Travel

Drumul satului

27 iun 2014 516 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

„Este aur în satele voastre“, spune Peter Hurley, un alt străin care a descoperit bogăţia rurală a României. Hurley este irlandezul care a iniţiat festivalul „Drum Lung spre Cimitirul Vesel“ din Săpânţa, Maramureş, destinaţie clasată de Conde Nast Traveler pe primele poziţii într-un top al celor mai frumoase cimitire din lume.

Festivalul în sine, care va avea loc anul acesta între 14 şi 16 august, este o sărbătoare a satului românesc, unde muzicieni, artizani şi localnici îi îndrumă pe turişti în tainele locului. Prima ediţie a festivalului a avut loc în vara anului 2010 şi a fost susţinută prin fondurile organizatorilor, dar între timp evenimentul a prins puteri şi a adus turişti de prin toate colţurile lumii, călători care au vrut să vadă cum arată un sat pe bune, cum se lucrează într-o fermă sau cum se poate dormi noaptea, după un traseu montan istovitor, nu într-o cabană obişnuită, ci într-o stână.

„Noi facem un eveniment pentru aceşti oameni care vor să înţeleagă asta (că este aur în satele româneşti - n.red.). Nu este vorba numai despre Săpânţa, deşi acesta este un bun început. Voi aveţi peste 12.000 de sate. Evenimentul pe care noi îl facem este destinat celor care vor să simtă şi să vadă ce înseamnă cu adevărat acest aur“, mai spune Peter Hurley.

Chiar şi modul de a ajunge la destinaţie vine să întregească imaginea pe care festivalul o propune asupra satului românesc. Călătoria se face cu trenul, care are şi un vagon de dormit, aşa cum erau ele odinioară, „cu două sau trei paturi în fiecare compartiment, cu lenjerii de bumbac proaspăt apretate, Totul făcut din lemn şi chiuvetă cu ganituri din bronz.“

„Datorită flexibilităţii administraţiei Căilor Ferate, în 2010 acestui tren i s-au adăugat un vagon restaurant de clasa întâi şi mai multe vagoane de cuşete, fiind plin cu cântăreţi de muzică tradiţională şi de cei pasionaţi de astfel de experienţe, care se îndreptau către festivalul Drumul Lung, cu o cină şi băutură seara, un mic dejun dimineaţa, şi tot drumul cu muzică bună pe coridoare, în compartimente, în restaurant. A fost genul de experienţă pe care o poţi avea doar în România“, mai spune Peter Hurley, care precizează că odată într-unul dintre trenuri era şi ambasadorul Irlandei. A pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Hurley spunându-i:“Stăm într-un tren, cu o friptură de vită şi un pahar de vin roşu, în timp ce ni se cântă cea mai minunată muzică. Este de vis!“

Tot o familie de străini a descoperit la rândul ei farmecul Transilvaniei, alegând să-şi ridice o casă şi apoi alta şi alta în satul Copşa Mare.

„Ne place să arătăm locul străinilor pentru că noi credem că Transilvania este unică pentru peisajele sale, pentru biodiversitate şi pentru mediul rural. Locul s-a schimbat mult din 2005 de când am venit noi. În 2005 satului îi lipsea o anumită consistenţă, iar oamenii pur şi simplu simţeau că trebuie să părăsească acest loc, să fugă şi să-şi lase bătrânii în spate.

Un loc pierdut în timp şi uitat în spaţiu“, spune Giovanna Bassetti, cea care alături de soţul ei a restaurat 4 case în Copşa Mare şi au planuri pentru cel puţin încă atâtea.

„Este foarte dificil să demonstrezi această schimbare vizitatorilor care vin cu ochii plini de imagini ale unui mediu rural dezvoltat caracteristic ţărilor din care vin. Vizitatorii uită de multe ori cum eram noi în anii ’50-’60. Gândiţi-vă la cum arăta Toscana în anii ’50 sau la filmele făcute despre Italia în anii ’60“, mai spune Bassetti.

Exemplul familiei italiene care a decis să se stabilească într-un sat uitat de lume din România a fost însă un efect contagios în cel mai bun sens al cuvântului. Oamenii au început să aibă grijă din nou de curţile lor, să planteze din nou copacii care fuseseră tăiaţi în perioada comunistă.

„A fost un lucru care ne-a arătat că 50 de ani de comunism nu au putut să şteargă amintirile copiilor deveniţi azi adulţi“, mai spune Bassetti.

Zona Transilvaniei este însă binecuvântată şi una dintre puţinele din România care au păstrat aspectul satului aşa cum a fost el cândva, satul Viscri şi biserica sa fortificată fiind poate cel mai cunoscut exemplu.

„Numai în zona Transilvaniei s-au păstrat sate întregi cu arhitectura originală, unul dintre motive fiind şi faptul că aceste case săseşti au avut o structură mai puternică. De obicei casele tradiţionale româneşti erau construite din lemn şi chirpici şi deci nu s-au păstrat la fel de bine. Acesta este motivul pentru care zona Transilvaniei atrage“, spune Oana Halpern, muzeograf la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Cu toate acestea, cei care vor să înţeleagă vremurile de demult şi să se inspire din ele mai au câteva alternative.

„Horezu (judeţul Vâlcea - n.red.) este cunoscut pentru tradiţia olăritului, iar Moldoviţa din Suceava este cunoscută pentru arta încondeierii ouălor. Au mai rămas puţine sate în care turiştii pot observa un anumit meşteşug în elementul său, unde toţi ai locului se ocupă cu asta“, explică Halpern.

Tot Vâlcea mai este cunoscută pentru satul Băbeni, loc în care continuă să lucreze lemnul cu spor făuritorii de linguri, cănuţe sau vase mari.

„La Horezu sunt o mulţime de locuri care pot fi vizitate cum ar fi comuna Bujoreni, mânăstirile sau muzeul de etnografie. În principiu în zona Vâlcea poţi să stai o săptămână fără să te plictiseşti“, spune muzeograful.

Acest suflu nou pe care satele olteneşti îl inspiră se vede şi în investiţiile făcute în spaţiile de cazare. Chiar lână Horezu de exemplu se află Conacul Maldăr, un monument istoric din secolul al XX-lea care dintr-o ruină s-a transformat într-un spaţiu ce păstrează spiritul locului, deschis oricărui călător rătăcit pe aceste drumuri.

Moldova este la rândul ei o zonă care a intrat pe radarul turiştilor, printre cele mai cunoscute repere fiind mânăstirile Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa sau Putna.

Deşi aparent anumite aspecte care ţin de viaţa la ţară par a fi într-o revenire, unele pot fi considerate pierdute pentu totdeauna. Ia, bluza care a aprins imaginaţia artiştilor de la Henri Matisse până la creatorii marilor case de modă, este un meşteşug pe cale de dispariţie.

„Ia moldovenească de exemplu este cunoscută prin faptul că este foarte bogată, dar fiecare zonă are specificul ei. Dar din păcate, ceea ce vedem în târguri sau la expoziţii nu se comprară cu meşteşugul de altădată. Aşa cum se lucra acum 800 de ani un vom mai vedea niciodată“, a mai spus Halpern.

Practic, aceste „pepite de aur“ ale satului românesc, dacă ar fi să revenim la spusele irlandezului Peter Hurley care a descoperit frumuseţea Cimitirului Vesel, trebuie căutate, pe drumuri nebătătorite, până când nu va fi prea târziu.

„Trebuie să-l vizitezi, să-l sprjini (aurul din satele româneşti - n.red.). Este ca şi cum ai hrăni aceste zone din punct de vedere energetic, economic şi cultural“, mai spune Hurley.