Arts & Design

Cum arată cele mai frumoase case ale Bucureştiului, reşedinţe de ambasadori şi sedii de ambasade. Episodul 2: În casa ceaiului japonez

10 nov 2017 1757 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Era 22 octombrie, acum doi ani, când Kisaburo Ishii călca pentru prima dată în România. A adus cu el o mână de obiecte care să-i amintească de ţara natală, Japonia, şi a început o viaţă nouă, care i se pare surprinzătoare la fiecare pas - de la mâncare până la tradiţii. Nu ar da România decât pe Anglia, ca ţară în care i-ar plăcea de asemenea să fie ambasador, însă acolo şi-ar dori să stea mai degrabă la ţară. În România, în schimb, îi plac în egală măsură oraşele şi satele.

 

S-a născut într-o familie de artişti, alături de trei surori care au cariere artistice, şi spune că nici el nu stă departe de acest domeniu, motiv pentru care încearcă să frecventeze cât poate de des evenimente culturale. Cum în Bucureşti stă aproape de zona centrală, merge de multe ori, alături de soţie, la Teatrul Naţional şi la Operă, iar cel mai des  la Ateneu.

„Prima impresie despre România a fost că e o ţară foarte calmă, însă Bucureştiul este plin de evenimente şi activităţi sociale. De asemenea, sunt o mulţime de evenimente sociale la care eu particip în calitate de ambasador, cum ar fi conferinţe sau întâlniri de protocol“, spune Kisaburo Ishii, care merge la astfel de reuniuni aproape de fiecare dată însoţit de soţia lui, Sachiko Ishii.

A ajuns în România după ce i s-a propus să încerce o altă viaţă într-o ţară străină, iar el a acceptat. A plecat din Ministerul Transpor­turilor din Japonia, unde ocupase funcţia de ministru adjunct, şi a venit aici la propunerea biroului prim-ministrului din Ţara Soarelui Răsare.

„Îmi place mult România şi mai ales îmi plac oamenii de aici, mi se par blânzi şi generoşi. Nici până acum nu m-am obişnuit complet cu rolul de soţie a unui ambasador şi sunt încă momente în care mă simt puţin pierdută în situaţii precum evenimentele la care merg cu soţul meu“, spune Sachiko Ishii, soţia ambasadorului.

În Bucureşti, cuplul stă în casa unde a locuit prim-ministrul român Octavian Goga, înainte de al Doilea Război Mondial, un imobil care se numără printre cele mai mici reşedinţe de ambasadori comparativ cu cele ale ambasadorilor din Germania, Franţa, Italia sau Statele Unite ale Americii. De pe balcon, cei doi admiră în fiecare dimineaţă arbuştii de azalee japoneză, care împodobesc grădina. Pe lângă aceste flori, şi-au personalizat locuinţa cu elemente aduse tocmai din Japonia, pentru a putea spune locului „acasă“.

„Am adus aici o caschetă aurie, un obiect tradiţional japonez, asociat cu Ziua Copilului, care se sărbătoreşte pe 5 mai în Japonia. De asemenea, avem şi un set tradiţional folosit la ceremonia ceaiului, pe care l-am moştenit de la tatăl meu. Soţia mea are şi ea unul similar, rămas moştenire de la mama ei“, explică ambasadorul Japoniei.

Toţi cei care intră în reşedinţa sa sunt onoraţi cu ceaiul japonez, însoţit în mod obligatoriu de dulciuri specifice aceleiaşi culturi. Băutura se serveşte pe o masă cu blat de sticlă, sub care stau împrăştiate tot felul de figurine origami modelate chiar de soţia lui Kisaburo Ishii.

În casa cuplului japonez se găsesc de asemenea câteva dintre cele mai preţioase fotografii pentru istoria naţională, aflate în proprietatea statului japonez, care îi înfăţişează pe Împăratul şi Îm­părăteasa Consoartă ai acestei ţări.

Ce nu s-ar fi aşteptat Kisaburo Ishii să găsească în România - şi totuşi, a găsit - este jucăria tradiţională japoneză kendama, care şi-a cunoscut anul acesta perioada de glorie în mâinile copiilor români. Un obiect din lemn cu trei cupe în care trebuie aşezată o bilă, jucăria i-a fascinat pe cei despre care se spunea că au fost acaparaţi de tehnologie, dar şi pe ambasadorul Japoniei, mândru de popularitatea acestui joc în ţara în care îşi desfăşoară activitatea.

Jucăria i-a adus aminte de propria nepoată, în vârstă de doi ani, fiica fiului său, care locuieşte în Shanghai. Vara aceasta, familia lui a venit în vizită la Bucureşti, iar bunicul Kisaburo Ishii a făcut o adevărată muncă de cercetare înainte de sosirea lor şi a căutat cele mai frumoase parcuri în care s-o ducă pe fetiţă. Au mers în Herăstrău - unul dintre parcurile preferate ale ambasadorului - şi în Parcul Copiilor. Ambasadorul mai are o fiică în Tokyo, care lucrează pe un post de contabil în cadrul companiei de consultanţă fiscală şi audit Deloitte.

„Ultima dată, am fost la Tokyo în luna februarie anul acesta, cu ocazia reuniunii ambasadorilor japonezi din ţările europene“, spune Kisaburo Ishii.

Cât e în România însă, vrea să cunoască tot ce se poate din cultura şi atracţiile ţării. De aceea, a văzut până acum oraşe precum Sibiu, Cluj-Napoca, Braşov, dar locul lui preferat este Delta Dunării, mai ales că în Japonia nu există o deltă de asemenea dimensiuni şi, mai ales, cu atâtea specii de animale şi de plante. A fost în Delta Dunării anul trecut, în iunie, şi plănuieşte să revină. În afară de plimbări şi vacanţe, pe Kisaburo Ishii îl atrage sportul.

„Sunt pasionat de golf, dar până acum am avut doar două ocazii să practic acest sport de când am devenit ambasador în România. O dată a fost la Clubul Diplomatic din Bucureşti, iar a doua - la Balcic, în Bulgaria, unde am jucat cu un grup de oameni de afaceri japonezi care stau în Bu­cureşti. În general, pentru a face mişcare, prefer să merg pe jos în loc să iau un taxi, acolo unde nu e nevoie de maşină pentru a putea ajunge.“

Îi place, de asemenea, să citească şi se bucură că poate cumpăra cărţi pe care să le savureze în limba lui natală pe iPad. Însă nu evită nici limba română, motiv pentru care are un caiet plin deja cu expresii şi cuvinte în română. Caietul arată ca al unui elev de şcoală generală, cu notiţe, sublinieri şi exerciţii care stau dovadă pentru ambiţia ambasadorului de a se iniţia în limba unei ţări în care nici măcar alfabetul nu e cel pe care îl cunoaşte.

În Japonia, îşi petrecea timpul cu animalul de companie al familiei, o căţeluşă pe nume Cima, însă au pierdut-o în urmă cu câţiva ani, la vârsta de 17 ani, iar la Bucureşti s-au gândit că nu ar avea timp să se ocupe aşa cum ar vrea de un alt animal.

Dacă ar trebui să aleagă o altă ţară unde să fie ambasador, s-a gândit deja care ar fi aceasta:

„Aş alege Anglia, dar nu aş vrea să stau în Londra, ci undeva la ţară. Am petrecut doi ani în Oxford, când eram student, şi mi-a plăcut foarte mult viaţa la ţară acolo.“

Între timp, şi-a propus, împreună cu soţia lui, să cunoască mai bine tradiţiile româneşti, de care nu este chiar străin după ce a participat la câteva ceremonii autohtone.

„Vrem să luăm parte la mai multe ceremonii tradiţionale, cum ar fi cele specifice Crăciunului, Paştelui sau botezului. Am găsit unele similarităţi între Japonia şi România, deşi botezul ne-a surprins, trebuie să recunosc. Practic, voi băgaţi capul copilului cu totul în apă, iar până la încheierea acestui ritual, părinţii nu au voie să-l ia în braţe. Ne-a şocat această tradiţie“, spune amuzat Kisaburo Ishii.

Ce nu l-a şocat, ci l-a fascinat de-a dreptul, sunt ciorbele româneşti, de orice fel ar fi ele, astfel că acum spune că mănâncă ciorbă de două-trei ori pe săptămână la prânz. O spune cu bucurie, aceeaşi bucurie pe care o arată în ochi când vorbeşte despre România, casa lui departe de casă.