Gadget

Luxul adaptat la urban. GALERIE FOTO

13 oct 2012 422 afişări de Bogdan Alecu
Din aceeaşi categorie

Printre cei care au dat tonul acestui nou segment a fost chiar Aston Martin, unul dintre constructorii britanici legendari, care pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon a propus ca aceia care achiziţionează unul dintre automobilele sport ale mărcii să poate achiziţiona şi un Cygnet- o Toyota iQ regândită complet pentru a fi demnă de emblema Aston Martin. Desigur, nimeni, nici măcar acum, nu-şi poate imagina un Aston Martin de clasă mini.

Cu toate că BMW este cunoscut pentru automobilele sale sport, indiferent de dimensiuni, segmente sau motorizări, constructorul german va prezenta în mai puţin de o lună în cadrul Salonului Auto de la Paris noul Active Tourer Concept, un model compact care va fi lansat ca Seria 1 GT şi care dispune de tracţiune faţă. La BMW tracţiunea faţă era ceva de neconceput până de curând, dar se pare că aceeaşi strategie adoptată de Audi cu A2 şi Mercedes-Benz cu A-Klasse în anii '90 este adoptată acum şi de BMW.

Cel mai probabil, viitorul Seria 1 cu tracţiune faţă va dispune de un motor pe benzină în trei cilindri supraalimentat de 1,5 litri care va dezvolta până la 180 CP.

În ceea ce priveşte interiorul, din primele imagini reiese că va împrumuta multe din elementele lansate pe i3, primul automobil electric din viitoarea gamă a constructorului bavarez, cu un display central de peste opt inchi, dar şi cu o versiune îmbunătăţită a sistemului ConnectedDrive. Exact ce dotări va avea maşina vom afla însă în 2014, atunci când va fi lansată cel mai probabil, în versiune de serie.

Cu toate că MINI poate fi considerat mai mult un constructor de automobile sport decât unul de maşini de oraş, istoria brandului englez se leagă în primul rând de maşinile destinate traficului urban. Cu toate acestea, noul MINI John Cooper Works JP promite performanţe de top, indiferent că va fi utilizat în oraş ori pe circuit.

Noul model este echipat cu motorul supraalimentat de 1,6 litri pe benzină care a ajuns să dezvolte acum 218 CP, suficient pentru a accelera de la 0 la 100 km/h în 6,3 secunde. În plus, maşina dispune şi de frâne mai performante, jante noi de 17 inchi şi un kit aerodinamic care aminteşte de prima generaţie a JCW GP lansată în 2006. În ceea ce priveşte interiorul, pentru a reduce greutatea au fost eliminate locurile din spate, iar în faţă au fost înlocuite cu unele Recaro. În plus, s-a apelat la inserţii de Alcantara pentru a accentua atmosfera sport, dar şi premium. Fiind o ediţie limitată, MINI va produce numai 2.000 de unităţi din noul JCW GP.

Indicativul John Cooper Works le este rezervat fanilor Mini împătimiţi de performanţe sportive veritabile, iar Countryman nu face excepţie.

Dacă cineva se aşteaptă ca Mini Countryman JCW să arate precum un JP, va fi mulţumit să afle că designerii BMW gândesc la fel. În primul rând, programul de personalizare a maşinii este destul de vast, permiţându-le pasionaţilor să-şi individualizeze fără probleme bolidul.

Designerii nu s-au rezumat doar la stickere şi nuanţe atractive ale vopselei, ci au gândit şi modificări uşoare ale unor elemente exterioare, cum ar fi accesoriile aerodinamice pentru spoilere sau pragurile care includ mici prize de aer.

De asemenea, coborârea gărzii la sol cu 10 mm pune mai bine în evidenţă jantele de 18 inch, sau, opţional, chiar de 19 inch.

Personalizarea lui Mini Countryman John Cooper Works continuă şi la interior, unde se poate obţine o ambianţă deopotrivă elegantă şi sportivă - cea mai indicată combinaţie fiind roşu-negru. Pentru a nu avea dubii că vorbim de cel mai puternic Countryman, nu lipsesc logo-urile John Cooper Works. Motorul turbo de 1,6 litri are nu mai puţin de 218 CP şi 280 Nm (de fapt, cuplul motor maxim atinge chiar 300 Nm pentru scurte perioade, graţie funcţiei overboost). Astfel, demarajul 0-100 km/h se cifrează la 7 secunde, indiferent că vorbim de cutia manuală cu 6 trepte sau, în premieră pe o versiune JCW, automată cu 6 trepte.

Viteza maximă a lui Countryman JCW este de 225 km/h, impresionant pentru un astfel de crossover compact. Nu neapărat impresionant, dar optimist, este consumul mediu: 7,2 litri/100 km în versiunea manuală, respectiv 8,0 litri/100 km în versiunea automată. Cireaşa de pe tort pentru cei care vor cumpăra acest Mini Countryman JCW este echiparea standard cu "Sport Button" - la apăsarea acestuia calculatorul de bord modifică răspunsul motorului, sunetul pe care îl scoate acesta, dar şi tăria direcţiei.