Articol cu conţinut publicitar.
Ce rezultă atunci când un business din domeniul medical adoptă un model american, o abordare germană şi un stil elveţian?
Răspunsul este simplu: Rezultă o clinică unde medicina de avangardă şi o echipă multidisciplinară de elită pun grija pacientului pe primul plan.
Acest lucru se întâmplă la Clinica ArTerra din Timişoara, un proiect dezvoltat de chirurgul Mihai Ionac, un deschizător de drumuri în microchirurgie şi în chirurgia vasculară din România, un „produs“ al Facultăţii de Medicină de la Cluj, cu doctorate la Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen, Nurnberg şi la UMF Timişoara, cu titlu de profesor universitar obţinut la 39 de ani şi cu o experienţă naţională şi internaţională de excepţie.
Când grija pentru binele pacientului trece dincolo de scrierea unei reţete, iar abordarea este de tip teamwork, vorbim despre medicina practicată la nivel de standard internaţional.
Aceasta este filozofia clinicii ArTerra din Timişoara, un proiect cu un nume evocator pentru misiunea sa.
„Modelul ArTerra este o idee care mă preocupă de mulţi ani. Râd amar pentru că dacă aş fi publicat ideea atunci când am început să mă gândesc la ea, aş fi luat faţa americanilor şi acum nu aş mai spune că lucrăm după modelul lor, ci aş fi spus că ei lucrează după al nostru. În JACC, una dintre cele mai prestigioase reviste de cardiologie americane, a apărut în 2019 un articol dedicat «vascular teams»“, povesteşte Mihai Ionac.
El adaugă însă că mulţumirea sa este că a reuşit, în sfârşit, datorită ArTerra, să arate ce ştiu cu adevărat să facă el şi echipa sa: să pună pacientul pe primul plan.
Dacă, în mod tradiţional, problemele de sănătate ale unei persoane sunt separate în „felii“ sau capitole, de care se ocupă pe rând câte un specialist, ArTerra merge pe conceptul medicinei moderne, care recunoaşte tot mai mult avantajele echipei multidisciplinare.
„În multe ţări, tratamentul cancerului este obligatoriu de stabilit în cadrul unei echipe «tumor board», iar tratamentul pacienţilor cardiaci, în cadrul unei echipe «heart team». În clinica noastră, problemele de sănătate ale pacientului cardiovascular îşi găsesc soluţie completă şi corectă într-o echipă multidisciplinară.“
Astfel, recomandările terapeutice sunt corelate cu nevoile pacienţilor şi, în plus, pacienţii care se adresează echipei medicale a Clinicii ArTerra beneficiază de recomandări luate pe bază de consens multidisciplinar, cu privire la cea mai bună strategie terapeutică, bazată pe datele din literatură, ghidurile de specialitate si pe experienţa specialiştilor.
„O altă particularitate este că lucrăm împreună cu o echipă de fizioterapeuţi specializaţi în Danemarca pe problemele de recuperare vasculară şi ne acordăm recomandările de tratament.“
Pentru a înţelege însă cu adevărat misiunea şi modelul de funcţionare al ArTerra, trebuie înţeleasă înainte de toate povestea fondatorului său. Mihai Ionac spune că a ajuns la medicină inspirat de figurile paterne cele mai importante din viaţa sa: bunicul şi tatăl.
„Bunicul a fost învăţător, un om vertical, frumos la suflet, caracterizat de modestie şi de un simţ al firescului, dar şi cu foarte mult umor, iar tata a fost medic, unul care şi-a respectat profesia şi pacienţii, care avea întotdeauna timp pentru consultaţii şi sfaturi fără să i se pară că face un serviciu.“
De fiecare dată când ajungea în vizită la bunici, tatăl său acorda asistenţă sătenilor care aveau nevoie de ajutor şi atunci Mihai Ionac a înţeles foarte clar că un medic poate avea un impact direct în viaţa altor oameni. A fost momentul său de inspiraţie. Primul.
„Am intrat primul pe listă la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, locul unde mi-am găsit mentori de excepţie: profesorul Aurel Kaufmann, eminent universitar, care a înfiinţat primul laborator experimental de microchirurgie din ţară, sau chirurgul Constantin Ciuce, un mare profesor, cu o capacitate uriaşă de a inspira, o generozitate şi o căldură sufletească rare.“ A avut şansa să lucreze cu ei, să înveţe de la ei şi să descopere miracolul prin lentila microscopului, adică microchirurgia. Acesta a fost începutul.
De la Cluj-Napoca, Mihai Ionac a plecat spre Timişoara, unde şi-a urmat cealaltă dragoste, soţia sa Adina, pentru ca apoi să plece mai departe către Vest, în Germania. Pe soţia sa a cunoscut-o în studenţie, într-o tabără, ea fiind la rândul său studentă la medicină, doar că în Timişoara.
Uitându-se în urmă, fondatorul ArTerra spune că a fost o alegere importantă mutarea în Timişoara şi totodată una inspirată.
„Nu aş fi fost cel de astăzi fără ea. Ceea ce am construit, am construit împreună, bazat pe o excelentă colaborare personală şi profesională, Adina fiind profesor universitar la UMF Timişoara şi medic primar cardiologie şi medicină internă.“
Împreună au gândit proiectul ArTerra, fiind concentraţi pe găsirea şi oferirea unor soluţii integrate pentru pacienţii cărora nu le tratau efectul, ci cauza problemei de sănătate.
Era anul 1990 când Mihai Ionac se reloca în Timişoara. Îşi aminteşte că în spitale şi universităţi nu se mai dăduseră concursuri de aproape un deceniu. A dat concurs pentru un post de asistent universitar la Clinica II Chirurgie, cu concurenţă de şapte candidaţi pe un loc.
„Şi am luat. M-am dus la profesorul Doru Bordoş, şeful clinicii, şi i-am propus să înjghebăm un laborator de microchirurgie, undeva la parterul sau subsolul spitalului. Dânsul a avut ideea de a face asta chiar la universitate.“
Cu o trusă chinezească de instrumente de la profesorul Bordoş, cu microscopul Zeiss producţie DDR de la profesorul Petru Drăgan, şeful urologiei, pe o noptieră de spital de la ajutoare şi cu şobolani primiţi de la biobaza de la Cluj, a înfiinţat al doilea laborator experimental de microchirurgie din ţară, unde a început să îşi petreacă după-amiezele. Această preocupare i-a adus şi şansa de a pleca în Germania la studii.
„Am devenit cercetător asociat al Institutului de farmacologie şi toxicologie al Universităţii Friedrich-Alexander din Erlangen Nürnberg. Am colaborat cu imunologi, farmacologi, biochimişti, fiziologi, chirurgi, neurologi, pentru care am creat modele experimentale, am făcut peste 1.000 de experimente, toate la microscopul operator.“
Atunci când ai o ipoteză ştiinţifică, adică presupui, de exemplu, că dacă în boala A, administrezi substanţa B şi vei obţine efectul C, trebuie cumva să verifici ideea respectivă. Aici intervine experimentul, mai precis modelul experimental, adică recrearea la animalul de laborator a întregului scenariu.
În paralel, Mihai Ionac a făcut şi un doctorat, pe care l-a susţinut în 1997.
În aceeaşi perioadă, în Germania, a vizitat două clinici de chirurgie plastică unde se făcea microchirurgie de top.
„La München am stat în total aproape şase luni din cei trei ani, clinica respectivă fiind legendară: fusese înfiinţată cu vreo 10 ani înainte ca în Germania să se oficializeze specialitatea de chirurgie plastică, organizase în 1972 primul serviciu de replantare din Europa, organiza cursuri de microchirurgie în subsolul Klinikum rechts der Isar.“
Perioada petrecută în Germania o descrie ca pe una de lucru intens, însă experimentele complicate realizate atunci l-au făcut să înţeleagă că o tehnică chirurgicală trebuie să fie ca un ceas elveţian. Dacă e bine făcută, o sutură pe vase cu diametru mai mic de 2 milimetri funcţionează, dacă e greşită într-un singur punct, nu mai poate fi „corectată“ sau salvată de niciun medicament sau alte artificii, deci va eşua.
Ca medic trebuie să te întrebi continuu, să cauţi soluţii, să practici medicina bazată pe dovezi, de fapt asta înseamnă să răspunzi nevoilor pacientului cu dovezi ştiinţifice. „Din fericire, Germania nu a fost tot. Am avut şansa să ajung la Edinburgh, la Ethicon, la subsidiara companiei americane Johnson&Johnson, care fabrică suturi chirurgicale şi dispozitive de închidere a plăgilor începând cu 1887 şi care organiza cele mai tari cursuri de microchirurgie din lume. Iar pentru mine microchirurgia a însemnat un întreg univers despre care doream să ştiu tot, să înţeleg ce poate să facă, ce schimbări de mentalitate medicală aduce, ce dogme răstoarnă.“
În 1998 Mihai Ionac a organizat primul congres internaţional de microchirurgie şi a început programul de cursuri care continuă până astăzi, în prezent sub coordonarea colegilor săi. Aceste cursuri au pus Timişoara şi UMF Victor Babeş pe harta microchirurgiei mondiale.
„La aceste cursuri au venit peste 2.000 de chirurgi din absolut toată lumea - întreaga Europă, Filipine, Statele Unite, Rusia, Marea Britanie, ţări arabe.“
Ele i-au avut ca lectori invitaţi pe unii dintre cei mai cunoscuţi microchirurgi din lume ca Geoffrey Hallock, Joon Pio Hong, William Lineaweaver, Lee Dellon, Alexandros Beris, Bruno Battiston sau Yelena Akelina.
„Eu am fost invitat ca lector la cursuri în Egipt, Germania, Grecia, Italia, Serbia, Suedia.“
Iar pe plan naţional a fost ales preşedintele Societăţii Române de Microchirurgie Reconstructivă, iar ulterior preşedintele Internaţional Society of Experimental Microsurgery, societate înfiinţată în anii ’60 de profesorul Sun Lee, părintele transplantului microchirurgical de organe, pe care l-a cunoscut personal.
„În paralel, în clinică am avut o perioadă fabuloasă. Faptul că autotransplantul de ţesuturi microchirurgical permite să rezolvăm situaţii care până atunci pur şi simplu nu aveau soluţie a făcut să operez în echipe multidisciplinare cu colegii de la chirurgie generală, maxilofacială, pediatrică, toracică, ginecologie, neurochirurgie, ORL, ortopedie, practic în toate specialităţile. Am fost invitat să operez în Egipt, în Grecia, în Polonia.“
În 2006 el devenea managerul celui mai mare spital din vestul României şi înfiinţa cea de-a doua secţie clinică de chirurgie vasculară din România. Începutul a fost formidabil de greu, în ciuda unui grup de colaboratori de excepţie, opoziţia la acest proiect a fost fantastică, îşi aminteşte el. A învins tenacitatea.
„Am început să creştem încet, iar activitatea mea a început să se concentreze tot mai mult pe patologia vasculară. Am descoperit frumuseţea acestei specialităţi, faptul că are impact asupra vieţii sau a membrului unui pacient, dar şi faptul că e o specialitate oarecum asemănătoare cu microchirurgia, în care, în afară de cord şi craniu, poţi practic să operezi din cap până la picioarele pacientului.“ În România este un teritoriu aproape neexploatat, vast, complex şi suficient de provocator.
Treptat, în spitalul din Timişoara au început să se opereze mii de pacienţi vasculari pe an, cazuri tot mai complicate. Ca să operezi cu succes pe vasele de sânge trebuie să planifici cu minuţioziate intervenţiile, spune Mihai Ionac.
„Pentru asta avem nevoie de imagini radiologice de o calitate care iniţial nu era disponibilă în vestul ţării. Acum cred că suntem privilegiaţi cu investigaţii de o calitate foarte bună în Timişoara.“
Cel mai important, spune el, a fost să dezvolte această specialitate. În 2014 a înfiinţat împreună cu un grup entuziast de colegi chirurgi vasculari Societatea Română de Chirurgie Vasculară (SRCV). Aceasta a devenit membră cu drepturi depline a European Society of Vascular Surgery (ESVS).
„În 2015 am devenit membru în Boardul European de Chirurgie Vasculară din cadrul UEMS (European Union of Medical Specialties), organism care se ocupă cu armonizarea pregătirii în specialitate la nivel European.“ E singurul român în comisia de examinare pentru titlul de medic specialist european de chirurgie vasculară.
Contactul permanent cu colegii din străinătate, participările sale în diverse organisme (între 2016 şi 2019 a fost consilier pentru România la ESVS, anul acesta a devenit membru în Boardul celei mai vechi Soceităţi de Chiururgie Cardiovasculară din Europa - European Society for Cardiovascular Surgery) şi faptul că an de an a vizitat timp de o săptămână 2-3 clinici de top de chirurgie vasculară din Europa şi desigur, faptul că a reuşit să îmbunătăţească dotarea clinicii prin achiziţia unui angiograf, au făcut să poată oferi pacienţilor tratamente la nivel european.
„Suntem primul colectiv care aplică simultan tehnicile de chirurgie vasculară deschisă, clasice şi pe cele moderne, minim invazive, endovasculare.“
Apoi, călătoria lui Mihai Ionac în lumea medicinei multidisciplinare a continuat cu povestea ArTerra care acum se scrie.
