Style

Istorie cu parfum la Castel

15 sep 2015 560 afişări de Roxana Pricop
Din aceeaşi categorie

Sinaia a intrat în clubul select al oraşelor care găzduiesc un tribut adus artei olfactive, alături de Grasse, Paris şi Barcelona. Graţie colecţionarului Val Iacob, cochet-regalul castel Pelişor din Sinaia adăposteşte primul muzeu al parfumului din România. O pasiune de-o viaţă, peste o sută de sticluţe ce spun povestea unor vremuri demult apuse l-au făcut pe Val Iacob să intre el însuşi în istorie printr-un demers unic în ţară.

Timp de mai bine de două luni, până pe 15 septembrie, castelul Pelişor adăposteşte primul muzeu al parfumului din România. Peste o sută de exponate din cele 3.000 de sticluţe care alcătuiesc impresionanta colecţie de parfumuri a lui Val Iacob ilustrează într-un mod original istoria regalităţii în România, dar şi cea a plăcerii şi esteticii de la început de secolul douăzeci.

Expoziţia de la Pelişor conţine sticluţe semnate de celebrul artist Lalique, altele confecţionate din preţiosul cristal Baccarat.

Sunt expuse sticluţele de început ale casei franceze Molinard, pe care nici proprietarul casei nu le are în colecţie: sticluţa parfumului Habanita de la începutul anilor ’20, cea din anii ’50.

Produs în 1921, Habanita este şi acum unul dintre cele mai bine vândute parfumuri marca Moli­nard. Habanita este un parfum puternic, dominator.

A fost creat la început ca un parfum pentru ţigări, pentru aşa-numitele „garçons“, femeile emancipate din anii ’20, cu părul scurt sau prins în turbane sofisticate, cu pene sau şiraguri de perle, care fumau în saloane şi care puneau acest parfum în ţigarete. Habanita a făcut parte din mişcarea de emancipare a femeilor de la începutul secolului trecut.

„Piesele de rezistenţă ale expoziţiei sunt parfumul preferat al reginei Maria - Mon Boudoir, care în 1938, anul morţii reginei, a fost retras din producţie în semn de omagiu. Mai târziu, compoziţia a fost reluată în parfumul, care există şi astăzi, Quelques Fleurs Royale. O altă sticlă importantă expusă în muzeu este cea a casei Lubin, recipient ce datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. În mod surprinzător, am găsit şi achiziţionat această sticlă în România. Expus este şi parfumul Le Vanquer, parfumul lui Napoleon Bonaparte, creat de casa Rance, şi parfumul Gin Fizz de la Lubin creat pentru Grace Kelly de Monaco“, spune Val Iacob, director al muzeului şi art director al parfumeriilor de lux Beautik.

Gin Fizz, parfum produs şi astăzi de casa franceză Lubin, este o creaţie chic, efervescentă şi proaspătă, ce evocă un cocktail în vogă în 1955, în toate barurile elegante din Paris. Deşi sticluţa expusă nu mai păstrează aromele, vizitatorii muzeului îşi pot face o idee despre acest parfum pentru că, asemeni unui arc peste timp, în muzeu sunt disponibile şi recipiente din parfumul de astăzi al Lubin pe care îl pot încerca, astfel încât experienţa să fie completă. Alături de piesele-etalon ale parfumeriei franceze sunt expuse şi creaţii româneşti, produse în anii ’50.

Frumuseţea colecţionării stă în faptul că poţi observa modul în care au evoluat aceste parfumuri şi odată cu ele stilul, oamenii, spune Val.

„Un alt exponat cu o istorie de mai bine de un secol este parfumul Narcisse Noir de la Caron: avem în expoziţie atât sticluţa de la 1911, anul lansării parfumului, cât şi cea mai recentă versiune a unei ediţii limitate din 2011.“

O colecţie îşi arată adevărata valoare atunci când este expusă. Însă ceea ce vedem astăzi la muzeul parfumului nu s-a făcut într-un an, ci este rezultatul a zece ani de căutări, de eforturi, uneori de emoţii că sticluţa de parfum nu va ajunge livrată cu bine de la celălalt capăt al lumii, mărtu­riseşte colecţionarul.

„Vrem să mergem cu această colecţie în mai multe oraşe din ţară, pentru a oferi cât mai multor persoane acces la o istorie frumoasă a României şi a parfumeriei în general. Aşteptările mele de la cei care vin să vadă muzeul parfumului sunt de ordin emoţional: vreau ca oamenii să vadă că există o asemenea colecţie în România, să privească parfumeria ca pe o formă de artă, la fel cum este pictura sau sculptura“, conchide Val.