Style

Ea conduce primul brand care a avut curajul să parieze pe luxul din România: Jacheta biker de piele şi o ie brodată manual, printre lucrurile mele preferate

16 mar 2016 4239 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Stefanel este fără îndoială cel mai curajos brand de modă prezent în România în contextul în care a fost prima firmă din acest domeniu care a avut încredere în piaţa locală şi în potenţialul ei chiar de la începutul anilor ’90.

În anii sălbatici de capitalism în care alte multinaţionale nici nu găseau România pe hartă, italienii şi-au croit cu meşteşug un business pe plan local care continuă să crească şi azi. Din toamna anului 2011, la conducerea operaţiunilor Stefanel din România se află Cornelia Nicolae, după ce anterior ocupase în cadrul aceleiaşi companii funcţia de area sales manager (director regional de vânzări). Înainte de a veni în cadrul retailerului italian, românca a lucrat timp de doi ani şi jumătate pentru un alt retailer de modă, BSB Fashion. Din septembrie până în decembrie 2006 ea a fost director administrativ, iar apoi până în martie 2009 a condus retailerul din poziţia de country manager. În realitate însă, relaţia ei cu moda datează tot de la începutul anilor ’90, la fel ca povestea dintre Stefanel şi piaţa locală.

Într-o discuţie fulger cu După Afaceri Premium, Cornelia Nicolae îşi recunoaşte slăbiciunea pentru România turistică şi pentru iile excepţionale, dar spune că nu ar renunţa niciodată la eşarfa de caşmir semnată, evident, de compania pe care o reprezintă.

 

Un obiect pe care îl port întotdeauna cu mine şi care mă reprezintă ...

O eşarfă de caşmir Stefanel.

 

Cartea pe care o citesc acum este ...

Eric-Emmanuel Schmitt - Femeia în faţa oglinzii.

 

Pasiunile mele sunt ...

Cititul şi călătoriile cu familia.

 

O destinaţie de vacanţă pe care aş recomanda-o este ...

România! Avem o ţară minunată şi încă nu am ajuns în toate locurile în care aş fi dorit.

 

Cel mai frumos suvenir pe care l-am adus acasă dintr-o călătorie recentă este ...

O ie făcută manual. Broderia este fantastică.

 

Ceasul pe care îl port la mână este ...

Tissot.

 

Parfumul meu preferat este ...

Ajmal.

 

Obiectele mele preferate din garderobă sunt ...

Un pulover din caşmir, vesta din mohair pieptănat, jacheta biker din piele şi lista poate continuă.

 

Beau întotdeauna cu plăcere un pahar de ...

Prosecco.

 

Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraş nou este ...

Să caut acel ceva „special“ din fiecare oraş.

 

O descoperire inedită din Bucureşti este ...

Seneca Anticafe.

 

Cea mai recentă achiziţie exclusivistă...

O excursie.

 

Bijuteriile mele preferate sunt ...

Brăţările cu talismane de la Pandora.

 

Un artist pe care l-aş colecţiona dacă aş putea este ...

Gustav Klimt.

 

Site-urile pe care le citesc cu plăcere sunt ...

ZF.ro, euronews.com, bof.com, businessinsider.com, textilwirtschaft.de

 

Restaurantul meu preferat este ...

Gargantua.

 

Sporturile pe care le practic cu plăcere sunt ...

Kangoo Jumps.

 

Un loc de neuitat pe care l-am descoperit în călătoriile mele este...

Salina de la Turda.

 

Ultima masă care m-a impresionat cu adevărat este...

Apreciez întotdeauna fructele de mare.

 

Următoarea achiziţie pe care o voi face va fi...

Un lampadar.

 

În frigiderul meu veţi găsi întotdeauna...

Fructe.

 

Plăcerea mea vinovată este...

Shopping-ul online.

 

Obiectul meu preferat din casă este...

Colecţia de suveniruri.