Style

Ce parfum foloseşte designerul italian Giorgio Armani? Esenţa e disponibilă acum în primul butic Armani Beauty din Europa, deschis la Bucureşti. „Căutam mirosul de tămâie din copilăria mea când mergeam cu bunica la biserică"

18 mar 2020 11268 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

„Cred că frumuseţea vine din interior. Creaţiile mele nu sunt menite nici să ascundă, nici să mascheze personalitatea celui sau celei care le poartă, ci să o evidenţieze.“ Este crezul lui Giorgio Armani, unul dintre cei mai influenţi designeri de modă din lume, al cărui nume stă de două decenii pe produse de machiaj şi îngrijire a pielii menite să complimenteze stilul celor care îi poartă piesele vestimentare, dar nu numai. După ce a setat „dress-code-ul“ în moda mondială, a venit rândul tenului să aibă propriul ritual, iar după ce pielea şi-a găsit strălucirea, nu mai lipseşte decât un strop de parfum pentru a completa ţinuta.

Giorgio Armani s-a născut în 1934 în Pienza, Italia. Circa patru decenii mai târziu îşi lansa propria casă de modă ajunsă astăzi un colos mondial, pentru ca, la scurtă vreme după, să dezvolte alături de gigantul francez L’Oréal gama de parfumuri ce poartă numele artizanului italian. Apoi, în anul 2000, a apărut pe piaţă Armani Beauty, un nume ce înglobează produse de îngrijire a pielii şi de machiaj, care au venit să completeze astfel universul ce cuprindea iniţial doar parfumuri. De atunci s-au scurs deja două decenii de frumuseţe completă şi complexă. 

Produsele de beauty marca Armani se află în portofoliul gigantului francez L’Oréal, care le dezvoltă şi le distribuie în întreaga lume, inclusiv în România. Designerul italian este însă în continuare direct implicat în întregul proces, el fiind de părere că atenţia la detalii este cea care poate face diferenţa întotdeauna.

De altfel, Armani are, pe lângă modă şi produse de beauty, şi hotelurile din Dubai sau Milano, dar şi o linie de dulciuri pe care designerul italian şi-a pus nu doar semnătura. El a contribuit la creionarea lor, ba chiar şi la modul în care aceste produse sunt prezentate publicului.

„Mr. Armani se implică în cele mai mici detalii când vine vorba de produsele pe care îşi va pune sem­nă­tura, fie că este vorba de creaţii vestimentare, parfumuri sau produse de make-up şi skincare. Contribuie la designul hotelurilor care-i poartă numele. Este o persoană extrem de dinamică, creativă dar şi foarte exigentă“, spune Cosmin Ban, general manager al diviziei de produse de lux a L’Oréal România. Luxul în general stă în detalii. Probabil şi frumuseţea. De aceea, discuţiile pentru crearea unui nou parfum sub egida Armani durează săptămâni, luni de zile sau poate ani, adaugă el.

Implicarea lui Giorgio Armani în proiectarea şi creionarea produselor merge până în cele mai mici detalii. Spre exemplu Crema Nera, un produs de top din gama premium de skincare a brandului, are drept ingredient activ regenerant Reviscentialis, patentat de brandul Giorgio Armani. Reviscentialis este un ingredient natural care protejează şi revitalizează pielea.

Crema Nera are drept sursă de inspiraţie insula vulcanică Pantelleria unde designerul Giorgio Armani are o casă de vacanţă şi de unde s-a inspirat pentru produsele de beauty, dar şi de fashion. Această insulă, îmbrăţişată de Marea Mediterană, l-a cucerit pe designer cu natura sa virgină şi cu peisajele „extraterestre“ date de natura sa vulcanică. Nu degeaba a fost supranumită perla neagră a Mediteranei.

Tot de aici, dar şi din propria copilărie, acest maestru al modei şi nu numai şi-a luat inspiraţia pentru parfumul Bois D’Encens din colecţia Armani Privé. Această esenţă reprezintă o călătorie olfactivă în timp, în vremurile în care Giorgio Armani îşi petrecea zilele alături de bunica sa vizitând bisericile din Italia. Acesta este de altfel parfumul pe care designerul îl poartă zi de zi. „Căutam mirosul de tămâie din copilăria mea când mergeam cu bunica la biserică. Profunzimea şi căldura acelei arome mă duc cu gândul şi la roca vulcanică din Pantelleria“, spune Giorgio Armani.

Armani Prive reprezintă gama de parfumerie de nişă a brandului. Fiecare aromă a acestei colecţii are o poveste unică şi cu totul specială, afirmă Cosmin Ban. Fiecare esenţă a fost creată în urma unei călătorii pe care designerul a făcut-o. Pornind de la ceea ce i-au inspirat acele locuri, el a creionat un parfum care îi va aminti pentru totdeauna de călătoria respectivă. „Fiecare creaţie are în spate poveşti fascinante, arome unice, adevărate experienţe senzoriale.“ 

Atât Crema Nera, cât şi Bois D’Encens şi celelalte arome din colecţia Privé sunt prezente pe rafturile buticului monobrand Armani Beauty deschis recent în centrul comercial Băneasa Shopping City din nordul Capitalei.

„Este primul boutique Armani Beauty din Europa Centrală şi de Est, motiv pentru care suntem foarte mândri. În România, consumatorii sunt extrem de sofisticaţi, căutând din ce în ce mai mult experienţe complete în cadrul brandurilor“, spune Cosmin Ban. Piaţa de lux este extrem de dinamică în România ultimilor ani. Având deja experienţa altor mărci cu care L’Oréal a reuşit să scrie poveşti în retailul direct – precum Atelier Cologne sau Kiehl’s - grupul a decis să aducă şi conceptul Armani în Bucureşti. 

„A fost un proiect extrem de complex şi dificil, la care am lucrat mai mult de un an, însă rezultatul este absolut impresionant. Cea mai frumoasă apreciere este atunci când consumatorii spun că şi la Bucureşti pot trăi experienţa Armani, la fel ca în marile capitale mondiale Milano, Paris, Tokio sau New York.“

În buticul Armani din Băneasa Shopping City grupul a recreat în primul rând experienţa completă a brandului. „În afară de produse, consumatorul trebuie să trăiască experienţa mărcii. Avem un portofoliu complet, dar şi servicii personalizate, recomandări şi cadouri so­fisticate.“ Spre exemplu, la secţiunea de machiaj există peste 100 de produse destinate tenului, cu o paletă largă de nuanţe şi texturi. „De aici vine conceptul unic, introdus de Armani, de „dress code for face“.“ Peste 200 de nuanţe şi texturi sunt disponibile în cazul produselor pentru buze şi foarte multe culori, inspirate din trendurile din fashion, sunt dedicate machiajului ochilor. 

„Şi o menţiune specială pe partea de îngrijire a feţei, buticul este singurul loc din România unde consumatorul poate descoperi gama de skincare (îngrijire a tenului – n.red.) a mărcii.“

Cosmin Ban afirmă că Armani este un brand care are o notorietate deosebită în România, fiind asociat cu eleganţa clasică italienească, cu designul vestimentar specific. „Este un brand puternic, extrem de cunoscut şi prin prisma faptului că Mr. Armani este considerat cel mai complex şi complet designer contemporan. Puţini ştiu despre el că a studiat iniţial medicină, după care, atras fiind de design, a început să lucreze pentru creatorul de modă Nino Cerruti, decizând în 1975 că este timpul să se lanseze în mod direct în fashion.“

Primele sale colecţii au fost de tipul ready-to-wear şi au fost destinate bărbaţilor, apoi creionând şi unele pentru femei.

Povestea lui Giorgio Armani în piaţa de beauty a început în anii ’80, prin semnarea cu L’Oréal a unui contract pentru crearea primelor parfumuri. Aqua di Gio este una dintre cele mai cunoscute esenţe, fiind şi una dintre cele mai bine vândute arome la nivel mondial, potrivit lui Cosmin Ban. 

„Parfumurile Armani au cucerit consumatorul din România prin aromele subtile, îndrăzneţe, dar şi prin designul modern al sticlelor.“

Si, parfumul care a dat startul colaborării dintre actriţa Cate Blanchett şi Armani Beauty, este de altfel starul portofoliului acestui brand în zona de parfumerie feminină încă din 2013, de la lansare. Partea de parfumerie masculină este dominată în România de Armani Code. O altă franciză cu priză la publicul local este Emporio, lansată în 2017, sub forma unui duo feminin – masculin – Stronger with you / Because of you.  „Armani a extins «democratizarea» din fashion şi la nivelul parfumeriei, o lansare extrem de apreciată de către millenials“, spune Cosmin Ban. Emporio Armani este o subsidiară a grupului Armani, această divizie fiind prezentă şi în modă.

Legătura dintre divizia de modă şi cea de beauty este mult mai strânsă decât doar la nivel de nume sau brand. Spre exemplu, produsele de machiaj create de Armani se remarcă prin texturile lor unice, dar şi prin faptul că sunt inspirate din prezentările de modă. Ele sunt totodată utilizate în backstage-urile prezentărilor de modă ale casei. 

„Preferinţele consumatorilor români sunt destul de diferite faţă de preferinţele la nivel mondial. Pe partea de fond de ten, aş menţiona Luminous Silk, un produs cu textură asemănătoare mătăsii şi care asigură o acoperire foarte bună a tenului, lăsând pielea să respire în acelaşi timp. Şi, evident, Rouge d’Armani 500 este culoarea prin care Armani se diferenţiază, clasicul roşu al rujului de buze. “ Pentru că roşu e culoarea feminităţii, la Armani, dar nu numai.

Articolele din gama Armani Beauty - fie că vorbim de parfumuri, produse de machiaj sau skin-care - se remarcă atât prin formulele lor şi deci prin efectul pe care îl au - un fel de magie la purtător -, cât şi prin estetica exterioară, ambalajele fiind simple, elegante, atemporale, cu tonuri predominante de auriu şi roşu.

„Roşul este o culoare reprezentativă pentru Armani când vine vorba de moda feminină. Acest roşu vine şi din faptul că designerul este considerat unul dintre primii creatori ce au început să colaboreze constant cu vedetele ce apar pe «Red Carpet» (covorul roşu - trad.) la festivalurile internaţionale de film. Roşul este o culoare impunătoare, vizibilă. Accentele aurii definesc, statutează, celebrează momentele festive“, spune Cosmin Ban.

Actriţa Cate Blanchett, cunoscută nu doar pentru rolurile sale de excepţie, ci şi pentru eleganţa aparte, este imaginea Armani Beauty. În clipul de promovare şi în reclamele parfumului Si al casei ea apare îmbrăcată într-un costum în tonuri de roşu sângeriu. Fundalul este şi el în aceeaşi nuanţă, contrastând cu sticla de parfum în tonuri de roz pal şi cu pielea de alabastru a actriţei.

„Armani a început colaborarea cu Cate Blanchett în 2013, odată cu lansarea parfumului Si. Câţiva ani mai târziu, Cate a devenit prima ambasadoare globală a brandului Armani.“ Giorgio Armani spunea despre Cate că este luminoasă, sofisticată, de o eleganţă naturală, având o frumuseţe unică, afirmă Cosmin Ban. „Toate aceste atribute fac legătura dintre Armani Beauty şi noua sa ambasadoare.“ Frumuseţea şi eleganţa sunt de altfel elementele-cheie pentru întregul univers ce poartă numele Armani.

De altfel, un alt crez al designerului italian sună cam aşa „Iubesc lucrurile care îmbătrânesc frumos, care sunt atemporale, care trec testul timpului, care devin exemple vii a ce e mai bun pe lume.“