Style

Executivii şi prietenii lor cei mai buni: Horaţiu Vasilescu, CEO-ul lanţului de bijuterii Teilor, a crescut înconjurat de cai şi acum vrea să lase moştenire fiului său atât dragostea pentru aceste animale, cât şi pe Tolea şi Zotic, cei doi armăsari ai familiei

02 iun 2020 1400 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Brâncuşi a avut-o pe Polaire. Poate nu mulţi o ştiu, dar căţelul din rasa Samoyed era o figură iconică în Parisul anilor ’20. Ba mai mult, Polaire nu doar i-a ţinut companie marelui artist prin cafenelele şi restaurantele din oraşul iubirii pe care cei doi le frecventau, dar i-a fost, dincolo de prietenă, şi muză, sursă de inspiraţie pentru lucrările care astăzi au rămas mărturie peste timp şi dovadă a măiestriei lui Brâncuşi.

Fostul premier Winston Churchill, cunoscut ca un iubitor de animale, i-a avut alături de-a lungul vieţii pe bulldogul Dodo - poate cel mai cunoscut pet al omului politic, pe poodle-ul Rufus, dar şi pe pisicile Nelson şi Jock.

Şi Regina Angliei are o mini „armată“ de căţei din rasa corgi, cunoscuţi pentru caracterul energic şi pentru picioarele lor scurte. Cu siguranţă o parte din energia Reginei Elisabeta a II-a, ajunsă la vârsta de 94 de ani, provine şi de la cei 30 de căţei corgi.

Printre animalele de companie mai recent ajunse în atenţia publicului se numără Bo, căţelul familiei Obama, care a fost adoptat şi a devenit astfel „The First Dog“ (Primul Câine -  trad.), nume adaptat după cel al Primei Doamne. În 2013, sora lui Bo, Sunny, s-a alăturat familiei şi a devenit cel de-al 44-lea căţel prezidenţial.

Actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, este de altfel primul şef de la Casa Albă care să nu aibă un animal de companie după James K. Polk, al cărui mandat s-a încheiat în 1849. Coincidenţă? Nu cred.

Nici pe la Cotroceni nu s-au perindat prea multe animale de companie, dar presa locală scrie că acasă, la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis are şase pisici. Mare iubitor de feline este şi Anthony Hopkins care în timpul izolării la domiciliu cântă la pian pentru pisoiul său Niblo.

Un animal de companie, în acest vremuri neobişnuite, face ca timpul să treacă cu siguranţă mai repede. El este o sursă neobosită de energie şi o companie permanentă, dar şi un motiv de ieşit din casă, pentru cei care au căţei.

Regula nu prea se aplică pentru găina de companie a Iuliei Albu sau pentru ratonul Adelinei Pestriţu (la care între timp a renunţat). Nici pentru pisici de altfel. Iar pentru cei care nu au timp, spaţiu sau care au alergii şi atunci nu au cum să adopte sau să cumpere un animal de companie, există şi varianta actorului Vlad Logigan. El a inventat un peşte împăiat. Orice companie e mai bună decât nicio companie.

Pisica mea Fălci e de acord cu asta! Nu de alta, dar în această perioadă de carantină Fălci (nume inspirat de trupeşismul pisicii) mi-a fost alături şi a fost colegul meu de birou din stânga, înlocuind-o pe Alina, aşa că el a corectat primul aceste texte.

Partenerul nostru în această incursi­une în lumea celor mai buni prieteni ai oamenilor de afaceri şi executivilor a fost Lidl România, care are în portofoliu hrană pentru pisici sub brandul Coshida şi mâncarea pentru căţei Orlando, precum şi o serie de produse adiacente. Oficialii Lidl sumarizează la fix relaţia dintre oameni şi animale de companie: „Animalul tău te vede cum nu te vede nimeni. Dar, dacă ar putea vorbi, ţi-ar spune că te iubeşte fix aşa cum eşti. Perfect de imperfect.“

Din tată-n fiu

Dragostea pentru cai o are încă din fragedă copilărie, de când îşi petrecea timpul la bunicii din Domneşti, judeţul Argeş. Timpul a trecut, viaţa l-a adus în oraş şi a avut grijă să îi ocupe o bună parte din timp cu jobul, însă ce nu a reuşit nimeni şi nimic să facă a fost să îl ţină departe de aceste animale măiestuoase pe care Horaţiu Vasilescu, director executiv al lanţului de bijuterii Teilor, le descrie ca fiind sufletele care îi dau cea mai mare doză de relaxare şi care se bucură necondiţionat de prezenţa sa.

„Este demonstrat ştiin­ţi­fic faptul că timpul petrecut cu caii este generator de neurotransmiţători (endorfină, serotonină etc.) responsabili cu senzaţia de fericire“, povesteşte Horaţiu.

El îşi aminteşte că a petrecut foarte mult timp la ţară, la Domneşti, în nordul judeţului Argeş, iar acolo bunica sa şi fratele ei, Tete, l-au crescut „printre picioarele“ cailor Gelu şi Vifor, cai pe care îi încăleca cu fiecare ocazie.

Atunci când ei nu erau disponibili, pleca cu prietenii pe deal, acolo unde erau lăsaţi caii liberi şi doar cu o sfoară în mână, se întreceau în a reuşi să îi prindă şi să îi călărească pe cei mai frumoşi şi mai nărăvaşi dintre ei.

„Tot în acea perioadă, îmi amintesc că în fiecare seară când mergeam la culcare şi bunica îmi spunea să fac rugăciunea, întotdeauna încheiam aşa: «Doamne, fă ca atunci când o să fiu mare să am propriul meu cal cu şa de piele pe care să îl pot călări oricând vreau eu!».“

Astfel, atunci când s-a făcut mare şi după ce a analizat pe deplin şi a realizat că are întreaga infrastructură necesară, i-a adus în familie pe cei doi cai ai săi - Tolea şi Zotic. De aici şi până la momentul în care a ajuns să aibă 12 şei, o trăsură, o sanie şi o remorcă pentru cai nu a fost decât un singur pas! „Primul cal pe care l-am adus în familie este Tolea, un mascul din rasa Lipiţan, linia Tulipan, culoarea murg, acum în vârstă de 11 ani.“ În 2016 Horaţiu deja făcea unele escapade călare, cu un grup de prieteni, şi şi-a dat seama că este important să aibă un partener de cursă lungă de fiecare dată.

„Pe Tolea l-am luat dintr-o herghelie de la Plaiul Foii, de la munte, de lângă Zărneşti.“ A fost dragoste la prima vedere fiindcă atunci când l-a văzut, a şi pregătit transportul ca să îl aducă acasă.

„Zotic este cel de-al doilea căluţ venit în familie, în martie 2018. El este un armăsar negru din rasa Friesian, fiul celebrului armăsar Tonjes 459 şi nepotul lui Anton 343. Este un exemplar de excepţie pe care l-am luat de la vârsta de trei ani şi pe care l-am învăţat personal la călărie şi la trăsură/atelaj.“

Acum Zotic are cinci ani şi se pregăteşte să fie companionul fiului lui Horaţiu. Caii din această rasă au un caracter foarte docil spre deosebire de lipiţani, povesteşte el, şi de aceea vrea să îl educe astfel încât să poată fi călărit şi de călăreţi mai puţin experimentaţi.

„Pe Zotic l-am vizitat multă vreme până am reuşit să-l fac să fie al meu. Doctorul Dragoş Petrache, cel mai bun doctor de ecvine din România, este cel în al cărui grajd a fost fătat Zotic şi practic a trebuit să «trec» examenul pentru a mă califica să îl am pe «transferat» în proprietatea mea.“ 

Pe Zotic şi pe Tolea, Horaţiu îi vizitează în medie o dată pe săptămână şi se uită la ei pe camerele video în fiecare zi. Cazarea de iarnă, cei doi o au la Domneşti, însă pe perioada verii îi ţine la Nucşoara, tot în judeţul Argeş.

„Dacă timpul mi-ar permite şi nu aş avea şi alte responsabilităţi, cred că aş fi în stare să dorm cu ei. Fiecare dată când îi văd e o bună ocazie să le duc morcovi şi să îi perii, să le fac o inspecţie pentru a vedea dacă sunt bine.“

Pe perioada verii, când ziua este mai lungă, Horaţiu obişnuieşte să iasă chiar şi seara după serviciu la o tură în compania celor doi. Ferma unde îi ţine acum şi unde a început deja să construiască o casă de oaspeţi este la aproximativ o oră de mers cu maşina şi e deci relativ accesibil.

„De obicei ies călăre sau cu trăsura la sfârşit de săptămână şi în fiecare vară îmi propun să fac o tură de câteva zile prin munţii Argeşului. Cel mai probabil, atunci când va fi gata casa de oaspeţi, Tolea şi Zotic vor avea domiciliu permanent la Nucşoara unde aş vrea să le mai aduc încă alţi câţiva companioni.“

În acest an, dacă situaţia o va permite, Horaţiu şi-a propus să traverseze munţii călare, de la Nucşoara, pe lângă vârful Moldoveanu prin trecătoarea de la Bandea, până la Sâmbăta în judeţul Braşov. De altfel, în această perioadă marcată de pandemia de Covid-19 Tolea şi Zotic au fost argumentul pentru care directorul executiv al Teilor a putut să se deplaseze şi să iasă în natură.

„Dacă de obicei ieşeam călare în grup mare, cu echipa de la Domneşti - în 2018 am fost 20 de călăreţi şi am făcut un traseu de cinci zile prin munţii de la Nucşoara, dormind la stână sau la foc de tabără -, în această perioadă am ieşit singur prin pădurea lipită de ferma unde îi ţin.“

Uitându-se în urmă la anii pe care i-a petrecut alături de cei doi cai, Horaţiu spune că a adunat poveşti suficiente cât să scrie o carte. Fiecare ieşire este una generatoare de amintiri de toate felurile.

„Îmi vin în minte momente diferite, de la cel în care Tolea m-a lăsat pe jos în pădure fiindcă a simţit că e aproape de grajd şi îl luase dorul de Zotic, până la cel în care în plin galop Tolea a călcat într-o groapă ascunsă de iarbă, moment din care am ieşit amândoi cam şifonaţi: el cu zgârieturi, eu cu mâna şi piciorul fracturat.“

Cu toate astea, amintirea care îi este cea mai dragă este cea în care a reuşit să îl convingă pe tatăl său să îl însoţească din nou la o tură călăre, după ce cu un an în urmă avusese o intervenţie chirurgicală la şold şi credea că nu va mai putea face nimic dintre lucrurile cu care era obişnuit anterior operaţiei.

„Să fiu alături de tata şi de căluţii mei la o tură în pădure şi să îl văd pe tata cât de fericit era că a putut face asta din nou, a fost de nepreţuit.“