Izabella Zwack este moştenitoarea legendarei reţete pentru băutura ungară Unicum şi a povestit pentru DA Premium despre afacerea sa de familie care a traversat mai bine de două secole şi graniţele a peste 30 de ţări, inclusiv România.
„Urăsc să zbor. Aş vrea să pot călători mai mult cu trenul“, spune în lobby-ul unui hotel de cinci stele din Bucureşti, Izabella, care face câteva zeci de drumuri pe an, traversând uneori mai mult de două continente pentru a promova produsele propriei companii.
La Bucureşti, antreprenoarea ungară crescută pe colinele prietenoase ale Toscanei a regăsit ceva din spiritul latin. „Capitala voastră pare un oraş pozitiv, sunt mulţi tineri care aduc un aer viu aici, mai ales în Centrul Istoric, care mi se pare că seamană foarte mult cu Parisul. Eu am mai fost în România când aveam 13 ani, pe timpul regimului comunist, la Oradea, însă până acum nu ştiam foarte multe despre ţara voastră. Ştiu totuşi că România are un vin foarte bun“, mărturiseşte râzând Izabella, la rândul ei proprietara unei mici podgorii în regiunea Tokaj.
„În Ungaria, oraşul Tokaj e la fel ca Maranello în Italia, oraşul de baştină al Ferrari: dacă ai auzit de Ferrari, ai auzit şi de Maranello, este acelaşi lucru şi cu vinul de Tokaj“, afirmă cu mândrie viticultoarea, care supraveghează producţia a aproximativ 35.000 de sticle în fiecare an, suficiente pentru afacerea mică pe care şi-o doreşte.
În Ungaria, Izabella este, alături de fratele ei Sandor, la fel de cunoscută ca lichiorul de ierburi pe care îl vinde, devenit băutură naţională.
Fraţii Zwack continuă la Budapesta o poveste începută în anul 1790, de un stră-stră-străbunic medic la curtea habsburgică a împăratului Iosif al II-lea, care a pus laolaltă primele ingrediente pentru Unicum. Succesul băuturii a culminat în secolul 19 doar pentru a fi imediat răvăşit de două războaie mondiale şi un regim comunist. Şansa a făcut ca reţeta lichiorului Zwack să scape în SUA în buzunarul de la jacheta bunicului Izabellei, în timp ce un alt membru al familiei a rămas la Budapesta pentru a oferi regimului comunist o reţetă falsă. „Nu au fost suficient de inteligenţi să-şi dea seama şi timp de câteva decenii au produs o băutură asemănătoare, dar care nu era acelaşi lucru“, îşi aminteşte cu un zâmbet Izabella.
În tot acest timp de exil Unicum a rămas un fel de icoană a familiei: „Pe vremea când locuiam în Toscana, italienii aveau deasupra patului o icoană cu Santa Madonna, noi aveam o reclamă la Unicum.“
Şansa a făcut ca la finalul anilor ’80 tatăl Izabellei şi al lui Sandor să afle de la un prieten că guvernul comunist de la Budapesta intenţiona să privatizeze producătorul de băuturi pe care-l naţionalizase în urmă cu câteva decenii.
„Pe atunci aveam 13 ani şi crescusem într-un sat italian din regiunea Toscanei. Tătăl meu ne-a spus că vom porni într-o aventură uriaşă“, îşi aminteşte acum Izabella. Ceea ce a urmat a fost practic o „reconstrucţie de la zero“ care a durat aproape 20 de ani.
Distileriile Zwack Unicum valorează acum aproape 85 de milioane de euro pe bursa de la Budapesta, dar adevărata provocare este „să construieşti ceva peste ce ai primit ca să poţi lăsa ceva mai mult în urmă“, după cum mărturiseşte Izabella. Anul trecut, compania a lansat un produs nou din gama Unicum, denumit Unicum Szilva, învechit pe un pat de prune uscate timp de şase luni. Un an mai târziu, peste 1 milion de sticle din această nouă bautură au fost vândute.
„Am descoperit reţeta dintr-o întâmplare“, dezvăluie Izabella. „Eram la o degustare a lichiorului tradiţional şi ofeream prune uscate pentru „stingerea“ gustului puternic, dar am observat că formau o aromă foarte plăcută împreună, aşa că ne-am hotărât să încercăm reţeta. Toate băuturile Zwack se nasc din concepţia noastră, nu avem un om dedicat care să se gândească la reţete noi.“
În calitate de ambasador al propriilor produse, Izabella Zwack călătoreşte în mai multe ţări, uneori şi peste ocean, însă o destinaţie preferată e greu de decis.
„E ca şi cum m-ai întreba ce cântec îmi place mai mult. E greu să mă hotărăsc, dar primul nume care îmi vine în minte e India. Parcă în niciun alt loc nu am văzut valorile umane atât de preţuite.“
Tot la capitolul călătorii, Izabella, fostă înotătoare de performanţă aminteşte de plajele nisipoase ale Greciei. „Înot câte 2-3 kilometri, iar Mediterana parcă nu e nicăieri la fel de frumoasă ca în Grecia“. Deşi ar putea avea tot ce-şi doreşte în materie de produse de lux, moştenitoarea imperiului Unicum nu crede în astfel de achiziţii.
„Fratele meu m-a convins la un moment dat să-mi cumpăr o geantă foarte scumpă de la o casă celebră, pe care am pierdut-o printre bagaje într-un zbor spre Barcelona“, îşi aminteşte ea amuzată.
„Lucrurile care contează cu adevărat sunt cele care îţi aduc plusvaloare. Părinţii mei au fost modelele mele în viaţă. De la tatăl meu am învăţat abordarea pozitivă, iar mama mea m-a învăţat generozitatea. Acestea sunt genul de lucruri pe care nu poţi să pui un preţ.“
