Arts & Design

Cum se transformă o casă într-o vacanţă continuă?

15 aug 2014 2661 afişări de Ioana David
Din aceeaşi categorie

O vacanţă bună poate să fie ca un fel de mâncare desăvârşit: necesită pregătire şi răbdare, iar detaliul care face diferenţa, care dă sarea şi piperul unei evadări este casa în care ne retragem, şi care, potrivit designerilor, trebuie să reflecte obiceiurile şi pasiunile noastre şi să ne ofere calmul şi starea de bine de care fiecare are nevoie pentru a-şi încărca bateriile.

Fie că e vorba de o casă folosită pentru sfârşitul de săptămână sau de o locuinţă destinată utilizării în timpul unui anumit sezon - spre exemplu vara la mare sau doar iarna în zona de munte - amprenta personală a proprietarului, pasiunile şi obiceiurile lui sunt cele care trebuie să domine amenajarea, la fel cum condimentele într-o mâncare sunt cele care fac diferenţa.

Deja designerii au renunţat să mai vorbească despre impunerea unui anumit stil pentru amenajarea caselor de vacanţă, lăsând loc proprietarilor să vină cu propriile idei, să folosească piese vechi de mobilier pe care le recondiţionează, rame de fotografii moştenite, pe care le îmbină cu elemente clasice, piese de artă avangardiste, obiecte din lemn brut sau eternele baldachine care s-ar putea încadra perfect într-un decor rustic.

„Am crezut întotdeauna în tuşa personală, care întrece orice tendinţe. Nu sunt pentru decoruri pe care să le schimbi la câteva luni de zile, ci mai curând pentru mobilierul timeless. Desigur, cu mici îm­prospătări. La modă, pentru mine, este stilul personal, iar dacă vorbim de un iubitor de clasic, are toate şansele să fie mereu în trend“, spune Diana Şucu, proprietara magazinului Ethan Allen din Capitală. Magazinul a fost deschis în decembrie anul trecut, iar unul dintre proiectele recente a fost amenjarea unei astfel de case, în zona Branului pe 3-4 niveluri. Designerul de la Ethan Allen a fost fascinat de priveliştea de munte, iar verdele pădurii a fost punctul de plecare pentru crearea unui decor toscan în dormitor, în timp ce pentru dining şi living s-a optat pentru stilul clasic - contemporan. În acest caz focusul a căzut pe culorile calde, dorinţa proprietarilor fiind de a avea o ambianţă primitoare, intimă.

Elementele clasice ar fi alegerea negreşită a Dianei Şucu pentru amenajarea unei case de vacanţă, tocmai în ideea de a aduce elementele familiare de acasă.

„Ceea ce mi-a cucerit atenţia în contextul în care se tot vorbeşte despre transformarea locuinţei într-un loc de vacanţă e tendinţa în sens invers, aceea de a lua cu tine în vacanţă atmosfera de acasă. Or, acasă pentru mine înseamnă clasic. Desigur, insistând asupra unui aer degajat. Pentru că tocmai ceea ce este familiar ne face să ne simţim cu adevărat confortabil“, spune Diana Şucu.

Dacă în cazul gastronomiei bucătarii au început să caute inspiraţie în mâncărurile tradiţionale pe care le ancorează în prezent folosindu-se de experienţa proprie şi imaginaţie, şi când vine vorba de amenajarea unei case de vacanţă multe dintre idei se găsesc în trecut.

„Tendinţa principală pe care o sesizez este folosirea materialelor vechi, recuperate, reintegrarea lor într- un nou ciclu de viaţă. (...) Nu cred în adoptarea totală a unui stil. A te lăsa absorbit de un stil mi se pare neinteresant şi lipsit de surprize estetice. De aceea eclectismul este pentru mine soluţia ideală: elemente clasice în combinaţie cu elemente din lemn brut, nefinisat alături de câteva piese de design avangardist şi piese de artă - iată opţiunea mea de astăzi. Mâine s-ar putea să fie alta. Sunt în continuă schimbare, aşa cum e totul în lumea asta“, spune Anda Roman, designerul care deţine atelierul cu acelaşi nume.

În momentul în care mobilierul este aşezat, accesoriile sunt cele care vin şi definesc   încăperea, fie că este vorba de o casă de vacanţă sau de orice casă. Se pot obţine două amenajări total diferite folosind accesorii diferite, spune Anda Roman.

„Ele (accesoriile - n.red.) vorbesc despre tine, cel care îţi pui amprenta acolo. Pot fi adaptate locaţiei ca un mod de a onora locul şi spiritul locului“, adaugă ea.

Însă ideea principală, aceea de a avea o atmosferă relaxată este cea care trebuie să rămână.

„Este o atmosferă mai relaxată în casa de vacanţă. Se folosesc materiale mai puţin preţioase şi mai mult cele naturale cum ar fi piatra, inul sau bumbacul“, spune Cristina Zelmat, reprezentanta showroomurilor La Maison.