Gastronomie

De la o idee mică, doi antreprenori au deschis unul dintre cele mai exotice baruri din Constanţa: Am gândit outside the box. Dorim un proiect şi în Bucureşti

03 sep 2019 3857 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Constanţa, unul dintre cele mai turistice oraşe din România, este, paradoxal, destul de săracă în ceea ce priveşte locurile altfel pentru petrecerea timpului liber. Barul Botanica, deschis de doi antreprenori, este însă o apariţie atât de exotică, încât are puterea de a te transpune de la primul pas într-o grădină fermecată.

„Alături de partenerul meu, Alexandru Apostol, am avut viziunea unui concept-store floristic care să integreze o masă pentru cafea şi ceai, un colţ de socializare destinat clienţilor. De la o idee mică am ajuns să deschidem o cafenea şi un bar specializat în ginuri“, spune Maria Colţatu, parte a echipei Botanica.

Barul este amplasat pe strada Mircea cel Bătrân, într-o casă cu aer interbelic, care a trecut însă printr-o serie de transformări.

„Modificările au început în februarie 2018, am păstrat uşile cu geam de cristal, candelabrul de fier din camera barului, toate feresterele şi aerul interbelic. Am modificat paleta de culori, mobila este concepută de noi, tablourile sunt toate din colecţia tatălui meu, doar artişti români repezentativi Mathilda Ulmu, George D. Mirea, Tia Peltz. Am adus obiectele decorative din colecţia noastră alături de un pick-up şi vinilurile cele mai dragi nouă.“

Investiţia a fost de 200.000 de euro şi tot ce a ieşit din afacere a fost reinvestit pentru a creşte tot mai frumos, ca o floare bine îngrijită. Locul este atât de diferit de fauna Constanţei, încât proprietarii încă mai au emoţii atunci când clienţii le trec pragul. Caracterul aparte este dat de invazia de flori de la interior, clientul având senzaţia că bea un gin într-o junglă.

„Pentru că noi doi nu am fost în acest domeniu, am gândit «outside the box», am vrut să servim exact ce ne-am dori noi să primim, băuturi şi cafea de specialitate într-un design frumos, de care să te bucuri într-o oază de verdeaţă. Recunoaştem că nu am avut un plan bine stabilit, ci am mers doar pe inspiraţie artistică şi instinct.“

Terasa Botanica are 45 de locuri, iar la interior mai sunt alte 40 de locuri, dar în realitate nici nu prea îţi dai seama dacă stai înăuntru sau afară. Odată sosiţi, prietenii-clienţi pot găsi ginuri mai speciale, beri artizanale, dar şi alte surprize.

„Încercăm să aducem băuturi noi, ce nu se regăsesc în meniurile din Constanţa, avem beri artizanale din România şi Belgia, sucuri din Anglia, combinaţii de ginuri & tonic inedite, limonadă cu lavandă din culturi româneşti, iar la toaletă o gamă de cosmetice din Dobrogea (Techir) de care se pot bucura cei care ne vizitează. Muzica noastră este foarte apreciată, de la viniluri cu George Enescu la cele cu Twenty One Pilots şi Buena Vista Social Club.“

Vestea bună? Antreprenorii din spatele Botanica încearcă să prindă rădăcini şi în Bucureşti, lucru mai mult decât necesar având în vedere betoanele şi oţelul care au subjugat oraşul.