Ceasuri & Bijuterii

Cel mai scump set de poker din lume costă 7,5 milioane de dolari

15 mar 2011 201 afişări de Negoita Anca Maria
Din aceeaşi categorie
Cel mai scump set de poker din lume costă 7,5 milioane de dolari

Când vine vorba de mize nimeni nu-i depăşeşte pe cei de la Geoffrey Parker, cea mai importantă companie producătoare de jocuri cu sediul central la Londra. Mai ales că de curând au creat cel mai scump set de poker din lume.

Setul creat la comandă se află într-o geantă din piele de aligator care poate avea orice culoare îşi doreşte clientul şi încuietori din aur de 18 carate. Rama genţii este şi ea din aur pavat cu diamante. Jetoanele, 384 la număr, sunt din aur de 18 carate. Fiecare jeton este învelit în piele şagrin şi poate fi personalizat în orice tip de monedă vrea cumpărătorul.

Setul cuprinde inclusiv jetoane de 100.000 de euro. Canturile monedelor sunt pavate cu pietre preţioase - diamante albe pentru jetoanele albe, safire pentru cele albastre, rubine pentru cele roşii, smaralde pentru jetoanele verzi şi diamante negre pentru jetoanele negre, în total 22.364 de pietre preţioase, 1.012 carate. Setul mai are şi patru pachete de cărţi de joc placate cu platină.

La comandă, livrarea unui astfel de set poate dura de la 6 la 9 luni. Preţul poate urca la mai mult de 7,5 milioane de dolari dacă metalelelor şi pietrelor preţioase folosite le creşte valoarea pe piaţă.