Luxul în gastronomie

Arta consumului de ceai – de la împăraţii chinezi până la gustările de la ora cinci ale englezilor

25 ian 2013 872 afişări de firstnamele namelemeu
Din aceeaşi categorie

"Mai bine să rămâI fără mâncare timp de cinci zile, decât fără ceai într-o zi" - spune un proverb chinezesc, justificat prin tradiţia de mii de ani a frunzei de ceai descoperită de chinezi şi numită de aceştia « tcahy», «tcha» sau «tay». Un alt proverb de origine asiatică identifică ceaiul drept una dintre cele şapte necesităţi esenţiale ale omului, alături de combustibil, orez, sare, sos de soia sau oţet..

Importanţă care se justifică prin istoria îndelungată pe care ceaiul a avut-o până la transformarea în cea mai consumată băutură din lume, întrecută doar de apă.

Potrivit unei legende chinezeşti, ceaiul ar fi fost descoperit accidental de împăratul Chinei Shen Nong, în 2737 î.e.n. Cărturar, specialist în ierburi, cercetător şi protector al artelor, el obişnuia să ceară servitorilor să îi fiarbă apa înainte ca el să o bea, ca măsură de igienă. Iar în timpul unei călătorii, s-a oprit în plin câmp pentru a se odihni. Frunzele de Camellia Sinensis, o plantă cu frunzele mari şi verzi şi florile albe sau roşii au căzut accidental în apa în fierbere. Împăratul a fost încântat de noua băutură datorită aromei şi efectului de înviorare pe care i l-a dat acea apă "bizară". Ceaiul a fost folosit în continuare drept băutură medicinală şi după alte sute de ani a fost inclus pe lista băuturilor de consum zilnic. În timpul dinastiei Tang, în jurul anilor 780 î.e.n, un cărturar numit Lu Yu a publicat prima carte de specialitate dedicată ceaiului, « Cha Ching », pentru care a studiat mai bine de 20 de ani aspecte care ţineau de procesare, plantare, degustare şi fabricare. Cartea lui a crescut obiceiul consumului de ceai, iar în scurt timp acesta s-a transformat într-o artă. Au fost publicate numeroase cărţi, poeme, cântece şi chiar şi picturi, generând atât creşterea popularităţii ceaiului, cât şi atragerea de capital de partea crescătorilor de ceai.

Tehnologia producţiei de ceai a avansat în perioada dinastiilor Yuan şi Qing prin simplificarea metodelor de prelucrare şi dezvoltarea aromelor, dar şi prin apariţia caselor de ceai deschise în întreaga China. A urmat răspândirea băuturii în Japonia: consumul de ceai a fost ridicat la rangul de artă şi necesita ani de studiu.

Abia în secolul al XVI-lea ceaiul a fost adus în Europa odată cu extinderea portughezilor peste ocean. În Anglia a ajuns în 1669, odată cu Catherine de Braganza, soţia regelui Charles al II-lea. Ceaiul a început să fie consumat exclusiv de membrii aristocraţiei din cauza preţului mare: 500 de grame de ceai valorau plata pentru nouă luni a unui muncitor englez. Piaţa a continuat să se extindă, iar britanicii au importat din ce în ce mai mult ceai pentru a răspunde nevoilor acesteia. Astfel, dacă în 1699 se consumau circa 20.000 de kilograme de ceai pe an, până în 1708, consumul de ceai ajunsese până la 120.000 de kilograme. Iar în 1800, noua băutură ajunsese să concureze cu berea, chiar şi printre săraci.

Chiar dacă ceaiul este asociat mai des cu englezii şi cu faimosul "ceai de la ora cinci", acest obicei social a apărut abia în jurul anului 1840. Înainte, era consumat doar după cină, când doamnele şi domnii din înalta nobilime se adunau în salon. Până în 1860, ceaiul de după-amiază a devenit un ritual al societăţii englezeşti care se aduna în acest context pentru a savura ultimele bârfe, a planifica viitoare serate sau a cunoaşte noi oameni, până în 1877, apăruse chiar şi o costumaţie specială pentru acest eveniment - costumaţia de ceai. În timp, a devenit un obicei des întâlnit în toate gospodăriile englezeşti, menit să potolească foamea dintre prânzul de la ora două şi cina de la opt, datorită gustărilor care îl însoţeau.

Acum există peste 1.500 de tipuri de ceai din care să alegem pentru că peste 25 de ţări cultivă planta de "Tchai" pe plantaţii uriaşe. China rămâne unul dintre cei mai importanţi producători, iar ceaiul rămâne băutura naţională a Chinei, chiar dacă este renumit pentru "mesele de la ora cinci ale englezilor".