Style

Plictisit de mijloacele de transport convenţionale? Un afaceris britanic foloseşte un aparat de zbor individual pentru a se deplasa la muncă

30 sep 2012 1614 afişări de Cătălina Butan
Din aceeaşi categorie

Omul de afaceri britanic, Jeremy Paxton a găsit antidotul pentru toţi cei care s-au săturat de mijloacele de transport convenţionale, scrie Daily Mail.

Afaceristul se deplaseză la muncă cu ajutorul unui jetpack, un aparat de zbor individual care pare mai degrabă desprins din filmele science fiction. Aparatul este conectat la o pompă de apă care crează presiune pentru a propulsa utilizatorul. Viteza maximă de deplasare este de 40 km/h iar înalţimea de 9 metri.

Paxton, în vârstă de 51 de ani a fost rugat să realizeze un ghid de instrucţiuni pentru toţi doritorii britanici precum şi o testare a dispozitivului pentru public. Jetpack-ul, produs în Germania sub licenţa companiei americane, JetLev are un preţ de 144.000 de euro.

Jeremy Paxton are afaceri în domeniul imobiliar, investind în special în casele de vacanţă de lux din Cotswolds, ansamblu cunoscut sub numele de "Lower Mill Estate". "Sunt prima persoană din Marea Britanie care a cumpărat un astfel de aparat. Imi plac mijloacele de transport alternative", a spus Paxton. Este diferit, eco-friendly, eficient, uşor de manevrat şi foarte distractiv. Deseori merg în Anglia cu trenul sau cu barca şi am permis de pilot pentru avioane şi elicoptere. De ce nu aş utiliza şi un astfel de aparat?", a adăgat Paxton.

Paxton foloseşte jetpack-ul pentru a se deplasa de la casa sa din Marpledurham la biroul din Costwolds, de-a lungul răului Thames care uneşte cele două zone. "Dacă vrei să virezi la dreapta îţi laşi braţul jos. După câteva încercări vei vedea că este ca mersul pe bicicletă. Ai un buton lângă încheietură pentru a reduce puterea de propulsie", a mai spus el.

Aparatul se poate ajusta pentru piloţi cu înalţimi între 1,5 şi 2 metri şi cu greutatea între 40 şi 150 kg. Un începător poate învăţa să piloteze jetpack-ul în 15 minute iar vârsta admisă pentru a pilota este de 18 ani. Cu toate acestea, producătorii avertizează că toţi cei care utilizează un astfel de aparat de zbor trebuie să fie buni înotători, să nu aibă frică de înălţimi, să aibă o condiţie fizică bună, să nu fi suferit de boli cardiovasculare şi recomandă femeilor însărcinate să nu zboare.