După Afaceri

New in the city

31 oct 2017 451 afişări de Alina-Elena Vasiliu, Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Cine spune că, dacă a trecut vara, iar iarna bate la uşă, s-au spulberat ocaziile de relaxare? După Afaceri Premium trece în revistă - la propriu - noutăţile lunii noiembrie şi vă invită să alegeţi la care dintre ele vreţi să fiţi părtaşi. Găsiţi o selecţie a evenimentelor care îşi merită locul în agenda acestui sezon.

 

La Louis Vuitton, luxul este despre personalizare şi exclusivitate

Brandul de lux Louis Vuitton lansează în această toamnă un nou serviciu în magazinele sale, My LV Belt. Pentru prima dată, casa de lux oferă clienţilor săi posibilitatea de a-şi compune propria curea, alegând tipul de piele, culoarea şi catarama preferată, dintr-o largă varietate disponibilă.

În total există 240 de combinaţii posibile, pornind de exemplu de la o curea reversibilă din piele Taurillon sau de la una nereversibilă din piele de crocodil sau struţ. Există de asemenea 12 catarame posibile în diverse finisări, precum şi o paletă largă de culori.

Şi, pentru că luxul înseamnă de fapt personalizare şi exclusivitate, în magazinele Louis Vuitton este disponibil serviciul de embosare la cald a iniţialelor purtătorului, pe partea de interior a curelei.

Serviciul de personalizare a curelei este disponibil şi în magazinul brandului de la Bucureşti, din incinta galeriei comerciale The Grand de la parterul hotelului de cinci stele JW Marriott. Louis Vuitton a intrat pe piaţa locală în iunie 2008, magazinul de 130 mp fiind deschis în galeria hotelului de cinci stele JW Marriott. Acesta are în portofoliu genţi, pantofi şi accesorii, aceasta fiind oferta încă de la început.

 

 

O nouă ediţie a evenimentului Noaptea Devoratorilor de Publicitate

Ediţia a 22-a a evenimentului Noaptea Devoratorilor de Publicitate este programată pentru 18 noiembrie şi va avea loc la Berăria H. Sub organizarea Dakino Production, evenimentul constă în patru calupuri cu spoturi publicitare internaţionale, prezentate în premieră în România. În deschidere va concerta trupa The Amsterdams.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate promovează advertising-ul ca pe o formă neconvenţională de divertisment, reunind oamenii pasionaţi de publicitate, dar şi pe cei care apreciază ideile inedite de promovare şi inovaţiile de pe micile şi marile ecrane. Prima ediţie a Nopţii Devoratorilor de Publicitate a avut loc în 1981, în Franţa, sub titulatura Friandises, iar ulterior Jean Marie Boursicot, creatorul evenimentului,

l-a denumit La nuit des Publivores. Datorită creşterii popularităţii, în 1984 a devenit un fenomen european, urmând ca apoi să se răspândească în noi ţări şi continente. De-a lungul timpului, spectacolul a fost prezentat în peste 40 de ţări de pe toate continentele. Prima ediţie bucureşteană a evenimentului a avut loc în 1995, iar în 1997 a început „turneul“ prin mai multe oraşe mari din România.

 

 

Brandul american Under Armour deschide primul magazin monobrand la Bucureşti

Under Armour este a doua cea mai importantă companie producătoare de echipamente sportive din Statele Unite ale Americii după Nike. Deşi lucrează cu sportivi de top precum tenismanul britanic Andy Murray sau membrii echipei de fotbal Aston Villa, filosofia companiei merge mai departe de atât.

„Noi suntem un brand care nu lucrează doar cu atleţii de top, ci se gândeşte şi la cei de pe locul doi, care nu sunt în lumina reflectoarelor“, spunea anterior un manager al companiei.

„Alegem atleţi cu potenţial, care îşi doresc să câştige, pentru că este o strategie aliniată cu viziunea companiei.“

Compania a fost fondată în 1996 de Kevin Plank, care la vremea aceea avea 23 de ani şi era căpitan al echipelor de fotbal de la University of Maryland. El a început să producă întâi în pivniţa bunicii sale, iar apoi vindea el însuşi echipamentul mergând cu portbagajul plin din uşă în uşă.

Astăzi, brandul a ajuns la vânzări de 4 mld. dolari pe an şi este prezent în toată lumea. Local, Under Armour va deschide primul monobrand în luna noiembrie în centrul comercial Băneasa Shopping City. Magazinul va fi deschis în sistem de franciză.