Travel

Despre oameni, elefanţi şi plantaţii de ceai. GALERIE FOTO

13 oct 2012 612 afişări de Despina Andrei
Din aceeaşi categorie

Am ales un mix de relaxare pe plajă, parcuri cu animale, câteva din oraşele cuprinse în ceea ce se numeşte sugestiv «triunghiul cultural», şi ceea ce eu aş numi «must see» în Sri Lanka- plantaţiile de ceai.

Zborul nu poate să fie altfel decât cu escală şi chiar dacă orele petrecute în aer nu sunt multe, tot trebuie să fii pregătit de o călătorie de o zi până la destinaţie.

Am aterizat la Colombo, pe care am decis să-l vizităm la sfârşitul călătoriei. Ne-am îndreptat pentru primele zile de odihnă şi relaxare către Galle, o fortăreaţă construită de olandezi în secolul al XVII, ideală pentru o plimbare pe străzi pietonale pietruite cu case de maxim un etaj, cu puţine hoteluri şi restaurante şi chiar mai puţine magazine, pentru suveniruri. Atmosfera din Galle te îndeamnă să te întorci în timp, şi fără ezitare aş spune că trebuie văzut chiar şi pentru jumătate de zi...

Turiştii în Sri Lanka sunt însă cu adevărat îndrăgostiţi de plajele Oceanului Indian, străjuite de cei mai înalţi şi verzi palmieri pe care i-am văzut vreodată. Pe malul oceanului se găsesc hoteluri şi pensiuni pentru toate bugetele, pâlcuri de terase cu peşte şi fructe de mare, o bucătărie cu influenţe bineînţeles indiene. Ne-am dorit să stăm într-un hotel pe malul oceanului ca să auzim valurile. Zis şi făcut, doar că valurile făceau un zgomot atât de puternic încât aveai senzaţia că eşti în aer liber şi cumva vin peste tine.

După primele zile de relaxare, am pornit la drum spre ţinuturile de munte în care se cultivă ceaiul. Nu ştiam prea multe despre drumurile lor înguste cu trafic intens pe o singură bandă dar astfel am înţeles şi motivul pentru care distanţe mici se parcurg într-un număr mare de ore.

Am văzut că cea mai mare rezervaţie naturală, parcul Yala este la o «mică» distanţă şi ne-am aventurat spre el încercâdu-ne norocul să vedem animale salbatice. Oricât de multe călătorii ai face şi oricât de multe animale ai avea şansa să vezi, este ceva magic în momentul în care hoinăreşti prin parc şi un elefant îţi taie calea cu mersul lui agale spre lac. Mai întâi apare o trompă, opreşti maşina să nu sperii elefantul care încet încet, fără nici o grabă, apare în cele din urmă în toata splendoarea lui ignorând prezenţa "intruşilor". Tot în Yala un grup de mai­muţe vesele au facut deliciul camerelor şi am auzit poveşti despre tigri şi şacali pe care nu am avut şansa să-i vedem dar cine ştie, poate data viitoare.

Din cauza traficului de care spuneam mai sus am ajuns la miezul nopţii în Nuwara Eliya, pe un drum îngust, nesemnalizat, neluminat şi cumva am considerat că acesta a fost preţul pe care l-am plătit pentru frumuseţea de dinainte. A fost una din puţinele dăţi în viaţă când am fost sigură că o să ne pierdem vieţile.

Am ajuns în schimb la o pensiune, de fapt, un bungalow de piatră contruit de colonişti pe modelul unei case scoţiene care a fost descoperită şi transformată într-un loc cald şi primitor pentru cei ce se aventurează să viziteze ţara mai pe îndelete. Abia dimineaţă am înţeles motivul recenziilor excelente pe care le citisem despre acest loc. Bungalowul era pe vârful unui munte şi cât vedeai cu ochii de jur împrejur erau plantaţii de ceai, culegători cu saci în spate presăraţi din loc în loc, într-un peisaj de poveste sau poate de reclamă - o marcă de ceai foloseşte imagini din zona respectiva în spoturile derulate recent. Am făcut o incursiune printre tufele de ceai, am inspirat adânc aerul proaspăt de munte savurând pe terasă o ceaşcă de peppermint cules proaspăt din grădină. În living toată lumea lua micul dejun la aceeaşi masă şi astfel , puteai schimba impresii cu ceilalţi turişti.

Cumva ne-a fost greu să ne dezlipim de această locaţie şi ne întrebam dacă nu cumva trebuia să-i fi alocat mai multe zile.

Ne-am îndreptat către un hotel amenajat într-o fostă fabrică de ceai, cu design modern, câştigător al unor premii de arhitectură. Pe drum ne-am oprit la vreo două fabrici de ceai pentru a vedea procesul realizării ceaiului care este cu mult mai amplu decât îmi imaginam. După culegerea tufelor, urmează uscarea pentru o zi, apoi o altă etapă de uscare şi procesare, după care frunzele sunt mărunţite, cernute, ambalate şi trimise spre licitaţiile de ceai. Ceaiul negru, alb şi verde provin din aceleaşi tufe de ceai (eram sigură ca lucrurile stau altfel) doar ca procesarea este diferită pentru fiecare în parte. Ceaiul alb este făcut din bobocul din fiecare crenguţă în parte, însemnând că este cu mult mai puţin, şi în consecinţă mai scump şi mai preţuit, spre exemplu l-am găsit într-un singur loc în meniul de ceai. În Sri Lanka există un adevărat cult al ceaiului, iar localnicii beau ceaiul negru cu zahăr şi lapte în momente diferite ale zilei. Pentru mine ceaiul negru era cu mult prea tare, cu o aromă prea puternică şi am fost conservatoare în alegeri mergând pe ceai verde aproape de fiecare dată.

În funcţie de dimensiune hotelurile oferă bufete la care ai şansa să guşti mai multe specialităţi locale, mai puţine sunt restaurantele cu meniuri a la carte, iar când nu eşti chiar un cunoscător al bucătăriei locale sistemul este de mare ajutor.

Fructul cel mai răspândit este ananasul, care se vinde pe marginea străzii cam peste tot, la preţuri foarte mici.

Kandy, capitala ţării până în 1815 este un oraş întins, construit în jurul unui lac ce are o fântână nu mult diferită de cea de la Geneva. Localitatea este situată la poalele muntelui şi are multe temple pe care le-am văzut într-o zi de sărbătoare în care mii de oameni se rugau în curţile lăcaşurilor sfinte. Tot aici am avut ocazia să vedem un spectacol de dansuri tradiţionale, singura dată în care am văzut localnici costumaţi ca în reclamele menite să atragă turiştii. În mod clar programul era turistic destinat celor ce pentru câteva zile au decis să exploreze ţara dar ceva autentic nu este întot­deauna la îndemână.

Ne-am îndreptat apoi spre triunghiul cultural : Anuradhapura, Sigiriya şi Dambulla unde pe o arie relativ mică sunt 7 site-uri UNESCO.

Triunghiul cultural, cu peste 2500 ani de istorie cuprinde monumente, ramăşite ale palatelor regale de odinioară şi temple ce sunt folosite şi astăzi pentru ceremonii religioase.

Am vizitat şi muzeele siturilor arheologice, ce înfăţişau cu lux de amănunte coordonatele vieţii din timpurile de mult apuse precum si reproduceri ale clădirilor aşa cum au fost la vremea respectivă. Aş spune că trecerea timpului nu a rămas fără consecinţe şi din cele mai multe clădiri au rămas fundaţiile şi puţin din baza construcţiei, în timp ce doar puţine păstrează pereţii şi ornamentele din perioadele de mult apuse.

Pasionaţii de drumeţii veneau special să urce pe muntele Sigiriya unde un împărat şi-a construit palatul în dorinţa de a se proteja de atacurile fratelui său cu care se lupta pentru supremaţie. Pentru a ajunge în vârf nu este nevoie numai de condiţie fizică pentru cele câteva ore bune de urcat dar şi de curaj. Ca să descurajeze invaziile împratul a decis să populeze apa ce înconjura muntele cu crocodili. Noi i-am căutat cu privirea dar nu ne-a fost dat să-i vedem cu toate că localnicii ne-au asigurat că încă este un real pericol să te apropii de ţărm. Oricum, ne-am jucat cu maimuţele ce erau fascinate de pungile de plastic şi îţi dădeau târcoale până reuşeau să fure punga indiferent de conţinut.

Tot aici am văzut şi o raritate arhitecturală, un hotel a cărui structură se încadrează perfect în mediul înconjurător fără să deranjeze, fără osten­taţie contopindu-se cumva cu natura. Kandalama are privelişte spre muntele Sigirya şi este opera arhitectului Geoffrey Bawa, pe care l-am desco­perit cu această ocazie şi am regretat că nu am stiut de el înainte de planificarea călătoriei pentru a experimenta şi alte creaţii ale sale.

În mod normal prefer să văd animalele în mediul lor dar am făcut o excepţie şi am vizitat şi Orfelinatul de elefanţi Pinnawala, decizie pe care nu am regretat-o nici o secundă. Activitatea orfelinatului a început în 1975 cu 5 pui găsiţi în junglă, ale caror mame muriseră. Treptat centrul a crescut şi astăzi sunt peste 80 de elefanţi îngrijiti într-un teritoriu larg în condiţii asemănătoare vieţii în sălbăticie.

Turiştii sunt atraşi de programul riguros respectat cu sfinţenie în fiecare zi, trecut de altfel şi pe biletele de intrare, pentru că poţi decide în ce moment anume îţi doreşti să îi vezi: când sunt hrăniţi, când se joacă sau când pleacă în cireadă spre râu unde fac baie preţ de două ore. S-a întâmplat ca noi să ajungem când elefanţii mai mici şi mai mari erau la râu, se spălau, se jucau iar noi îi urmăream de pe o terasă special amenajată deasupra râului de unde era greu să te desprinzi, aşa că am plecat şi noi odată cu ei. A fost singura dată când am văzut atât de mulţi elefanţi la un loc şi am putut să-i admir în voie. Mă întreb dacă între timp a mai apărut vreun pui de elefant.

Cred ca fiecare copil care a citit "Cinci săptă­mâni în balon" de Jules Verne a visat măcar şi pentru câteva secunde că poate vreodată va avea şansa să zboare cu un balon. Nici eu nu sunt o excepţie şi cumva am amânat momentul poate din teamă, din cauza prietenilor cărora li s-a părut o copilărie, etc. Am decis însă să fac asta, îndemnată de reclamele ce promiteau un răsărit de soare spectaculos şi dacă ai noroc, elefanţi ce beau apă în râu. Am pornit dis de dimineaţă într-o aventură de aproape 2 ore ce au trecut ca un vis.

Perspectiva de sus este cu totul alta şi nu ai cum să-ţi-o imaginezi decât atunci când eşti în balon.

Şi aterizarea a fost o aventură, nu am putut coborâ până când nu am găsit o curte necultivată a unui localnic. Localnicii curioşi ne-au înconjurat iar noi fericiţi că am supravieţuit am ciocnit un pahar de şampanie.

Despre Colombo nu mai pot scrie nimic de data asta, nu pentru că nu merită ci pentru că o anulare de zbor ne-a făcut să pierdem ziua alocată capitalei, dar poate că acesta o sa fie un motiv sa revenim peste o vreme.