Style

„Regele“ nelegitim al modei: Una dintre cele mai controversate piese vestimentare, ce naşte sentimente puternice, dar contradictorii, a revenit în prim-plan în contextul pandemiei. Până şi Anna Wintour, redactorul-şef al Vogue SUA îl poată

03 aug 2020 5468 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Treningul şi pantalonii de tip joggers sunt greu de ignorat. Sunt de fapt imposibil de trecut cu vederea. Şi nasc două tipuri de sentimente. Total opuse. Îi iubeşti şi nu vrei să mai ieşi din ei. Sau pur şi simplu îi urăşti şi consideri că nu ar trebui să vadă lumina zilei. Consideri că ar trebui să rămână prizonierii sălilor de fitness, ai orelor de sport pentru ca în rest să fie ascunşi undeva în spatele dulapului. Indiferent ce relaţie aveai cu aceste piese vestimentare până acum, pandemia le-a pus într-o altă lumină, clar mai bună. Dacă şi Anna Wintour, redactorul-şef al Vogue SUA, considerată de mulţi drept cea care dictează trendurile în modă, poartă pantaloni de trening în această perioadă (deşi poate sunt Prada ;)), atunci este clar că acest obiect vestimentar a cucerit până şi cele mai sofisticate şi mai exigente gusturi. Şi atunci, nu rămâne decât să găseşti o modalitate de a-i purta şi de a-i accesoriza astfel încât să te bucuri de confortul pe care îl oferă, fără însă a renunţa la ce înseamnă stil. Există totuşi şi varianta de a-i renega în continuare, dar hai mai întâi să le dăm o şansă. O să încep chiar eu.

Pentru mulţi, această perioadă a însemnat dincolo de izolare la domiciliu şi distanţare socială şi o restructurare din temelii a garderobei care a ajuns să fie limitată la pantaloni de trening, tricouri lejere şi confortabile şi, la nevoie, un hanorac aruncat rapid peste umeri. Confortul pare că a câştigat lupta cu stilul, nu? Totuşi, dacă accesorizezi ţinuta creionată mai sus cu bijuterii supradimensionate sau dacă asortezi pantalonii cu o cămaşă de tip boyfriend ori cu un top de mătase, atunci plictisitorul devine imprevizibil şi totul fără a sacrifica ce înseamnă confort pe altarul modei.

„Atât pantalonii de tip sweatpants, cât şi treningul au fost considerate de-a lungul timpului «plăceri vinovate». Iar în această perioadă, mai mult ca oricând, credem că s-a creat o legătură specială între aceste piese şi femeile care le-au purtat“, spune Ruxandra Cârstea, PR în cadrul H&M România.

Ea adaugă că legătura este probabil undeva la graniţa dintre dragoste şi ură dat fiind că, pe de-o parte, aceste obiecte vestimentare amintesc de o perioadă nu foarte fericită - pandemia de Covid 19 -, iar pe de alta - motivul care ne face să le iubim atât de mult - în ele ne simţim cel mai confortabil.

„Încă dinainte de pandemie oamenii au resimţit nevoia de a introduce în garderobă haine confortabile, pe care să le poată purta cât mai multe ore, fără a simţi vreun disconfort şi totuşi fără să pară că tocmai au ieşit de la antrenament“, spune Teodora Burz, fondatoarea brandului românesc Styland. Ea adaugă însă că pandemia a făcut ca acest trend să fie adoptat chiar şi de persoanele care aveau un stil clasic, elegant şi care acum au descoperit că aceste ţinute oferă nu doar confort, ci şi o stare de bine datorată modului în care te fac să te simţi mai cool.

„În perioada de carantină, când aproape toată lumea a stat în casă, iar deplasările au fost motivate doar pentru urgenţe, vestimen­taţia s-a redus la articolele simple şi confortabile.“

De altfel, în această perioadă Styland a lansat colecţia MINIMUM WASTE, la care Teodora şi echipa ei au lucrat mai bine de un an de zile.

„Am decis la începutul anului 2019 să facem o schimbare radicală şi să înlocuim atât materialele pe care le foloseam cu unele sustenabile, cât şi să schimbăm procesul de producţie.“ Practic, Styland va realiza mai puţine modele, din materiale organice sau reciclate, mai prietenoase cu natura şi mai puţin poluante. Toate materialele folosite sunt realizate în culorile cerute de STYLAND şi acesta este un proces destul de îndelungat şi costisitor. Iar apoi, fiecare piesă este confecţionată în atelierul propriu din Bucureşti al brandului, fără a se lucra cu stocuri în exces.

„Fiecare model are semne distinctive şi o codificare unică necesară urmăririi întregului proces de la fabricaţie până la clientul final. Noi suntem importatori exclusivi ai acestor materiale pe care le putem furniza şi altor branduri la cerere.“ Colecţia actuală cuprinde piese precum treninguri, hanorace, pantaloni conforabili, tricouri sau colanţi, toate în tonuri pastelate.

Şi designerul Irina Schrotter a lansat în această perioadă colecţia HOMEBODY cu piese de tip loungewear. Piesa de rezistenţă a acestei colecţii sunt pantalonii care se remarcă prin croiurile lejere şi prin materialele confortabile.

„Colecţia HOMEBODY se remarcă prin ceea ce ne-a definit mereu pe noi ca brand. Facem cei mai buni pantaloni de femei, probabil şi pentru că eu port doar pantaloni de 26 de ani. Suntem foarte atenţi la croială, comoditate, materiale - dacă se poate, căutăm să fie cât mai naturale - şi, nu în ultimul rând, la kilograme. Pantalonii noştri au un efect de chirurgie plastică ;)“, spune Irina Schrotter.

Pandemia, cu măsurile de distanţare socială şi cu perioada #stămacasă, a repoziţionat în garderoba oricărei femei pantalonii tip trening, comozi, tinereşti, cu un aer uşor sportiv, dar care pot fi şi foarte feminini în funcţie de modul în care îi porţi, adaugă ea. Sigur, ne dorim pantaloni care să ne avantajeze, care să ne permită să stăm comod în fotoliu sau la birou, dar care să poată fi purtaţi şi atunci când ieşim repede să facem câteva cumpărături.

„De aceea, am reinterpretat tema, am făcut propuneri un pic mai îndrăzneţe, punând accentul pe materiale naturale, tăieturi sofisticate, combinaţii de materiale inedite, toate însă respectând o singură definiţie: ultraconfortabil.“

Pantalonii de trening au mai avut o perioadă de glorie, în urmă cu aproximativ 10-12 ani, când se purtau cu UGG-uri şi mergeau asortaţi chiar cu coroniţe de prinţese.

„Îi vedeam în discoteci, la concerte, la cumpărături, dând acel aer proaspăt şi nonconformist de care femeile au foarte multă nevoie din când în când“, îşi aminteşte designerul. Acum au revenit în forţă şi crede Irina Schrotter, vor ocupa scena cel puţin doi ani, stimulând imaginaţia atât a designerilor, cât şi a clientelor. „Eu, personal, abia aştept să văd şi doamne de 50 plus purtându-i. Vor simţi că întineresc şi că e foarte plăcut să nu ne luăm prea în serios tot timpul, să mai şi glumim chiar şi cu felul în care ne îmbră­căm.“

Modul în care ne îmbrăcăm a fost mereu influenţat de modul în care trăim, crede Rucsandra Cârstea de la H&M. Cele mai mari schimbări în modă au venit nu neapărat inspirate din tendinţele de pe catwalk, ci ca urmare a unor evenimente care au schimbat cursul firesc al vieţii noastre de zi cu zi. „Cu siguranţă hainele sport au avut parte de un boost natural, însă oamenii urmează să le poarte şi după carantină, probabil mult mai des decât o făceau înainte. Foarte multe persoane vor face terapie prin shopping şi îşi vor schimba stilul vestimentar de dragul unei noi provocări stilistice pentru a ieşi din rutina ultimei perioade.“

Pandemia nu a schimbat foarte mult rolul pantalonilor tip joggers, ci frecvenţa cu care aceştia au fost purtaţi, spune Mălina Soare, marketing manager în cadrul FF Group, ce deţine local magazine sub brandurile Nike, Collective, Kix, Sport Loft, Calvin Klein Jeans şi Factory Outlet.

„Poate înainte de pandemie aceştia erau folosiţi în ţinute de 2-3 ori pe săptămână. Acum, în izolare, probabil că au fost purtaţi aproape zilnic. Aceştia nu mai sunt de mult timp consideraţi ca fiind potriviţi doar pentru a fi purtaţi în casă sau la picnic. Pantalonii

tip joggers sunt de ceva vreme icon-uri cool şi contemporane, atunci când stylingul se realizează corect, bineînţeles.“

Deşi există în continuare pantalonii simpli tip joggers, au fost create şi extrem de multe modele de sweatpants mai sofisticate şi mai slim care pot fi combinate perfect în outfit-uri foarte şic, adaugă ea.

„În ultimele două luni, vânzările de joggers, pantaloni de trening şi colanţi de pe platforma collectiveonline.com au fost aproape duble comparativ cu anul trecut. Însă, trebuie să ţinem cont şi de faptul că a existat o migraţie a clienţilor fideli magazinelor noastre fizice (închise în această perioadă - n. red.) către platformele noastre online.“ Creşteri similare s-au înregistrat online şi pentru categoriile sweatshirts şi hoodies (hanorace) şi pentru categoria de flip flops şi papuci.

„Dar, să nu uităm că şi aceste obiecte vestimentare au devenit în ultimii ani piese de rezistenţă pentru colecţiile multor branduri internaţionale. Stilul Athleisure este foarte la modă în ultimii câţiva ani.“ Jennifer Garner, Kate Middleton, Lisa Rinna, Kylie Jenner, Kendall Jenner, Kim Kardashian, Robert Downey Jr., Geena Davis, Jennifer Lopez, Victoria Beckham, Charlize Theron, Sarah Jessica Parker, Paris Hilton sunt doar câteva nume de celebrităţi care au adoptat acest stil în ultimii doi ani şi continuă şi anul acesta acelaşi trend şi îi inspiră şi toţi ceilalţi, spune Mălina Soare.  

Un trend nu este dat însă neapărat de persoanele publice care adoptă un anumit stil, crede Teodora Burz de la Styland. Trendurile sunt mai degrabă generate de necesităţile consumatorilor şi de schimbările stilului de viaţă.

„Desigur însă, fiecare dintre noi urmăreşte anumite persoane publice pe care le admiră, alegerile lor deschizându-ne alte opţiuni de alegeri sau confirmând deja o direcţie către care ne doream să ne îndreptăm“, adaugă Teodora care a creat brandul Styland în 2016.

Povestea începe cu o colecţie de costume colorate, care au ajuns astăzi să fie vândute în peste 100 de ţări din lume.

„Eu nu împart colecţiile în sezoane, ci mai degrabă în momente sau trenduri. Primii patru ani ne-am concentrat asupra costumelor care sunt articole complexe şi necesită atenţie şi îndemânare. Următoarea perioadă o vom dedica stilului minimalist în echilibru cu natura.“    

Pandemia, crede Irina Schrotter, a scos complet în afara pieţei ţinutele de ceremonie, a crescut apetitul pentru culori şi pentru tot ceea ce este comod, nepretenţios, dar de bună calitate.

„Cred că şi femeile din Europa vor începe să poarte, ca şi americancele, rochii de mătase cu pantofi sport sau pantaloni de trening cu tocuri şi cu maiouri din paiete. Vom fi altfel, mai bucuroşi de viaţă, mai bucuroşi să fim împreună, mai fericiţi să ne reîntâlnim şi să ne răsfăţam cu lucruri simple. Cred că vom fi mult mai puţin sofisticaţi şi mult mai atenţi să ne simţim bine.“

Colanţii sau pantalonii de tip joggers au marele avantaj de a fi şi confortabili şi foarte versatili, crede Mălina Soare. Astfel, se pot combina cu un tricou şi sneakers pentru un look sport, însă la fel de bine pot fi purtaţi cu un top simplu gen cămaşă, cu pantofi cu toc şi cu vârful ascuţit sau chiar cu sandale prinse pe gleznă şi cu un clutch pentru un look sexy şi şic.

„Anumite modele de sweatpants arată senzaţional accesorizate cu bijuterii şi cu un sacou sau un blazer.“ De aceeaşi părere este şi Ruxandra Cârstea de la H&M, care spune că pantalonii de trening pot fi scoşi din anonimat combinându-i cu un top din mătase, cu o bijuterie dragă sau o pereche de şosete cu imprimeu.

„Accesorizarea şi modul în care sunt combinate aceste piese fac diferenţa. În funcţie de stilul fiecărei purtătoare sau de specificul jobului, aceste articole pot fi foarte uşor transformate în ţinute formale cu un aer relaxat, dar sofisticat în acelaşi timp. Prin simplitatea lor, produsele pot fi accesorizate excesiv sau pot fi combinate într-un look monocromatic minimalist. Tocmai aici este farmecul lor. Pantalonii de trening pot fi deopotrivă şc şi confortabili în acelaşi timp“, adaugă Teodora Burz.

De altfel, Mălina Soare de la FF Group spune că în ultimele două luni a remarcat o uşoară scădere a vânzărilor online pentru categoria de rochii, fuste şi pantofi cu toc. Însă, clienţii s-au pregătit totuşi pentru ieşirea din izolare şi au profitat de timpul liber pentru a-şi cumpăra online ţinute pentru vacanţele viitoare, pentru birou, pentru petrecerile şi ieşirile în oraş mult aşteptate.

„Mai mult chiar, în social media au circulat foarte mult imagini cu persoane îmbrăcate şi accesorizate office sau smart casual în partea de sus a corpului - care este vizibilă în timpul video call-urilor online cu partenerii sau colegii -, în timp ce în partea de jos purtau pantaloni scurţi, pantaloni de trening, papuci, şosete sau chiar erau desculţi.“

Totuşi, crede ea, pandemia nu a afectat foarte mult dorinţa oamenilor de a fi la modă. Mălina remarcă totodată o creştere semnificativă a vânzărilor şi pentru colecţiile brandurilor de sport din portofoliul Sport Loft.

„Mai mulţi oameni au început să facă sport în propriile case. Unii chiar s-au bucurat că au avut în sfârşit timp pentru mişcare 30 de minute zilnic. Reintrarea în normal se face treptat după izolare, însă oamenii nu au renunţat nici în această perioadă şi nu o vor face nici în următoarele etape ale relaxării să fie îmbrăcaţi cool sau să facă sport.“

Fie că fac sport, că muncesc, se relaxează sau ies la o cafea (permisă după 1 iunie la terasă), pantalonii sport, de trening par a fi prietenul cel mai bun al celor ca îi poartă.

Aceste piese au fost în primplan în diferite perioade, începând cu anii ’90, culminând în anii 2000 când au devenit adevărate must-have-uri în garderoba femeilor pasionate de tendinţele din modă, care doreau să fie relaxate, dar şic în acelaşi timp, spune Ruxandra Cârstea. „Deşi acest trend a fost accelerat în zilele noastre ca urmare a pandemiei, considerăm totuşi că rolul lor în moda internaţională este încă unul primar, urmând ca abia peste câţiva ani buni marii designeri ai lumii să înceapă să creeze ţinute speciale pentru momente de criză, bazate pe genul acesta de articole vestimentare comode.“

Deci, acesta e abia începutul „supremaţiei“ pantalonilor de trening şi al hainelor sport.