Style

Vezi aici cum arată cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, asfaltată în proporţie de 98% - GALERIE FOTO

28 aug 2011 8662 afişări de Cristina Roşca, Andreea Neferu
Din aceeaşi categorie

Transalpina, sau drumul naţional 67c, este cea mai înaltă şosea din România, atingând un maxim de 2.145 de metri în Pasul Urdele. În prezent drumul este asfaltat în proporţie de 98%.

Drumul, care leagă Oltenia de Transilvania şi care este considerat unul dintre cele mai pitoreşti din ţară, are o istorie de peste 2.000 de ani: a fost construit pentru prima oară de armatele romane, pavat cu piatră de către Regele Carol al II-lea după anii '30 şi reabilitat de nemţi în al Doilea Război Mondial.

Contractul pentru modernizarea şoselei Transalpina, pe o distanţă de 148 de kilometri pe ruta Bengeşti-Sebeş, a fost atribuit în 2008 firmei Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache. Contractul s-a ridicat la circa 335 milioane de euro şi în perioada 2007-2010 a fost cea mai valoroasă lucrare atribuită de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.