Style

Conduce operaţiunile Stejarii Country Club, dar vrea să zboare cu un costum special de 15.000 de euro: "Locul va fi Marele Canion din SUA"

21 mar 2016 5624 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Era îmbrăcat într-un costum impecabil croit, dar mintea îi fugea la un alt gen de costum. Călca pe covoare moi, dar se gândea la cum va zbura deasupra Marelui Canion. A făcut sport de performanţă şi cumva toată cariera i-a fost legată într-un fel sau altul de mişcare. Pasiunea pentru neastâmpăr cere sacrificii care se măsoară în fracturi şi în ligamente distruse, dar oferă recompense în injecţii de adrenalină.

„Fac sport de la 12 ani, atletism, iar la facultate în anul doi am început să practic schiul. Atunci am avut primul contact cu acest sport. Nu provin dintr-un mediu activ, cred că nici societatea nu era educată în direcţia aceasta, dar mi-a plăcut să experimentez“, spune Mihai Popa, director opera­ţional în cadrul Stejarii Country Club, un proiect care include un centru de fitness, aerobic, piscină interioară şi exterioară, dar şi primul Shiseido SPA din Europa de Est.

De altfel, Mihai Popa şi-a construit întreaga pregătire şi carieră în jurul mişcării, aşă că funcţia pe care o ocupă azi nu vine decât să completeze un traseu profesional urmărit cu multă rigoare. Sportul te obligă la disciplină, nu doar în sala de forţă.

„Am făcut performanţă în atletism şi am devenit vicecampion naţional la 300 de metri garduri. Am urmat cursurile Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport unde m-am concentrat mai ales pe cursurile de kinetoterapie . Eu nu voiam să fiu profesor de sport, ci kinetoterapeut la acel moment, dar după patru ani de facultate am realizat că nu doresc să profesez în acest domeniu.“

Primul său job a fost acela de club attendant în cadrul Hotelului Athénée Palace în perioada 2003-2007.

„Era un moment în care puţini erau cei care înţelegeau conceptul de antrenament. Existau numai activităti precum fotbal, tenis, cele legate de curtea şcolii, activitatea de maidan. Nu era conturată ideea de a face sport la interior sau într-un mediu organizat cu un gând specific de a îmbunătăţi condiţia fizică. Din funcţia mea mă ocupam de absolut totul, de la masaje până la antrenamente personale şi recepţie. Cred că 10% din toţi clienţii erau români, dar acum procentul s-a schimbat foarte mult.“

A urmat apoi experienţa World Class, concept care a avut şansa de a se lansa într-o piaţă complet virgină şi după ce a avansat până la funcţia de country manager a preluat funcţia de director operaţional al Stejarii Country Club. Admite puţin încurcat că nu mai are la fel de mult timp pentru sport ca înainte, dar nu se dă bătut. „Concediile mele sunt în principiu dedicate activităţilor sportive. Călătoresc pentru schi în Germania, Austria, Italia, iar în cursul săptămânii mă duc în Poiana Braşov, dar ţinând cont de infrastructură, tot ca pe o deplasare o asimilez. Aş trece pe lista hobby-urilor snorkeling, scuba, parasailing-ul, dar acestea sunt mai degrabă activităţi recreative.“

A învăţat să joace squah, un sport care face tot mai mulţi „prozeliţi“ printre corporatişti din două motive foarte simple: durează puţin, dar este foarte intens. „Este o activitate care s-a dezvoltat destul de greori la noi. Cred că noi avem 30 de terenuri de squash în toată ţara, în timp ce în Polonia sunt circa 500 de terenuri. Este un antrenament de intensitate foarte mare, cu un consum caloric important care nici nu îţi ia mult timp pentru că are perioadele de încălzire şi de revenire foarte scurte. Practic, în pauza de prânz poţi să faci squash jumătate de oră, dar la noi partea de antrenament în mijlocul zilei este inexistentă, parţial şi pentru că nu există această mentalitate la nivelul corporaţiilor.“

Faptul că nu mai are la fel de mult timp ca înainte pentru sport nu l-a ţinut la nivel mental departe de această pasiune. Şi cu cât despărţirea este mai îndelungată, cu atât ideile sunt mai îndrăzneţe.

„Vreau să investesc într-un wingsuit (un tip de costum care adaugă suprafaţă corpului uman permiţându-i acestuia să planeze o anumită perioadă de timp - n.red.) şi să fac trainingul. Un training de trei săptămâni costă 15.000 de euro şi presupune zborul cu avionul, saltul cu paraşuta, costumul şi exerciţiul într-un tunel de vânt. Practic sari din avion cu costumul, înveţi să planezi, iar la aterizare deschizi paraşuta. Cele mai multe posibilităţi de antrenamente sunt în Marea Britanie. Locul în care vreau să fac acest lucru este Marele Canion din SUA.“

Mă uitam la costumul său bine croit, de un albastru închis, şi mă gândeam dacă aceasta este doar o coincidenţă sau nu. 

„Toţi ne dorim să zburăm. Orice lucru unic îţi pune ceva într-un sertar al creierului pe care ulterior îl deschizi cu plăcere. Din zborul respectiv încerci să atingi ceva, un vârf de brad, un balon lăsat de cineva în faţa ta. În doi ani voi realiza acest salt aşa cum vreau eu. Înălţimea de la care se sare este de peste 2.000 de metri. Ar fi cel mai extrem lucru pe care l-am făcut până acum.“

Zborul ar completa o listă lungă, condimentată cu multe peripeţii. Peste unele a trecut şi a revenit la locul faptei, peste altele...

„Am accidentele mele, unele legate de viteză. Vrei să vezi ce manevră poţi să faci în anumite condiţii, dar sunt şi cazuri în care un accident îţi opreşte curiozitatea. În 2010 am avut un astfel de accident şi de atunci nu am mai urcat într-un ATV. Mi-am rupt mâna, piciorul, coastele. La viteză mare am încercat o desprindere la o trecere peste un pod forestier. Urmările au fost cumplite, m-am rostogolit circa 20 de metri pe acel drum frostier. Ştii cum se spune că îţi vezi viaţa prin faţa ochilor? Aşa este. Este o experienţă cumplit de agresivă. Este o descărcare de adrenalină incredibilă, dar pe care nu ţi-o mai doreşti niciodată.“

Au fost şi alte ocazii la limită, dar adrenalina a avut de data aceasta o altă aromă. A creat dependenţă, nu a anulat curiozităţi.

„Şi la schi am ajuns în situaţii extreme. Ne întâlnim la schi şi ne expunem oasele rupte, ligamentele distruse ca un fel de medalii. Este o socializare aparte. Am o articulaţie în plus de la faptul că mi-am rupt clavicula. Ţine de natura omului exersarea acestor experienţe.“ Atletism, schi, ATV, scuba, squash, snorkeling, parasailing. Meniu de timp liber, dar desertul în doi ani urmează, zborul deasupra Marelui Canion. 

„Eu nu sunt un om monoton, poate eram la un moment dat nesăbuit, dar sunt împins spre această zonă de magnetismul lucrului diferit. Este eliberarea mea.“

Puteam să jur că un om avid după colecţionarea unor astfel de experienţe este un gurmand şi în sensul clasic al cuvântului dintr-un motiv cât se poate de simplu. Pofta de experiment nu se limitează doar la sport.

„Mi-e greu să mă stăpânesc, aş încerca orice. Nu am limite, nu în sensul în care mănânc până nu mai pot, ci in sensul experimental. Trebuie să încerci totul, dar dacă ar fi să mânănc un lucru pentru ultima dată, acesta ar fi un pahar cu lapte. Nu ştiu de ce. Nu mă întreba. Nu l-aş asocia cu nimic. Pur şi simplu ar fi un pahar cu lapte.“

Mi s-a părut normal răspunsul, neaşteptat, dar echilibrat. Mi s-a părut că după ce te gândeşti la zbor, ai nevoie de ceva să te aducă cu picioarele pe pământ. Şi în plus laptele are calciu care ajută la rezistenţa oaselor. Infrastructura puternică este obligatorie pentru exersarea pasiunilor.