Am terminat recent un serial disponibil pe Netflix şi moderat de Christiane Amanpour, o jurnalistă pe care eu am urmărit-o şi admirat-o de multă vreme, cam de când am ajuns eu la ziar, la Ziarul Financiar adică. Jurnalist de război şi apoi, după ce a devenit mamă şi s-a „cuminţit“, prezentatoare la CNN, Amanpour este o forţă în interviuri. Şi tot ea are o candoare şi o curiozitate copilăroasă care te ia prin surprindere.
Serialul despre care spuneam mai sus - Christiane Amanpour - Sex & Love Around the World - vorbeşte despre condiţia femeii în societate şi despre ce înseamnă dragostea şi sexul pentru femeile din şase oraşe din lume - Tokio (Japonia), New Delhi (India), Beirut (Liban), Berlin (Germania), Accra (Ghana) şi Shanghai (China).
Fiecare oraş prezintă o poveste, de fapt o serie de poveşti total diferite. Pornind de la o Japonie rece şi distantă, cu un Berlin sexual şi fantezist şi cu un oraş-capitală din Orientul Mijlociu cosmopolit şi religios totodată, Amanpour reuşeşte să arate cât de diferit e rolul femeii în diferite societăţi din lume. Ce e surprinzător e că reuşeşte să convingă femei din toate păturile societăţii, de toate vârstele şi convingerile să se dezbrace de secrete mai ceva ca pe canapeaua de la psiholog sau la o şedinţă de spovedanie. Şi datorită ei realizezi cât de diversă şi diferită e lumea faţă de cea pe care poţi doar să ţi-o imaginezi din cărţi şi filme.
Spre exemplu, Beirutul a fost supranumit Parisul Orientului Mijlociu. Doar că oraşul nu s-a mulţumit să ia ce era mai bun de la Paris, aşa că a împrumutat câte ceva şi din Istanbul şi ceva (mai mult) de la New York. Şi e astfel un loc unde luxul nu are egal, unde poţi petrece până în zorii zilei în cluburi mai ceva ca nişte societăţi secrete şi unde poţi lua micul dejun în creierii nopţii. Dar tot în Beirut femeile de religie musulmană nu au dreptul la divorţ sau îşi pot pierde copilul când o căsnicie se destramă. E o societate a contrastelor.
În New Delhi, un oraş de peste 20 de milioane de oameni - cât România şi încă ceva - femeile nu sunt în siguranţă. Mai mult, căsătoriile sunt în continuare aranjate, iar castele joacă un rol atunci când se fac astfel de uniuni. Ideea de sex înainte de căsătorie pare de domeniul SF. Şi totuşi Tinder-ul e mai popular ca în orice loc, iar societăţile secrete de swingeri au o viaţă despre care nu ştie aproape nimeni.
Mini-seria, dincolo de rolul ei educativ, m-a ajutat să văd unde e lumea astăzi, cât de diversă şi diferită e. Cât de „tradiţionale“ îmi pot părea locuri precum Accra sau New Delhi şi cât de futuristă şi totuşi stearpă e Japonia cea fără de contact fizic, ca să nu mai vorbim de sex. Pe scurt, cât de inegală e egalitatea de sexe.
Într-o lume în care se discută despre egalitate - de drepturi, venituri şi atribuţii -, într-o lume în care mişcarea #metoo a luat amploare, Christiane Amanpour spune într-un interviu pentru Vogue Marea Britanie „M-am gândit mult la poziţia mea şi mă simt norocoasă că, indiferent din ce motiv - fie că a ţinut de vibe-ul pe care îl transmit sau pentru că am fost foarte bună la ce am făcut - nu am fost niciodată conştientă că aş fi discriminată sau că aş fi abordată într-un mod nepotrivit de şefi sau colegi. Cred că dacă ajungi foarte bun în ceea ce faci, dacă ajungi să stăpâneşti foarte bine domeniul în care activezi, vei găsi încredere în tine şi vei emana autoritate.“
Nu aş putea vreodată să mă compar cu o femeie care a transmis de pe front, care a petrecut luni sau chiar ani în Arabia Saudită (ţara cu cele mai puţine drepturi pentru femei, cred eu), Afghanistan, Iran sau Rwanda. Şi totuşi, uitându-mă în urmă la mai bine de 11 ani de jurnalism, eu nu cred că m-am simţit discriminată. Şi nu cred că din ruşine sau supărare am şters cu buretele amintirile. Cred că am avut noroc.
În aceeaşi zi când am terminat seria am dat peste o ştire conform căreia în Germania concursul de Miss a avut un juriu format doar din femei şi cum pe ideea de „empower authentic women“ („să promovăm femei autentice“ - trad.) au votat-o câştigătoare pe cea mai „bătrână“ dintre participante. Şi când zic bătrână ţin cont aici că e apropiată de vârsta mea. :)
Şi după ştirea asta m-am gândit că nici discriminată pozitiv n-am fost, dar nici n-aş vrea. Pentru că şi discriminarea pozitivă e tot o formă de discriminare.
P.S.: Cred că dacă lăsau bărbaţii în juriu ar fi fost mai blânzi. Nu există nimeni mai critic cu o femeie decât o altă femeie, fie ea însăşi, fie alta.
Cristina Roşca este Editor-şef După Afaceri Premium
