După Afaceri

Cum arată Muzeul Automobilului Românesc, locul unde renasc prototipurile, unicatele şi bătrânele maşini româneşti (VIDEO)

04 sep 2015 2743 afişări
Din aceeaşi categorie

În Câmpulung Muscel există un loc unde poţi să vezi maşini pe care le ştii din poze sau de care ai auzit, probabil, din întâmplare. Se numeşte Muzeul Automobilului Românesc, iar oamenii din spatele acestei iniţiative şi-au propus să adune măcar câte un exemplar al fiecărei maşini construite vreodată la noi.

Ai auzit vreodată de Aro 16? Şansele sunt destul de mici, având în vedere că a fost un experiment desfăşurat la uzinele Aro din Câmpulung Muscel înainte de 1989, care a avut drept rezultat un Oltcit cu şasiu de Aro 10 şi tracţiune integrală construit într-un singur exemplar.
S-ar putea să fi văzut pe YouTube un filmuleţ cu maşina pe care ţi-o descriu, cel puţin eu aşa am aflat de ea, însă credeam că a dispărut de pe faţa pământului, aşa cum s-a întâmplat cu multe încercări inginereşti româneşti. Dar m-am înşelat, fiindcă singurul Aro 16 construit vreodată există şi se află în patrimoniul Muzeului Automobilului Românesc din Câmpulung Muscel. Şi, mai mult decât atât, e în stare de funcţionare, doar că are nevoie de reparaţii la caroserie şi interior.

Însă povestea muzeului înfiinţat de Emil Hagi nu se rezumă doar la acest experiment oprit brusc de către tovarăşa Ceauşescu.

Deşi nu mi-a spus direct în timpul discuţiei noastre, nu mi-a fost deloc greu să-mi dau seama că domnul Hagi are o slăbiciune pentru bătrânul IMS, respectiv Aro M461. Sub acoperişul muzeului în aer liber sunt doar două astfel de maşini, însă colecţia de peste 20 de exponate se extinde în apropiere, la doi paşi distanţă, unde stau – apărate de trei dulăi albi – încă cinci descendenţi ai GAZ-ului 69, unul dintre ei fiind o autospecială pentru pompieri unică în ţara noastră.

Revenind în curtea în care poţi citi de la o poştă lozinca „Cea mai înaltă facultate este UZINA”, Emil Hagi îmi povesteşte, cu lux de amănunte, plimbându-se cu paşi apăsaţi prin fostul cămin cultural construit de tatăl său, despre istoria fabricii care a construit modelele Aro. Despre cum s-au făcut componente pentru avioane, lacăte, motociclete, piese de schimb pentru GAZ 69, iar apoi maşini întregi, copiate după vestitul vehicul tot-teren rusesc.

GALERIE FOTO si mai multe detalii aici