Gastronomie

Ce găteşte cea mai bună bucătar şef din lume

12 apr 2011 159 afişări de Ioana Mitu
Din aceeaşi categorie

Anne Sophie Pic este prima femeie care a obţinut premiul de cel mai bun bucătar şef din lume, învingându-le pe Elena Arzak din Spania şi Nadia Santini din Italia.

Pic a câştigat deja 3 stele Michelin pentru restaurantul său Maison Pic din Valence, Franţa, fiind şi cea de-a patra femeie din lume care a câştigat trei stele Michelin.

Categoria de cel mai bun bucătar şef "la feminin" a fost adăugată anul acesta pe lista premiilor pentru 50 cele mai bune restaurante din lume alcătuită de S. Pellegrino.

Pic a fost aleasă de 837 de votanţi printre care critici culinari, jurnalişti, bucătari, din 27 de regiuni internaţionale diferite.

Premiul a fost astfel dăruit lui Pic care are 41 de ani şi face parte din a patra generaţie de bucătari şefi din familie. Restaurantul său a primit prima oară trei stele Michelin în 1934 când era condus de bunicul Pic. De atunci trei generaţii au primit trei stele Michelin, printre care şi Jaques Pic, tatăl celei mai bune chef din lume.

Înainte de a reveni la pasiunea de a găti Anne Sophie Pic a lucrat în piaţa de lux din Statele Unite şi Japonia.

În meniul realizat de Anne Sophie se găsesc şi feluri de mâncare inventate de tatăl său, în 1971 ca Biban cu caviar Aquitane dar şi creaţiile franţuzoaicei ca vânat cu mazăre afumată, pui Bresse la tavă sau souffle Grand Marnier cu portocale şi budincă de orez.

Un meniu gătit de Pic costă între 90 şi 210 euro.