Vacanţa la Hong Kong este una logică, urbană, cu lista de to-do-uri, nicidecum una de relaxare. Vacanţa la Hong Kong este ca un proiect, cu viziunea clară în cap a lucrurilor de făcut şi apoi cu execuţia punctuală a planului.
Am văzut foarte multe oraşe mari şi aglomerate, dar Hong Kong-ul este locul în care m-am simţit de-a dreptul înghesuită. Aglomeraţia de aici nu este formată doar din oamenii pe care îi vezi în jurul tău, nu este doar sub forma unei înghesuieli. Sunt extrem de prezenţi, deşi nu se văd cu ochiul liber, şi cei care populează zgârie-norii, dar şi cei care freamătă prin staţiile de metrou. Clima cald umedă a pus lângă cuvântul îndesată şi cuvântul năduşită. Cam aceasta a fost starea generală pe care am încercat-o vreme de două săptămâni în Hong Kong.
O surpriză plăcută pe care am avut-o imediat ce am ieşit de pe aeroport a fost verdele munţilor care erau cam peste tot în câmpul vizual. Erau pretutindeni aglomerări apropiate de câte 10-20 de zgârie-nori cu peste 40 de etaje, dar se vedea şi muntele. Este plăcut şi odihnitor ochiului să vadă şi munte, şi verde atunci când simte umezeala fierbinte şi înghesuiala şi, cum bine am intuit, un refugiu pentru momentele de oboseală, pe care eram sigură ca urma să le am, a fost privitul cu coada ochiului către munţii din jur. Nu sunt foarte înalţi, probabil înălţimea munţilor e singurul lucru mediu care există aici, pentru că în rest totul, aproape fără excepţie, este foarte mare, foarte aglomerat, foarte mult, foarte ieftin sau foarte scump şi foarte eficient. Până şi timpul trece altfel aici, în sensul că nu prea te poţi odihni dacă nu e timp de odihnă, nu-ţi tihneşte odihna dacă ai ceva de făcut, şi mereu vei avea ceva de făcut.
Când vine vorba de topuri şi de clasamente Hong Kong nu ratează locurile fruntaşe atunci când vine vorba despre cea mai mare densitate a populaţiei, despre numărul şi înălţimea zgârie-norilor, despre eficienţa metroului, despre speranţa de viaţă, despre potenţialul financiar şi economic, despre destinaţii de shopping sau despre costul metrului pătrat de locuinţă.
Pare că rezidenţii trăiesc într-o infrastructură foarte bine pusă la punct. Salariile pot părea mari dacă ne uităm strict la numere, dar şi preţul chiriilor este pe măsură. Ideea de a fi proprietar de apartament cu două camere în Hong Kong este extravaganţa extravaganţelor, dacă ne raportăm la viaţa normală a unui bucureştean cu salariu de top.
Foarte pe scurt, chiria pentru un apartament cu 2-3 camere variază între 2.000 şi 4.000 euro lunar într-o zonă decentă, dar nu centrală, iar preţul unui astfel de apartament poate fi între 3 şi 5 milioane de euro. Dacă ne mutăm mai spre centru, costul chiriei depăşeşte 22.000 euro lunar, acesta fiind şi nivelul chiriei pe care o plătesc brandurile de lux ca să îşi poată păstra magazinele aici.
Mai mult, ideea de a fi proprietarul unuia sau al câtorva apartamente în Hong Kong, cu viziunea că le poţi închiria şi că poţi trăi liniştit, este o glumă bună, aici fie eşti proprietar de bloc sau de cartier, fie eşti salariat. Dar şi ca să fii proprietar de bloc sau de cartier, presupunând că nu banii ar fi problema, este vital să cunoşti, cel puţin, care sunt planurile de dezvoltare ale metroului. Adică, la Hong Kong, o dată ce urmează să se contruiască o nouă staţie de metrou, acolo musai se va construi un mall şi tot musai o zonă nouă de locuit. Zgârie-norii cresc peste noapte. Dacă ţinem cont că International Commerce Centre, cea mai înaltă clădire din Hong Kong, de aproape 500 metri şi 118 etaje, a fost ridicat în 3 ani, probabil că nişte zgârie-nori cu 40 de etaje intră la categoria lucrurilor normale de făcut. În Hong Kong se munceşte continuu în construcţii, nu doar de blocuri, dar şi la infrastructura rutieră.
Un alt capitol important din viaţa cotidiană la Hong Kong îl reprezintă shoppingul. Mallurile sunt nenumărate, există aproape câte unul agăţat fiecărei staţii de metrou. Sunt mari, elegante, iar unele seamănă mai mult a hoteluri sau a palate. Toaletele în malluri sunt adevărate sufragerii, plăcute de vizitat.
Numeroase branduri din lume se întrec, care mai de care în a-şi agăţa siglele pe clădiri cât mai emblematice. Abercrombie & Fich este găzduit la Hong Kong în Pedder Building, o clădire foarte frumoasă care datează din 1924, Louis Vuitton şi Burberry sunt cam peste tot în clădiri noi şi pare că aceste două branduri au cucerit definitiv inima asiaticilor. Va rămâne o dilemă pentru mine, pentru că am văzut în Hong Kong mai multe magazine Burberry şi Louis Vuiton decât în toate călătoriile mele la un loc, de ce asiaticii încă se înghesuie în magazinele acestor branduri din Europa, care sunt maxim căte unul în fiecare oraş european, când ei au atât de multe în Hong Kong. O altă dilemă va rămâne obiceiul de cumpărare a asiaticilor, aşa cum l-am perceput eu. Ei cumpără mult, foarte mult, dacă le place un model de haină, îl vor cumpăra în cât mai multe culori. Mă îndoiesc că îl cumpără în diversitate mare de culori pentru că le place modelul, tind să cred că e o obişnuinţă culturală, dar pentru moment nu i-am dat de capăt. Nu cred nici că merg undeva şi revând ce cumpără, cam cum era la noi acum 30 de ani cu peştişorii de sticlă, pentru că este vorba de poşete sau de haine scumpe pe care le au la îndemână.
Hong Kong este una dintre cele mai bune destinaţii de shopping, există nişte asociaţii - HK Tourist Association şi Community Advice Bureau - cu linii telefonice fabulos de bine puse la punct unde turiştii pot obţine informaţii şi recomandări, de la hoteluri la magazine de pantofi sau la evenimente sociale şi restaurante.
Mai puţin extravagant este traiul femeilor filipineze venite în Hong Kong la muncă, adică la făcut curăţenie şi mâncare. Muncesc pe 400 de euro o săptămână, li se asigură masa şi locuinţa, iar în weekend ies în parcuri şi cântă. Sunt frumoase şi mulţumite şi le auzi peste tot în special dimineaţa în weekend. Rar vezi câte un alb trecut de 50 de ani cu o tânără filipineză, care poate nu este chiar atât de tânără, dar toate arată ca şi cum ar avea 18 ani, el arată obosit şi ca şi cum ar fi fost singur toată viaţa, ea împlinită şi cu poşetă Coco Chanel. Nu am văzut deloc femei albe cu bărbaţi asiatici, încă o mirare.
Revenind la viaţa bună care se poate trăi la Hong Kong, un capitol interesant este gastronomia. Se mănâncă senzaţional de bine aici, asta însemnând foarte bun şi la preţuri corecte. Mai mult, mai toate restaurantele au variante de bufet sau meniu al zilei la preţuri atractive. Într-un restaurant de lux din Hong Kong poţi mănca mult mai ieftin decât la un restaurant scump din Bucureşti. Spre exemplu un meniu la Nobu sau alt restaurant cu stele Michelin poate costa aproximativ 50 de euro. Din categoria uluitor de ieftin, singura experienţă extremă de la Hong Kong a fost celebrul One Dim Sum, un restaurant cu specific chinezezc, recomandat de ghidul Michelin în 2013, cotat pe locul 1 pe tripadvisor, unde nu există rezervare, ci doar stat la coadă, pentru mâncare de două ori mai multă decât poate mânca un om o masă şi care a costat sub 10 euro. Aici cât stai la coadă primeşti un meniu de unică folosinţă scris pe un A4 în care bifezi cu creionul ce vrei să consumi şi cât timp aştepţi să îţi vină rândul, până te aşezi, începi să primeşti pe rând ce ai comandat. One Dim Sum este doar un loc unde mănănci, nu trage nimeni de timp aici, lumea vine, stă la coadă, mănâncă şi pleacă şi toată experienţa de a mânca aici se încadrează probabil în maximum două ore, cu tot cu deplasarea şi aşteptatul.
Transportul în Hong Kong, alături de mâncare, face viaţa uşor accesibilă localnicilor. Metroul, MTR (Mass Transit Railway) a reuşit să aibă în 34 de ani peste 200 km de linie cu 152 de staţii şi mai bine de jumătate din populaţia HK, adică 3,5 milioane de oameni, foloseşte zilnic metroul. Cam imediat ce un tren pleacă vine altul, deşi panourile anunţă distanţa de un minut. Foarte mult ajută la fluidizare şi smart cardul Octopus, un card magnetic foarte versatil care se poate alimenta cu bani şi cu care se pot face plăţi în toate mijloacele de transport public, în supermarketuri sau în magazine mai mici. Este uşor de folosit pentru că, odată alimentat, el trebuie doar scanat, nu cere cod, iar atunci când banii de pe card sunt consumaţi există dispozitive de alimentare la îndemână.
Oamenii par organizaţi în bancuri, ca peştii, orice aglomerare face repede loc uşor unei noi aglomerări, este un flux permanent şi fluid de oameni.
Taxiul este un mijloc de transport foarte la îndemână, iar cei mai mulţi dintre taximetrişti vorbesc engleza. Deşi suprafaţa Hong Kong-ului este cam de cinci ori mai mare decât a Bucureştiului, am fost impresionată să văd că majoritatea taximetriştilor se deplasează cu mare uşurinţă între adrese.
Mi-a mai plăcut foarte mult la Hong Kong University unde am petrecut o jumătate de zi. Să tot fii student aici: cafenele foarte frumoase, cantină uriaşă cu meniu absolut minunat şi variat, evenimente în curs de întâmplare, săli de curs şi amfiteatre somptuoase, profesori din diverse colţuri ale lumii, un mic oraş universitar într-un complex uriaş de clădiri care îmbracă o bună suprafaţă dintr-un munte.
Şirul locurilor în care am fost şi al lucrurilor pe care le-am făcut aici este destul de lung, însă dintre cele care vor rămâne cu siguranţă în suflet aş aminti vizita la Muzeul de Artă, Muzeul Ceaiului - un muzeu mic, dar grozav de prietenos, timpul petrecut la hotelul Island Shangri La, unde am mâncat cele mai frumoase prăjituri din lume şi unde am admirat cea mai mare pictură din lume, The Great Motherland of China, care se întinde pe 14 etaje, de la etajul 41 la etajul 56, rodul a şase luni de muncă pentru 40 de pictori şi care se poate vedea dintr-un lift de sticlă sau de pe holurile dintre etaje.
Hotelul găzduieşte aproape 1.000 de opere de artă şi este un adevărat muzeu de viaţă cosmopolită, ţinând cont şi de restaurantele şi barurile de aici.
Dansul tradiţional chinezesc se poate vedea mai tot timpul în spectacole la Centrul Cultural şi spectacolele reprezintă adevărate infuzii de metafore, înţelepciune, semnificaţie şi graţie.
Dacă ar fi să faceţi un singur lucru la Hong Kong poate că Simphony of Lights, spectacolul de lumini şi lasere, înregistrat în Cartea Recordurilor, oferit în fiecare seară de 40 de zgârie-nori de la ora 8 este recomandarea unică.
Dacă mai aveţi timp, o doua recomandare este Ozon, o altă amprentă pe creierul meu, cel mai înalt bar din lume, la etajul 118 al ICC despre care am povestit, unde mai este nou deschis şi hotelul Ritz Carlton. Un loc cu o panoramă absolut uluitoare şi cu cele mai bune coktailuri şi deserturi de pe planetă.
Nu la fel de preţioase, dar la fel de memorabile, sunt vizitele pe insulele din jur, unde se poate ajunge foarte uşor cu ferry-ul.
Nu uitaţi să aveţi mereu, în ciuda căldurii nesuferite de afară, o jachetă cu mâneci lungi. Oriunde înăuntru, în metrou, în magazine sau în restaurante, în Hong Kong este extrem de frig pentru că aerul condiţionat îşi face treaba.
