Apărut ca un curent în artă în anii ’60-’70, minimalismul a fost preluat ulterior şi de arhitecţi, dar şi de creatorii de modă, în frunte cu designerii japonezi. Astfel, în anii ’80 Yohji Yamamoto, Issey Miyake şi Rei Kawakubo (fondatoarea casei de modă Comme des Garçons) au fost primii care au încercat să aducă în prim-plan haine care par simple, dar care ascund în spate ore întregi de studiu şi execuţie. Cu croieli arhitecturale şi printuri geometrice, designerii japonezi au pus bazele minimalismului în accepţiunea sa actuală.
Câţiva ani mai târziu, a preluat ştafeta Calvin Klein, casa americană de modă fiind cea care a pus de fapt minimalismul în istoria modei mondiale. Creaţiile erau funcţionale, mai puţin evidente.
Şi astăzi, la aproape 30 de ani distanţă de la acel moment, Calvin Klein rămâne un brand fidel minimalismului, cu rochii simple, cu croieli drepte şi în culori terne precum beige, negru şi bleumarin aşa cum poate fi sumarizată colecţia casei pentru primăvară-vară 2015 . Menite să pună în evidenţă silueta fără însă a epata, creaţiile minimaliste nu mai sunt acum apanajul anumitor designeri.
În colecţia de primăvară-vară, designerul şi proprietarul casei de modă Vionnet, milionara de origine kazahă Goga Ashkenazi, a pariat pe alb şi beige, pe rochii simple şi pe salopete aproape clasice, singurul element de „culoare“ fiind accesoriile, „hamuri“ şi curele de mari dimensiuni. Acestea vor să aducă un aer modern unui brand cunoscut pentru eleganţa sa clasică.
Şi casa de modă Escada, care a păstrat pentru clienţii fideli florile care au consacrat-o, a decis să iasă din zona de confort şi să parieze pe pantaloni cu croi clasic, drept, pe rochii simple şi sacouri cambrate. Cele mai multe produse ies însă în evidenţă datorită culorilor tari în nuanţe de oraj sau verde crud, ce te duc cu gândul la sezonul cald.
Epoca de aur a minimalismului au fost în anii ’90, însă a revenit în forţă (deşi nu a dispărut niciodată) odată cu criza financiară mondială în 2009, iar experţii se întrec să asocieze situaţia economică cu tendinţele din modă. Şi cum economia mondială este încă în criză, minimalismul este încă pe podium. La fel ca orice trend, minimalismul ascunde o serie de înţelesuri. Când a apărut în Japonia anilor ’80 economia era măcinată de una dintre cele mai puternice crize din istorie pentru ţara soarelui răsare. Designerii au vrut astfel să schimbe tiparele modei din acele vremuri şi să aducă în prim plan egalitatea între sexe şi clase sociale cu haine unisex.
Prezenţa minimalismului pe podium din ce în ce mai des după 2009 poate avea ca explicaţie schimbarea comportamentului de consum. În anii de boom economic banii erau făcuţi pentru a fi cheltuiţi pe apartamente, pe maşini de lux sau pe genţi din piele exotică care costau zeci de mii de euro şi care necesitau luni de zile de aşteptare. După căderea Lehman Brothers însă, consumatorul a devenit mai cumpătat şi a început să caute haine care nu se demodează de la sezon la sezon şi care pot fi versatile. Apetitul de consum s-a redus, la fel şi numărul de volane de la rochie şi numărul de buzunare de la pantaloni.
Când criza a venit, moda nu era pregătită, însă s-a adaptat rapid cu pantaloni largi si simpli, cu croi bărbătesc, cu rochii geometrice şi cămăşi monotone. Miuccia Prada, una dintre doamnele modei mondiale, spunea acum câţiva ani „cred că minimalismul este interesant în contextul actual pentru că în modă a fost probabil prea mult glamour şi nuditate“, potrivit ziarului The Independent. De-a lungul anilor Prada a trebuit să se lupte cu natura sa duală şi a trebuit să aleagă între minimalism şi barocul exuberant şi grandios. Lupta se vede de altfel şi în colecţia de primăvară a casei, unde creaţiile minimaliste sunt combinate cu fustele imprimate şi cu bluzele brodate. Moda e evoluat odată cu societatea, odată ce femeia a devenit emancipată corsetele au devenit dintr-un obiect vestimentar obligatoriu unul destinat plăcerii, crinolina a dispărut şi ea, la fel ca toate obiectele vestimentare menite să „încorseteze“ libertatea de mişcare. Odată ce femeia a urcat în ierarhie şi a început să ocupe poziţii tot mai înalte, hainele au devenit tot mai simple, mai practice, mai masculine. Feminismul s-a întors în anii 2000, iar volanele, dantela şi printurile au avut „comeback-ul“ lor până la izbucnirea crizei când moda a trecut de la statutul de indulgenţă la statutul de necesitate. Puritatea arhitecturală a minimalismului nu a eliminat însă complet feminitatea hainelor, ci doar le-a transformat în investiţii pe termen mai lung.
