Style

Artă de dragul mâncării

29 sep 2015 696 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Mănânci ca să trăieşti sau trăieşti ca să mănânci?“ Aceasta este întrebarea într-o lume în care de sute de ani mâncarea este ridicată la rang de artă, şi nu doar în pictură, ci, mai nou, şi în modă şi chiar în bucătărie, unde hrana nu mai este menită doar să aline foamea, ci şi să încânte privirea şi să seducă papilele gustative.

Ionel Teodoreanu spunea în Lorelei, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste ale literaturii româneşti, „îţi venea să o respiri, nu să o priveşti“ despre personajul principal. Mi-am adus aminte de citatul lui când în faţă mi s-a aşezat ceea ce părea o operă de artă, nu o farfurie cu mâncare.

M-am gândit atunci. „Îmi vine să o privesc, nu să o mănânc“. Când a devenit mâncarea o artă şi bucătarii adevăraţi artişti?

Mâncarea a reprezentat de-a lungul timpului o sursă inepuizabilă de inspiraţie, fiind element central în tablourile pictorilor din toate timpurile, printre care şi Cezanne, Dali şi Leonardo da Vinci. De altfel, una dintre cele mai cunoscute picturi ale tuturor timpurilor este Cina cea de Taină, a lui Da Vinci, care veghează peste fosta sală de mese a bisericii Santa Maria delle Grazie din Milano. Este un tablou construit în jurul unei cine, în jurul unei mese. De altfel, şi în Biblie mâncarea este, nu o dată, un element central.

„Pornind de la un măr ţinut în mână de un Iisus portretizat în copilărie şi mergând mai departe la o servitoare rubensiană care tocmai ce a prins un cocoş de curte, mâncarea şi băutura apar în contexte felurite în pictura europeană pe parcursul mai multor secole, în special în perioada 1400-1800“, spun specialiştii Muzeului Metropolitan de Artă din New York pe site-ul propriu.

Primele astfel de încercări datează însă din Evul Mediu, dar nici în Grecia sau Roma antică nu au lipsit portretrizările bachetelor decadente despre care se vorbeşte până astăzi. Au venit apoi pictorii renascentişti care nu erau doar iubitori de frumos şi de forme, ci şi iubitori de mâncare. Mesele pline erau apanajul picturilor acelor vremuri. Pictura şi mâncarea au mers astfel mână în mână dintotdeauna. Nu doar pictura a ilustrat însă de-a lungul timpului strânsa relaţie a omului cu mâncarea şi cu băutura, ci şi literatura şi mai nou moda.

Astfel, relaţia omului cu mâncarea a trecut de la simplă necesitate la plăcere, şi un orgasm al papilelor gustative răsună până departe. Lady Gaga a apărut pe coperta Vogue într-un costum de baie realizat din carne proaspătă. Acela a fost momentul în care moda şi-a schimbat relaţia cu mâncarea. Apoi, Moschino a dedicat o întreagă colectie fenomenului McDonald’s, iar Karl Lagerfeld şi-a construit show-ul în jurul consumerismului, transformând podiumul într-un raion de supermarket, ambele „altare“ dedicate mâncării. Colecţia Moschino s-a „dat ca pâinea caldă“ (ca să rămânem în universul mâncării). Genţile sub formă de Happy Meal şi husele de telefon sub formă de cartofi prăjiţi ce erau „servite“ pe podium de fotomodele îmbrăcate în „uniforma“ McDonald’s au ajuns în toate colţurile lumii cât ai clipi. Când Karl Lagerfeld a transformat The Grand Palais din Paris într-un imens supermarket pentru lansarea co­lecţiei Chanel toamnă-iarnă 2014, modelele au simulat o sesiune de cumpărături, plimbându-se cu un coş în mână, printre raioanele de produse. Niciodată mâncarea nu  a părut mai la modă.

Designerul Zac Posen este ultimul artist care s-a lăsat inspirat de mâncare şi care a pornit de la pozele de pe reţeaua de socializare Instagram pentru a crea ultima sa colecţie lansată în vara acestui an. Formele, culorile şi texturile mâncării i-au folosit drept punct de pornire într-o perioadă în care pozele cu delicii culinare au „săturat“ deja reţelele de socializare.

În momentul în care mâncarea a ajuns element central pe podiumurile de modă, unde până nu de mult era un subiect tabu pentru că şi să auzi vorbind despre ea ar fi putut să rupă echilibrul firav al hainelor şi siluetelor, ceva s-a schimbat.

Pare că mâncatul e la modă sau mai degrabă e o modă. Mâncarea nu doar a inspirat arta, ci a ajuns o artă.

Astfel, într-o opinie mai veche din New York Times un eseist scria că nimănui nu îi mai pasă dacă cunoşti capodoperele lui Mozart sau pe cele ale lui Leonardo, dar dacă nu poţi spune rapid care este diferenţa între ganache şi couverture (ambele glazuri, dar de consistenţe diferite), atunci ai o problemă. Cine sunt însă adevăraţii connaisseuri ai mâncării astăzi, cine face regulile şi cine le încalcă?