Gadget

Back to work

03 oct 2013 555 afişări de Bogdan Petre
Din aceeaşi categorie

Acer Aspire R7

Acer aduce un suflu nou în lumea laptopurilor de tip desktop-replacement, modelul Aspire R7 arătând ca un echipament aterizat parcă din viitor. Este un hibrid de nouă generaţie care dispune de o balama ce permite aşezarea ecranului în diverse poziţii, în funcţie de modul de lucru al utilizatorului. Poate fi folosit atât ca un laptop normal, ca o tabletă sau, în caz că este nevoie, ecranul poate fi întors către partenerii de discuţie.

Din fişa tehnică amintim cele mai importante detalii: ecran IPS tactil de 15,6 inchi cu rezoluţie full HD, procesor Intel Core i7, 8GB memorie RAM, sistem grafic hibrid cu o placă grafică suplimentară Nvidia GeForce GT750M şi stocare pe un hard disk cu o generoasă capacitate de 1TB. De ajuns pentru a ne da seama că este un echipament care poate fi utilizat la aproape orice sarcină digitală, în scopuri profesionale, dar şi pentru divertisment multimedia sau gaming.

Poate fi achiziţionat din reţeaua partenerilor Elkotech la un preţ de 5.500 lei

Asus Zenbook UX301

Noul ultrabook Asus Zenbook UX301 atrage cu siguranţă atenţia asupra sa datorită aspectului şic, cu linii fluide şi un capac acoperit cu sticlă rezistentă la zgârieturi.

Silueta cu o grosime de numai 15,5mm şi o greutate de până în 1,4kg îl recomandă drept companion pentru întreaga zi, atât la birou, cât şi în afara lui.

Prezenţa deosebită este completată cu specificaţii tehnice pe măsură.

Configuraţia de top vine cu un ecran IPS tactil de 13,3 inchi şi o rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli, un procesor de nouă generaţie Intel Core i7 secondat de o placă grafică Intel HD5100, 8GB memorie RAM şi stocare pe SSD-uri cu o capacitate de 512GB.

Din luna noiembrie va fi prezent la vânzare şi în România, la un preţ estimativ de 10.000 lei 

Lenovo IdeaCentre A730

Computerul all-in-one Lenovo nu are cum să nu vă atragă simpatia atât prin prezenţa modernă, cât şi prin calităţile sale hardware, fiind dedicat celor pentru care mărimea şi puterea de procesare contează.

Are un ecran generos, cu o diagonală de 27 inchi (68 cm) şi o rezoluţie full HD, astfel că toate cele afişate pot fi văzute bine chiar şi de la o distanţă apreciabilă. Poate fi utilizat şi în rol de televizor pentru că are tuner integrat, iar piciorul flexibil permite aducerea funcţiilor tactile ale ecranului la îndemâna utilizatorului.

Noul model are un procesor Intel Core i7, 8GB memorie RAM, placă grafică Nvidia GT745M cu 2GB memorie virtuală, stocare internă de 1TB, tehnologie USB 3.0 şi cititor de carduri 6-în-1.

Preţul este pe măsura caracteristicilor sale superioare, aproximativ 8.600 lei.

www.lenovoexclusiv.ro.

Sony Vaio Tap 11

Sony a trecut un prag important în lumea tabletelor cu Windows 8 şi tehnologie Intel Core, şi anume cel al grosimii, Vaio Tap 11 fiind prima tabletă la fel de subţire ca una cu sistem de operare portabil Android. Aceasta a fost prezentată în premieră la târgul internaţional IFA Berlin 2013 şi va putea fi cumpărată în această toamnă şi la noi în ţară.

Într-o carcasă cu o grosime de numai 9,9mm stă ascunsă tehnologie la fel de puternică precum într-un portabil de top. Utilizatorii au la dispoziţie un ecran cu o diagonală de 11,6 inchi şi rezoluţie full HD, procesoare Core i5 sau i7, până la 4GB memorie RAM, stocare internă pe SSD-uri cu capacităţi de până în 512GB, cameră de 8 Mpix, port USB 3.0, cititor de carduri, tehnologii NFC şi WiDi, plus un port infraroşu care o poate transforma în telecomandă universală.

Vine însoţită şi de o husă de protecţie cu prindere magnetică şi tastatură încorporată, accesoriu perfect pentru activităţile tip office.

Sony Vaio Tap 11 are un preţ estimativ de 900 euro

Samsung Galaxy Gear

Alături de Galaxy Note 3, cei de la Samsung au dezvăluit şi primul lor ceas inteligent, Galaxy Gear. Compatibil şi cu modele anterioare de smartphone-uri, cum ar fi Galaxy S3, Galaxy S4 sau Note 2, acesta este un accesoriu în care rolul clasic de ceas devine un rol secundar.

În strânsă legătură cu terminalul la care este conectat, acesta poate afişa notificări, starea vremii sau poate fi de folos la purtarea convorbirilor telefonice fără a scoate telefonul din buzunar. În plus, este dotat şi o cameră foto pentru realizarea rapidă a unor instantanee.

Galaxy Gear atrage şi prin look-ul modern, o combinaţie de structură metalică, geam rezistent din safir şi curea din plastic, în variate culori atrăgătoare.

Va avea un preţ orientativ de 300 euro

Sony Xperia Z1

Noul vârf de gamă al japonezilor impresionează în primul rând prin capacităţile foto-video, care îl recomandă drept un camera-phone adevărat. Acesta dispune de un senzor cu o rezoluţie de 20.7 Megapixeli, procesor BIONZ dedicat şi lentile cu diafragmă F/2.0.

Din punct de vedere constructiv atrage prin stilul elegant, cu un design unic şi total diferit de terminalele concurente în care sticla este o componentă principală. După cum ne-au obişnuit cei de la Sony, şi Xperia Z1 este certificat IP58, adică rezistent la acţiunea prafului şi a apei, fiind capabil de scufundări până la adâncimi de 1 metru timp de 30 de minute

Utilizatorii au la dispoziţie un ecran de 5 inchi cu panou Triluminos şi rezoluţie full HD, un performant procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 800 tactat la 2.2 GHz şi asistat de un nucleu grafic Adreno 330, memorie RAM de 2 GB, stocare internă de 16 GB  extensibilă prin card-uri microSDXC de până în 64GB, un sistem de operare Android 4.2.2 şi un acumulator cu o capacitate de 3000 mAh.

Terminalul va sosi însoţit de câteva aplicaţii şi servicii care îi vor pune în valoare atât capacităţile foto, dar şi pe cele de socializare şi orientare prin intermediul realităţii augmentate.

Sony Xperia Z1 are un preţ aproximativ de 680 de euro

LG G2

Coreenii de la LG revin în topuri cu un terminal interesant atât din punctul de vedere al caracteristicilor, cât şi din cel al manevrării, fiind primul smartphone la care butoanele de control nu au fost poziţionate pe muchiile laterale, ci pe spate, sub lentila camerei foto.

După cum am menţionat, are specificaţii care îl fac să se bată de la egal cu cele mai importante terminale ale concurenţei: ecran IPS de 5,2 inchi cu o rezoluţie full HD, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 800 tactat la 2.26 GHz, 2GB memorie RAM, stocare internă de 16/32GB şi Android 4.2.2, totul într-un corp cu linii fluide, o construcţie de cea mai bună calitate şi o siluetă cu o grosime de 8,9mm.

Pe partea foto G2 vine echipat cu tehnologie de stabilizare optică (OIS), care atenuează mişcările bruşte în scopul obţinerii unor imagini mai clare, şi un senzor de 13 Megapixeli cu autofocus.

Preţul estimativ este de 600 euro

Nad Viso 1

Sistemul audio Nad Viso 1 atrage în primul rând prin designul deosebit, cu linii curbe, care poate îmbogăţi cu prezenţa lui orice spaţiu de locuit. Pe lângă faptul că arată foarte bine, încorporează tehnologii audio de nouă generaţie care garantează performaţe acustice de excepţie.

Are andocare pentru iPod, dar permite redarea colecţiilor de muzică şi de pe alte dispozitive portabile prin conexiune Bluetooth, fie că sunt cu iOS, Android sau Windows. Dispune şi de intrare optică pentru redarea conţinutului audio de la televizoare sau alt gen de playere.

Are un preţ de aproximativ 500 USD, www.nadelectronics.com.

Bose SoundLink Mini

Cei care au plăcerea să asculte colecţiile de muzică oriunde ar merge vor aprecia boxa portabilă SoundLink Mini care poate reda un sunet natural deşi este compactă şi uşoară, cu o greutate de până în 700 de grame.

Redarea melodiilor se face prin conexiune Bluetooth de pe orice device compatibil, iar acumulatorii din dotare promit o autonomie de pâna în 7 ore.

Poate fi achiziţionată contra sumei de 200 euro, www. amazon.co.uk.

Dali Kubik Free

Minisistemul audio activ Kubik Free se conectează wireless la aproape orice sistem cu Bluetooth şi poate reda un sound plăcut, în care sunt reprezentate atât sunetele joase, cât şi cele înalte. Vine în mai multe culori, astfel că îşi poate găsi locul în orice spaţiu amenajat simplu şi modern.

Pentru a reda muzica si din alte surse dispune de conectori audio digitali şi analogici. De asemenea are un port USB care permite încărcarea dispozitivelor portabile sau redarea muzicii de pe PC-uri, iPhone-uri sau iPad-uri.

Are un preţ de aproximativ 770 euro şi poate fi împerecheat cu încă o boxă cu un preţ de 350 euro, www.dali-speakers.com

Căşti Sennheiser HD 650

Celor care vor să se bucure în intimitate de ritmurile preferate le recomandăm căştile dinamice Sennheiser HD 650. Acestea sunt confortabil de purtat şi dispun de o construcţie la cel mai înalt nivel. De asemenea, încorporează tehnologii audio capabile să redea un sunet natural şi curat, pentru audiţii de calitate.

Au un preţ de aproximativ 1.800 lei, www.avstore.ro.

Televizor 4K Philips 65PFL9708

Noile televizoare au diagonale tot mai mari şi rezoluţie 4K ce permite să vedem totul mult mai clar, mult mai realist.

Televizorul Ultra High Definition 65PFL9708 de la Philips a fost prezentat publicului larg la IFA Berlin 2013, chiar după ce a fost anunţat drept cel mai bun echipament de acest gen al anului de către juriul EISA (European Imaging and Sound Association).

Acesta are o diagonală generoasă de 65 inchi (165cm) care afişează o rezoluţie 4K (3840x2160 pixeli) şi imagini de o calitate superioară, clare, luminoase, cu un contrast excelent şi o paletă coloristică naturală. Pentru că încă nu există conţinut nativ la această rezoluţie, cei de la Philips au încorporat tehnologie Ultra Resolution care permite scalarea în timp real a materialelor video full HD în format UHD.

Experienţa vizuală este completată de un sistem Ambilight XL pe patru laturi, dar şi de un performant sistem audio. Televizorul poate fi controlat prin intermediul unei telecomenzi cu pointer şi tastatură încorporată.

Ca orice televizor de top actual, acesta dispune de servicii Smart conectate la internet, chiar şi de tipul video-on-demand.

Tot în premieră, cei de la Philips au introdus serviciile Cloud TV, prin care utilizatorii au acces imediat la sute de canale TV, şi Cloud Explorer, prin care pot vizualiza pe televizor fişierele multimedia stocate în contul personal de Dropbox.

De asemenea, este compatibil Miracast, astfel că permite afişarea imaginilor de pe echipamente portabile care dispun de această tehnologie.

Televizorul UHD Philips este disponibil din această toamnă şi în România, la un preţ aproximativ de 5.000 euro