Gastronomie

Topul celor mai interesante oferte de petrecere a sărbătorilor de iarnă în România

15 dec 2011 1203 afişări de Mediafax
Din aceeaşi categorie
Topul celor mai interesante oferte de petrecere a sărbătorilor de iarnă în România

Concerte de colinde şi târguri de dulciuri în Bucovina, petreceri tematice la mare, taraf de lăutari în Harghita şi cursuri de schi la munte, sunt doar câteva dintre ofertele pe care le propun operatorii din turism pentru petrcerea sărbătorilor de iarnă.

Festivaluri de datini şi târguri de dulciuri, în Bucovina

În luna decembrie vor fi organizate concerte de colinde şi festivaluri de datini şi obiceiuri în municipiile şi oraşele din judeţul Suceava, dar şi în localităţi turistice precum Putna, Suceviţa, Ciocăneşti, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa sau Vama, în cadrul programului "Crăciun în Bucovina".

Astfel, în 22 decembrie la Rădăuţi va avea loc un Concert de Crăciun al Filarmonicii din Botoşani, iar la Suceava Grigore Leşe va susţine un concert de colinde la Catedrala Romano-Catolică. În 23 decembrie, la Câmpulung Moldovenesc va fi organizat un concert extraordinar al Corului "Academica", iar în 24 decembrie la Gura Humorului vor cânta colinde corurile bisericilor ortodoxe, dar şi al minorităţilor din zonă: germani, ruşi lipoveni sau polonezi.

Târguri de Crăciun vor fi organizate în municipiul Suceava, în oraşul Gura Humorului, unde va exista un târg de dulciuri, iar la Câmpulung Moldovenesc în căsuţe personalizate vor fi puse în vânzare produse tradiţionale de sezon, dar şi preparate din carne şi lapte ale producătorilor locali.

Ofertele de Crăciun şi Revelion în pensiunile sau hotelurile din Bucovina variază între 500 de lei şi 2.600 de lei de persoană, în funcţie de durata sejurului şi de clasificarea unităţilor de cazare, turiştii beneficiind de plimbări cu sania, meniuri tradiţionale, grătare în zăpadă şi colinde.

Taraf de lăutari, foc de tabără şi mâncare secuiască - la pensiunile din Harghita

În judeţul Harghita, în perioada sărbătorilor de iarnă, trei nopţi de cazare costă 100 de euro la pensiunile de pe Valea Ghimeşului, unde turiştii se pot plimba cu sania sau pot asculta muzică lăutăreasc

"Turiştii au fost atraşi de oferta noastră bogată în programe tradiţionale", a spus Prejmer Fulop, preşedintele Asociaţiei Pensiunilor Turistice din Valea Ghimeşului explicând că, în fiecare pensiune, turiştii vor avea ocazia să asiste la tăiatul porcului şi prepararea produselor tradiţionale, să participe la plimbări cu săniile trase de cai până în vârful muntelui, unde se vor încălzi cu ceai, vin fiert şi pălincă, în jurul unui foc de tabără la care se vor pregăti slănină afumată şi cârnaţi de casă.

La Complexul Boros, în afară de activităţile menţionate, turiştii vor avea parte în fiecare seară de un bal cu muzică tradiţională, interpretată de ansambluri de profesionişti din Valea Ghimeşului, din Sândominic şi de tarafuri de lăutari.

Un pachet de patru zile şi trei nopţi, fie pentru perioada Crăciunului, fie pentru Revelion, scoate din buzunarul fiecărui turist 100 de euro, în preţ fiind inclusă cazarea, micul dejun servit sub formă de bufet suedez, un prânz întârziat, iar pe durata balului, de seara până dimineaţa, pe mese vor sta gustări "dintr-ale porcului".

Staţiunea Straja, pentru cei care vor să înveţe să schieze

Staţiunea Straja din judeţul Hunedoara reprezintă o atracţie, în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru turiştii din zona de est a ţării dornici să înveţe să schieze, întrucât în zonă există pârtii pentru începători, iar preţurile pentru pachetele de Crăciun şi Revelion au rămas la fel ca în 2010.

În staţiunea Straja din Munţii Vâlcan, turiştii sunt atraşi de preţuri, care au rămas la nivelul celor de anul trecut, dar şi de programul oferit, care include petreceri la baza pârtiei, astfel că numărul celor care au achitat avansul pentru a-şi petrece acolo zilele libere de Revelion este mare.

"Avem 60 de locuri de cazare şi toate sunt rezervate pentru zilele din apropierea Revelionului. Am păstrat preţurile de anul trecut la pachetele de patru sau cinci nopţi, respectiv cinci sau şase zile, adică 1.000, respectiv 1.200 de lei de persoană cazare în cameră dublă, cu masă, inclusiv cea festivă, dar şi o petrecere surpriză, un carnaval care va fi organizat în a doua zi din 2012. Copiii de până la zece ani au cazare gratuită şi anul acesta avem mai multe familii care au profitat de acestă ofertă", a declarat administratorul vilei Alpin din Straja, Mihăiţă Dumitraşcu.

Potrivit acestuia, pentru zilele de Crăciun tarifele sunt standard, la fel ca anul trecut.

"Chiar dacă am avut parte de scumpiri care ne-au ridicat şi nouă costurile, am fost nevoiţi să păstrăm tarifele de anul trecut pentru a ne păstra clienţii. De Crăciun camera dublă va costa 150 de lei, iar copii sub zece ani au cazare gratuită. Avem şi un pachet pentru cei care vor să stea la Straja mai multe zile. Pentru trei nopţi, adică patru zile, pachetul cu mesele incluse este de 500 de lei pentru o persoană. Deja peste 30 la sută avem rezervat de Revelion, iar clienţii sunt, culmea, din zona de est a ţării. Vin de la mare la munte ca să înveţe să schieze, pentru că în staţiunea Straja sunt pârtii pentru începători, pentru avansaţi, dar şi pentru cei care vor să se dea cu sania sau bobul", a spus cabanierul.

La hotelul de gheaţă în Sibiu

Turiştii care îşi petrec sărbătorile în judeţul Sibiu pot opta între staţiuni unde se practică sporturile de iarnă, pot înnopta în Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac sau să asiste la obiceiuri şi tradiţii păstrate la Mărginimea Sibiului,unde majoritatea preparatelor culinare sunt făcute în gospodărie.

Zona Bâlea Lac se numără printre principalele puncte de atracţie din judeţul Sibiu în perioada iernii, datorită peisajelor impresionante şi faptului că, de cele mai multe ori, stratul de zăpadă este consistent în perioada sărbătorilor, chiar şi în anii cu mai puţine precipitaţii. Aici se pot practica diferite sporturi de iarnă, putând fi închiriate schiuri, snowboard-uri sau patine. Turiştii vor putea patina chiar pe Lacul Bâlea, din cauza temperaturilor extrem de scăzute stratul de gheaţă fiind foarte gros. Pentru toate acestea, clienţii care au ales să îşi petreacă acolo Crăciunul vor plăti între 930 de lei pentru camera single şi 2.155 de lei pentru un apartament cu dormitor şi living.

"În ceea ce priveşte construcţia Hotelului de Gheaţă, sperăm să reuşim să finalizăm acoperişul. Am avut o perioadă destul de rea, cu vremea caldă care a fost până acum, dar sperăm să vină frigul şi zăpada, ca să fim gata în ziua de Crăciun", a declarat Leo Klingeis, managerul Cabanei Bâlea Lac şi al Hotelului de Gheaţă.

De Revelion, în Sibiu se oferă tot sejururi de trei sau patru nopţi, iar preţurile variază între 174 şi 274 de euro de persoană, în funcţie de numărul de nopţi petrecute la munte şi de tipul de cameră aleasă. Meniul pentru masa de Revelion cuprinde bufet suedez rece, file de păstrav prăjit în unt cu sos de lămâie, bufet suedez cald, cu tocăniţă de vânat, friptură din muşchi de porc şi vită la tavă, diferite legume, pireu şi paste fainoase, dar şi salate asortate şi murături. Spre dimineaţă, se vor oferi diferite torturi, iar în încheierea petrecerii turiştii vor mânca sarmale cu mămăligă şi smântână.

Pe Valea Prahovei se pot închiria pensiuni

Turiştii care vor să îşi petreacă sărbătorile în Predeal, Poiana Braşov sau Braşov trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. Hotelierii oferă, în principal, pachete pentru minimum trei nopţi, în care sunt incluse anumite facilităţi, în funcţie de specificul fiecărei unităţi hoteliere.

De exemplu, de Crăciun, pentru cazarea la un hotel de trei stele din staţiunea Predeal turiştii trebuie să plătească între 220 şi 300 de lei de persoană pe noapte, preţul incluzând demipensiune, masă festivă şi un cocktail de primire.

La o pensiune de două stele tot în Predeal, turişii trebuie să scoată din buzunar 180 de lei pe noapte pentru o cameră, cu mic dejun inclus, iar pentru Revelion preţul pentru un sejur de cinci nopţi este 80 de euro pe noapte pentru o cameră dublă.

Există şi varianta închirierii unei pensiuni întregi. Astfel, o pensiune de trei stele în Predeal, cu o capacitate de 14-16 locuri, poate fi închiriată cu 2.000 de euro pentru trei nopţi de Revelion.

Oferte pe litoral: jacuzzi, SPA, piese de teatru şi petreceri tematice

Mai multe hoteluri de pe litoral au pregătit pachete speciale pentru Crăciun şi Revelion pentru cei care vor să schimbe schiatul şi săniuşul cu romantismul de la malul mării, ofertele cuprinzând, în funcţie de preţ, acces gratuit la SPA şi jacuzzi, piese de teatru sau "petreceri ca la Hollywood".

Patru hoteluri din staţiunea Mamaia şi unul din Mangalia, de trei, patru şi cinci stele, şi-au prezentat, până în prezent, oferta pentru perioada Crăciunului, turiştii trebuind să scoată din buzunar între 230 de lei de persoană pentru o cameră dublă la un hotel de trei stele şi 450 de lei de persoană pentru o cameră dublă pentru un pachet de patru nopţi de cazare, într-un hotel de patru stele.

Pachetele includ masa tradiţională de Crăciun, dar şi surprize pregătite special pentru turişti.

Astfel, unul dintre hotelurile de cinci stele din Mamaia a pregătit o seară specială de Ajun, care include o piesă de teatru ("Vicleim" de Victor Ion Popa), un concert de colinde, muzică live şi vizita lui Moş Crăciun. De asemenea, câteva dintre unităţile de cazare au inclus în ofertă o noapte gratuită, la plata a două nopţi de cazare.

Pentru cei mai pretenţioşi, hotelierii de pe litoral au pregătit pachete mai complexe, care cuprind pensiune completă, petrecerea de Revelion şi acces gratuit la sauna sau la SPA, preţul pentru un astfel de pachet fiind de 1.600 de lei de persoană în cameră dublă pentru trei nopţi de cazare la hotelurile de patru şi cinci stele.

Cât te costă să petreci în pensiunile din Delta Dunării

De Craciun, o pensiune din Mahmudia, de trei margarete, oferă un pachet de trei nopţi de cazare, cu pensiune completă şi masa festivă, acces gratuit la SPA şi jacuzzi, pentru preţuri de la 480 de lei de persoană pentru o cameră dublă.

Turiştii care aleg să-şi petreacă noaptea dintre ani în Delta Dunării trebuie să scoată din buzunar de la 580 de lei de persoană pentru un pachet de trei nopţi de cazare în cameră dublă, cu pensiune completă şi petrecerea de Revelion, acces la spa şi jacuzzi, la pensiunea din Mahmudia, şi până la 1.180 de lei de persoană la un hotel de patru stele din Băltenii de Sus, preţ în care intră trei nopţi de cazare în cameră dublă, cu pensiune completă şi petrecerea de Revelion.

Masa de Revelion va fi tradiţională, cu produse româneşti, tombolă şi program folcloric. Pentru turiştii care aleg pachetele din Delta Dunării în programul opţional pregătit de organizatori figurează şi pescuitul.