O mare contribuţie în amenajarea acestui spaţiu o are Schanz. El a fost cel care pur şi simplu a distrus metodic vechea casă. A ros tot şi a avut dreptate să facă aşa pentru că nici mie nu-mi plăceau acele lucruri. Iniţial, în noua casă, Schanz urma să aibă un spaţiu al lui delimitat de restul casei, tocmai pentru a nu mai face prostii. Dar a renunţat la vechile obiceiuri sau poate pur şi simplu i-a plăcut schimbarea.“
Schanz pare mândru de ceea ce a reuşit să facă, se plimbă peste tot prin casă ca şi cum ar fi a lui şi loveşte neglijent cu coada fel şi fel de obiecte. Te loveşte şi pe tine, prieteneşte, desigur, pentru că aşa vrea el. Are o poftă de joacă molipsitoare.
„Am schimbat totul având în minte un singur obiectiv, acela ca aerul şi lumina să circule libere. Nu ai niciun obiect care să le împiedice. În afară de zona de noapte care este izolată de restul casei, ochii şi aerul se pot duce liberi prin toată casa.“
Desigur, şi Schanz umbla liber prin toată casa.
Aceeaşi logică de spaţiu deschis a fost aplicată şi pentru mobilier.
„Am optat pentru rafturi deschise din aceeaşi idee, de a avea o transparenţă a spaţiului. Aşa văd eu viaţa. Pentru mine confortul nu este neapărat un lucru fizic. Pentru mine confortabil nu este să stau în maşină, ci pe bicicletă. Pentru mine este confortabil să-mi văd lucrurile. Casa este făcută într-un stil industrial în care lucrurile nu sunt ascunse pentru că nu este nevoie. Sunt numai lucruri utile, care merită să stea la suprafaţă.“
Călătoria prin casă se face numai pe parchet de lemn, Mihnea refuzând de la bun început folosirea gresiei. Materialul cel rece nu şi-a găsit locul nici măcar în baie.
„Nu pot să suport gresia pentru că multă lume o foloseşte urât şi prost. De cele mai multe ori mă doare ochiul când văd gresie. Eu mi-am făcut din casă un fel de circuit, umblu pe parchet de lemn dintr-o parte în alta. La baie, zona umedă este separată de cea uscată prin intermediul unei rigole umplute cu pietriş.“
Ceea ce captează însă toată atenţia, în afară de Schanz, evident, este o masă masivă, o structură nepretenţioasă care domină spaţiul tocmai prin caracterul spartan.
„Masa este făcută de mine. Are 250 de kilograme şi am cărat-o pe bucăţi aici. Este făcută din stejar. Am vrut să aibă picioarele din stejar masiv cât mai groase. Picioarele sunt făcute din lemn ud. Odată cu trecerea timpului, lemnul a crescut, a crăpat, este un obiect viu. Am dat după un timp cu un chit colorat tocmai pentru a marca această creştere.“
Din păcate, în prezent Mihnea nu mai are la fel de mult timp pentru designul de produs. Un altfel de design îi ocupă timpul.
„În 2009-2010 o prietenă din Germania a făcut un produs şi ţin minte că-mi spunea că ar fi grozav dacă ar fi un magazin în care să
şi-l expună astfel încât prietenii ei să-l vadă. Eu ştiam mulţi designeri care lucrau pe cont propriu, dar care nu aveau spor. De aici a pornit Dizainăr, un proiect gândit ca un fel de sufragerie comună pentru tinerii designeri. Am început cu 40 de nume. Am ajuns la 140. Noi suntem în total cinci oameni.“
Deşi este un concept destinat unei bresle artistice, Dizainăr este bazat pe fundamente foarte solide, cu rădăcini bine ancorate în realitate, la fel de puternice ca picioarele de stejar care susţin masa cea grea.
„Acum fac un altfel de design, un fel de design de organizare pentru că nu mai am la fel de mult timp. Pentru a intra în sufrageria Dizainăr un produs trebuie să aibă o funcţie bine definită, să fie un obiect făcut pe criterii ergonomice, estetice, să aibă acel ceva. Obiectul trebuie să aibă un preţ, designerul trebuie să-şi ştie costurile. Nu este uşor să lucrezi cu artişti.“
Mihnea nu duce de unul singur lupta pentru promovarea designerilor români. Romanian Design Week a devenit deja un eveniment de referinţă, sunt tot mai multe publicaţii de profil şi un ajutor considerabil vine şi din partea Asociaţiei Producătorilor de Mobilă.
„Designul de succes este cel făcut cu resursele pe care le ai la îndemână. De exemplu, noi ca ţară avem lemn, metal, sticlă, ceramică. La noi nu o să vezi plastic pentru că modelarea acestuia este foarte scumpă. Problema este că puţini ştiu să-şi dezvolte un brand propriu.“
Şi mai este o problemă. Designul de produs trebuie să se alinieze unei logici de locuire. În contextul unui trai în sine foarte aglomerat, clientul este dispus să deschidă uşa casei sale unor obiecte cu un scop bine definit. Nu mai este spaţiu de umpluturi.
„Noi avem o problemă în Bucureşti pentru că este un mediu care s-a dezvoltat negândit, într-o deplină lipsă de atenţie la detalii. Or la Dizainăr fix pe asta punem accentul. Dacă unghiul este de 90 de grade, atunci să fie de 90 de grade. Contează foarte mult în design să iasă exact ceea ce ai gândit, nu să fie o întâmplare. Eu am vrut să crape această masă. Aşa am gândit-o eu. Nu a fost nicio surpriză. De altfel, design în alte limbi exprimă o combinaţie între gând şi proiect. Noi căutăm oameni care ştiu şi puţină economie, şi puţină inginerie, şi marketing. Acesta este un designer. Când faci diferenţa între accident şi intenţie, atunci eşti designer.“
Desigur Schanz cunoaşte aceste lucruri. Eu îmi iau noţite şi mă bucur că am mai priceput ceva. Generatorul de bucurie cu blăniţă aurie doar aprobă totul cu o tăcere atotştiutoare.
