Style

Cum se aleg ochelarii de soare: cât conteaza tendinţele, cât de importantă e fizionomia feţei şi ce alte detalii sunt luate în considerare?

20 ian 2020 1265 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

În modă, tendinţele vin şi pleacă acum mai repede ca oricând. În era social media şi a tehnologiei, un articol vestimentar poate fi „in“ într-un moment şi „out“ în câteva luni. Deşi tot în sfera modei, ochelarii - de soare şi de vedere - au avut întotdeauna un statut special. Ei erau văzuţi undeva la graniţa dintre necesitate şi fashion, dintre investiţie şi moft. În acest context, colecţionarii de ochelari au fost întotdeauna mai puţini ca număr sau mai puţin vizibili comparativ cu cei care au dressinguri pline-ochi cu pantofi şi genţi. Şi totuşi, adevărul e altul, după cum povesteşte Vladimiro Baldin, chief product & licensed brands officer în cadrul Safilo, unul dintre cei mai mari jucători de la nivel mondial din piaţa de optică.

„În businessul acesta nu e suficientă intuiţia, trebuie să fii atent la ce vrea piaţa. Spre exemplu, acum se cere lux şi cred că acest lucru are de-a face cu schimbarea de generaţii. Oamenii călătoresc mai mult, sunt educaţi în străinătate şi atunci caută produse integre“, explică executivul.

El s-a alăturat grupului Safilo în octombrie 2014 ca global product creation director, focusul fiind pe dezvoltarea de produse, pe inovaţie şi pe coordonarea operaţiunilor creative de la nivel mondial. Rolul său s-a extins ulterior pentru a include şi managementul portofoliului de mărci sub licenţă. 

Safilo este o afacere cu o istorie de peste 140 de ani, istorie marcată de tradiţie, artizanat, design şi inovaţie. Compania are în portofoliu atât mărci sub licenţă precum Dior, Marc Jacobs sau Max Mara, cât şi branduri proprii, respectiv Polaroid, Carrera, Smith sau Safilo. Pe piaţa locală, toate aceste mărci sunt distribuite de compania Optical Network, care deţine şi reţelele de optică OPTIblu şi Klarmann, cu peste 50 de magazine la nivel naţional.

„Cea mai mare provocare şi totuşi şi cel mai interesant aspect al lucrului în această industrie este că eşti în permanenţă parte dintr-un mediu creativ, conectat non-stop la trendurile din modă.“ 

Pornind de la această „dependenţă“ de modă, Safilo a început să deschidă studiouri de design în întreaga lume pentru a putea cerceta local diferite trenduri relevante. Studioul principal este amplasat la sediul central din Padova, Italia, în timp ce alte birouri sunt în New York, Milano, Portland şi Hong Kong.

„Am lucrat, de-a lungul carierei mele, în diferite companii active în industria de modă, de la haine şi accesorii la ochelari. Când am început să lucrez pentru Safilo mi-au oferit libertate deplină. Una dintre atribuţiile mele a fost să susţin globalizarea businessului în ceea ce priveşte designul.“

Ceea ce a încercat Vladimiro Baldin să facă încă de la început a fost să descopere particularităţile şi elementele distinctive ale fiecărui brand. Şi a reuşit acest lucru după ce împreună cu echipa sa a studiat atent arhivele.

„Este interesant să lucrezi cu atât de multe branduri care are fiecare particula­rităţile sale şi propria poveste. Colaborez cu mulţi oameni, de la designer la dezvoltatori de produs sau maeştri artizani.“ Fără ei, 

businessul nu ar putea funcţiona. O echipă bună nu e o coincidenţă, e nevoie de multă muncă, spune el. Există totodată o serie de reguli pentru ca lucrurile să funcţioneze - comunicare deschisă, viziune şi o bună împărţire a rolurilor.

„Talentul te poate ajuta să câştigi jocuri, însă campionatele se câştigă cu muncă în echipă şi cu inteligenţă.“

Procesul de producţie al ochelarilor începe cu departamentul de creaţie şi design de produs. Apoi, pe schiţe se stabilesc şi culorile şi materialele, pentru ca ulterior să apară randările 2D, urmând printarea 3D a produselor. Abia după aceea artizanii realizează prototipurile şi ulterior aceste perechi intră în producţie.

„Noi pregătim colecţiile cu 12-18 luni în avans, la fel ca în modă. Ai nevoie de un an să faci designul, să produci şi să pui ochelarii în magazine.“ Permanent însă se fac analize şi cercetări de piaţă pentru a vedea care sunt tendinţele şi ce vor de fapt consumatorii. 

„Suntem conectaţi în permanenţă nu doar la industria de optică, ci şi la modă şi tehnologie. Cu fiecare nou sezon implementăm trendurile pe care le-am descoperit în procesul de cercetare, iar apoi mergem mai departe şi studiem problema culorilor şi a materialelor.“ Colecţii noi se lansează de două ori pe an, pentru sezoanele de toamnă-iarnă şi primăvară-vară.

„Trebuie să ţii pasul cu trendurile, iar studiourile de design ne ajută să facem asta.“ Ei analizează tendinţele de pe diferite pieţe - studioul din Hong Kong spre exemplu ţine aproape de pieţele din Asia, având conexiuni importante în Japonia şi Coreea de Sud, două ţări considerate trend-setter. 

„Europa şi America sunt şi ele surse importante de inspiraţie. În momentul în care începem procesul de producţie avem deja date colectate din jurul lumii şi lucrăm pe baza lor. În concluzie, suntem o companie globală, dar ne putem diferenţia prin faptul că ne adaptăm diferitelor pieţe pe care suntem prezenţi.“

Pentru a putea creiona viitorul trebuie să îţi cunoşti îndeaproape trecutul, crede Vladimiro Baldin. În ADN-ul Safilo sunt scrise atenţia către design - pentru care stă mărturie istoria îndelungată a casei -, expertiza în producţie - cu şapte fabrici la nivel mondial - şi portofoliul atent creionat şi atât de extins încât acoperă toate segmentele. 

Istoria Safilo merge mult înapoi în timp, într-o eră în care artizanii italieni de ochelari abia începeau să producă primele piese. Acest lucru se întâmpla acum 140 de ani. Iar tradiţia continuă şi astăzi, fiind dusă mai departe de reţeaua de cinci studiouri de design prezente la nivel mondial, de numeroasele centre de producţie şi de centrul de prototipuri unde tradiţia se îmbină cu modernismul. Mai exact artizanii sunt în continuare cei care lucrează aici, însă centrul este modern, grupul investind masiv în instrumente de printare 3D. 

„Nu ne dorim să punem pe piaţă încă o pereche de ochelari, suntem de-a drepul obsedaţi de detalii, de materiale şi cercetăm în permanenţă tendinţele.“

Anul viitor două noi branduri se vor alătura portofoliului Safilo, este vorba de David Beckham şi Missoni. 

„Brandul David Beckham urmează a fi complementar cu alte mărci pentru bărbaţi deja prezente în portofoliul nostru. Audienţa globală a lui David va întări prezenţa Safilo în universul digital. Doar pe Instagram el are 55 de milioane de followeri.“

Brandul Missoni şi linia „soră“ M Missoni completează şi ele ansamblul deja existent. „Împărtăşim cu aceste branduri italiene iconice aceleaşi valori: design vizionar, tradiţie şi excelenţă în artizanat. Obiectivul este, desigur, să ajungem tot mai mult la generaţiile tinere, la millenniali.“ În cazul acestei case de modă, Safilo poate să se inspire din trecut, pentru dezvoltarea viitoare a mărcii. Mai exact inspiraţia poate veni de la colaborările anterioare, din anii ’80, pe care Safilo le-a avut cu Missoni.

„Ca designer de ochelari ai oportunitatea să explorezi relaţia dintre produs, modă şi optică, o combinaţie între utilitate, estetică şi necesitate“, sumarizează executivul această industrie. Cine este însă Vladimiro Baldin dincolo de job?

„Când găsesc timp pentru mine, îmi place să mă deconectez de lume.“ Ce înseamnă asta? Că pleacă într-un loc unde nu există conexiune la internet sau wi-fi. Iar dacă nu poate să plece, încearcă să mediteze sau să facă sport. 

„Cheia relaxării este să renunţi la tehnologie pentru o cură de detox digital. Trebuie să trăieşti în viaţa reală.“