Ceasuri & Bijuterii

Pentru cei puternici

20 oct 2017 78 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Modelul Avenger Hurricane Military de la Breitling respiră forţă. Este un ceas cu dimensiuni generoase şi cu un design pe măsură. Astfel, încă de la prima vedere se evidenţiază carcasa cu un diametru de 50 de milimetri.

La noul model al Avenger Hurricane Military, realizat în serie limitată, aceasta este realizată din Breitlight, în tonuri de negru. Astfel, carcasa este solidă, dar ultrauşoară, fiind realizată din Breitlight, un material care deşi este de 3,3 ori mai uşor decât titanul şi de 5,8 ori mai uşor decât oţelul, este mult mai rezistent decât oricare dintre cele două. Breitlight este totodată un material rezistent la zgâriere, la variaţiile mari de temperatură şi are proprietăţi antimagnetice excepţionale.

Pe ecran se remarcă cele două limbi fosforescente şi numeralele scrise în tonuri de beige patinat ce te trimit cu gândul la modelele produse de orologeria Breitling între 1940 şi 1960 şi care stau mărturie pentru implicarea casei în domenii precum aeronautică sau sectorul militar. Aspectul vintage al noului model Avenger Hurricane Military te poate duce cu gândul la un ceas care a supravieţuit mai multor misiuni anterioare.

Detaliile tehnice de la interior îl fac însă să fie pregătit pentru multe altele în viitor. Cel mai nou model Avenger Hurricane este dotat cu mecanismul propriu Manufacture Breitling Caliber B12 ce permite afişajul orei în sistem de 24 de ore, specific în aviaţie şi în armată. Şi, pentru a completa aspectul eminamente masculin al acestui ceas, brăţara este realizată din cauciuc negru la interior şi pe laterale, combinat cu un material textil extrem de rezistent la exterior, în tonuri de kaki. Noua ediţie a Avenger Hurricane Military este lansată în doar 1.000 de exemplare.

Breitling este disponibil în reţeaua de magazine Cellini.