Din 1885 până în 1916, 50 de ouă Fabergé au fost reali-zate pentru familia imperială rusească de elita artizanilor din acele timpuri, 43 din aceste obiecte de cult regăsindu-se azi în diferite colecţii. Istoria spune că prima comandă pentru un ou Fabergé a fost dată în 1885 de Ţarul Alexandru al III-lea pentru a o impresiona pe soţia sa, Maria Feodorovna. În ortodoxie, Paştele este cea mai importantă sărbătoare spirituală, tradiţia vopsirii ouălor fiind prezentă şi în Rusia acelor ani. Numai că nobilimea avea idei ceva mai rafinate, un ou preţios fiind evident mai atrăgător decât banalul produs natural. Astfel, Ţarul Alexandru al III-lea a ales un bijutier pentru a crea un ou cu totul special, acesta fiind începutul tradiţiei ouălor Fabergé. În 1917, de Paşte, alte două ouă Fabergé trebuia să fie realizate, dar sfârşitul tragic al dinastiei Romanovilor a echivalat aproape cu dispariţia acestui nume. Astăzi însă, un inginer specializat în mine, iubitor de smaralde şi pasionat de aviaţie, promite o viaţă nouă pentru unul dintre cele mai remarcabile nume din istoria bijuteriilor.
„Mereu am fost interesat de lucrurile imposibile sau de lucrurile uitate. În 2005, am văzut o oportunitate uriaşă în Fabergé. Obiectivul nostru a fost să readucem Fabergé la fosta sa glorie, dar şi să reunim brandul cu familia sa. Nu contează dacă eşti contabil sau avocat, dacă pui energie lucruri uimitoare se pot întâmpla“, spune Sean Gilbertson, director executiv al Gemfields, companie specializată în extracţia responsabilă de pietre preţioase colorate.
Gilbertson este inginer specializat în zona de minerit, o parte din viaţă petrecându-şi-o în minele de aur şi platină din Africa de Sud.
Gemfields este deţinută de Pallinghurst, un fond de investiţii activ în zona mineritului, în spatele căruia se află chiar tatăl lui Sean, Brian Gilbertson, un om despre care se spune că a contribuit la re-structurarea industriei de minerit din Africa de Sud.
În 2005, Pallinghurst preia de la Unilever businessul Fabergé, sub brandul adorat de ţari, ajungând la acel moment să se producă şampoane sau cravate. Financial Times spunea că tranzacţia ar fi avut o valoare de 38 de milioane de dolari, dând ca dată pentru finalizarea acesteia anul 2007. Tot Financial Times mai scria că această tranzacţie ar fi încins spiritele între Brian Gilbertson şi un fost partener de afaceri, un oligarh rus, care ar fi investit 100 de milioane de dolari în achiziţia de ouă Fabergé.
„În 2005 brandul se afla în portofoliul Unilever care mai departe a dat dreptul de a utiliza acest nume către 10 posesori de licenţă. În Franţa se făcea şampanie Fabergé, iar în SUA găseai cravate. În Suedia erau disponibile piese de mobilier cu acest nume. Mattel, producătorul Barbie, a lansat o ediţie specială de păpuşi de porţelan, de numai 2.500 de unităţi, care s-au vândut la 1.000 de dolari fiecare sub brandul Fabergé. Portofoliul care purta numele Fabergé nu avea niciun fel de coordonare. Odată preluat brandul, primul pas a fost să scăpăm de toate aceste licenţe. Pe unele le-am cumpărat, altele au expirat, altele au fost anulate din cauza unor inconsistenţe privind modul de utilizare a mărcii. În trei ani am reuşit să facem din Fabergé un brand unitar. Am păstrat totuşi colaborarea cu un bijutier din Germania. Încă mai lucrăm cu această firmă datorită priceperii artizanilor săi. De asemenea, am mai dezvoltat colaborarea cu o firmă soră a celei din Germania specializată în realizarea de ceasuri“, explică Sean Gilbertson.
Noua strategie nu urmăreşte decât un singur lucru. Fabergé nu este un nume de scaune sau de păpuşi, Fabergé este obsesie de ţari, aşa că nimic din ce va purta acest brand nu va mai fi efemer.
„Strategia a vizat reabilitarea demnităţii acestui nume, deviza noastră fiind aceea de a crea piese care trec testul timpului. Noi facem acele obiecte care au atribute de moştenire, de zestre, care sunt trecute de la o generaţie la alta. Noi mergem pe categoria de hard luxury, nu de soft. Nu facem cravate, facem moşteniri.“
Revenirea la un meşteşug apreciat de cei mai rafinaţi colecţionari a fost un alt pas dificil, găsirea acelor artizani capabili să se ridice la nivelul aşteptărilor fiind o mare provocare.
„Am mers pe multe piste greşite. În multe aspecte nu eram decât puştiul nou venit în cartier care nu ştia nimic despre cum se mişcă lucrurile. În acest moment însă, colaborăm cu 30 de artizani din Germania, Elveţia, Franţa, Italia sau Marea Britanie. Circa 85% din piesele pe care le semnăm sunt produse în aceste ţări.“
Sean Gilbertson spune că brandul exercită un magnetism extrem de puternic pentru o bază diversificată de clienţi, bărbaţi, dar şi femei „căzând în păcatul“ Fabergé.
„Avem tineri care sunt în căutarea unor modele avangardiste, uimitoare din punctul de vedere al
designului, dar şi oameni maturi, pasionaţi de ţari, de Rusia acelor vremuri, de istorie. Filosofia noastră nu este de a face piese care în doi ani de zile trebuie înlocuite, ci piese care în 100 de ani vor fi la fel de actuale. Zona în care abordăm însă inovaţiile vizează mai ales materialele. Folosim titanul, ceramica, am avut colaborări chiar şi cu Agenţia Spaţială Europeană în acest sens.“
Fabergé a decis că şi România este pregătită pentru noile creaţii, partenerul ales în această „aventură“ fiind reţeaua magazinelor Cellini. „România este o piaţă care vine cu o bună istorie, cu un simţ al stilului foarte rafinat pe segmentul nostru, dar şi cu o înclinaţie spre lideri puternici. Este o piaţă care se potriveşte cu ADN-ul Fabergé. În plus, este a şaptea ţară din UE în funcţie de populaţie.“
Dintre piesele care azi poartă numele Fabergé, Sean Gilbertson aminteşte de un ceas al cărui preţ este de jumătate de milion de dolari sau de o brăţară bătută cu 5.200 de pietre preţioase care a fost vândută cu 3,5 milioane de dolari. „O doamnă, de exemplu, a dorit o brăţară în memoria calului său. Piesa conţinea un cod secret prin care era scris numele calului astfel încât doar posesoara brăţării să ştie despre ce era vorba. Circa 20% din toate creaţiile noastre sunt făcute la comandă.“
Dintre piesele clasice, adică din ouăle Fabergé create pentru ţari, Sean Gilbertson aminteşte de celebrul Winter Egg, una dintre cele mai scumpe astfel de minuni, realizată în 1913. Pe atunci, piesa a fost facturată la circa 3.000 de dolari. Azi nu s-ar vinde cu mai puţin de 50 de milioane de dolari.
Lui Sean Gilbertson îi mai plac smaraldele pentru verdele seducător şi micile avioane pe care le pilotează de 22 de ani şi cu care zboară deasupra minelor de pietre preţioase din Africa, care apoi îşi găsesc locul în piese Fabergé.
„Această aventură de business este departe de a se fi terminat. Cred că vom mai lucra mulţi ani de acum încolo la ea.“
Sean Gilbertson, director executiv al Gemfields: „România este o piaţă care vine cu o bună istorie, cu un simţ al stilului foarte rafinat pe segmentul nostru, dar şi cu o înclinaţie spre lideri puternici. Este o piaţă care se potriveşte cu ADN-ul Fabergé. În plus, este a şaptea ţară din UE în funcţie de populaţie.“
