În La Chaux-de-Fonds ajungi după o jumătate de oră de condus de la Berna. E unul dintre cele mai înalte oraşe ale Europei, situat la mai bine de o mie de metri altitudine. Unul dintre primele lucruri pe care le aflăm de la ghid este că întreaga arhitectură a oraşului e realizată în aşa fel încât nicio clădire nu ţine umbră celeilalte. Motivul este că ceasornicarii trebuia să beneficieze de cât mai multă lumină naturală, vitală pentru producţia pieselor.
Pus la pământ de un incendiu în 1794 şi reconstruit din temelii, oraşul de 37.500 de locuitori a fost reaşezat în mod raţional, tocmai pentru a sprijini ideea de orologerie. Spun ideea şi nu industria orologeră pentru că asocierea celor doi termeni ridică multe sprâncene în Elveţia, dat fiind că tot ce se produce e eminamente manual.
Pentru că iernile durează din octombrie până în mai, iar zăpada ajunge chiar şi la cinci metri, producţia de ceasuri în mici ateliere şi chiar lucrul în propriile case a prins repede printre localnici şi ca un refugiu productiv împotriva vremii rele şi a plictiselii.
S-au deschis astfel tot mai multe ateliere, iar noile locuinţe au început să urmărească tot mai mult lumina soarelui. Arta fabricării ceasurilor se putea face cu puţine unelte, deci vara se asigurau proviziile pentru anotimpul rece, iar iarna cei mai mulţi dintre localnici se ocupau de orologerie. Meşteşugarii au început să câştige repede notorietate, iar târgurile din ţările învecinate - Franţa, Germania, Austria, Italia - expuneau şi ceasurile din Alpii elveţieni.
După secole de prosperitate, anii '80 au pus o mare umbră pe provincia elveţiană Neuchatel, de unde şi repulsia locuitorilor pentru cuvântul "industrie".
Compania japoneză Seiko avea să devină pionier în tehonolgia quartzului, dezvăluită în premieră la Târgul internaţional de ceasuri de la Basel din 1986, iar primul ceas de acest fel era lansat în Germania în ianuarie 1988 şi în luna aprilie a aceluiaşi an în Japonia.
"Se vorbea despre Le Locle şi La Chaux-de-Fonds drept oraşe ale tristeţii, ale depresiei, iar locuitorii începuseră să revină la muncile agricole sau chiar să se mute din zonă", spune ghidul, încercând să explice de ce e mai bine să nu porţi ceas decât să ai la mână unul automatic când vizitezi zona.
Ce-i drept, dacă la Milano de exemplu primul lucru la care se uită cel cu care te întâlneşti sunt pantofii, la Zürich, Geneva, Berna sau Lausanne toate privirile cad pe încheietura de la mâna stângă.
După boomul ceasurilor quartz , Elveţia a încercat să se repoziţioneze cu succes pe nişa de lux, mizând pe valoarea adăugată pe care un ceas cu mecanism automatic o poate aduce celui care îl deţine. Întreg oraşul a fost reabilitat pentru a creşte moralul locuitorilor, iar după ani buni La Chaux-de-Fonds a reînviat. Azi e unul dintre cele mai prospere locuri ale Europei. Printre casele cu multe ferestre stă şi primul atelier al Tissot, într-o clădire luminoasă cu fundaţie înaltă, locul unde s-au produs mii de ceasuri până când compania să se mute în Beau-Site, în 1907. Tot aici a pornit şi Zenith, în 1865, când fondatorul său, Georges Favre-Jacot, avea să înceapă producţia.
La fel ca Longines în Saint-Imier, Favre-Jacot şi compania sa sunt emblematici pentru regiune, în urma deciziei de a fabrica la scară largă ceasuri, prin producţie mecanizată, pe seama inovaţiilor prezentate la Philadelphia la finele secolului al XVIII-lea.
Urmele complexului industrial Piaget, transformat între timp în muzeu, stă drept dovadă că orologeria era direcţia pe care localnicii mizau încă de acum 200 de ani.
Astăzi, La Chaux-de-Fonds se axează, dincolo de ceasuri, pe turism. Karl Marx asocia estetica locului cu conceptul de "oraş-fabrică", însă tot din regiune se trage şi părintele arhitecturii moderne Le Corbusier, a cărui casă a devenit obiectiv turistic, dar şi Louis Chevrolet, fondatorul brandului auto recunoscut internaţional.
După cum spun chiar localnicii, La Chaux-de-Fonds va trebui să se reinventeze şi în noul secol, iar ingredientul turism adăugat la reţeta orologeră de succes ar trebui să facă uitată umbra anilor '80 care încă mai bântuie străzile înguste.
Răzvan Mureşan, La Chaux-de-Fonds