"This side of Paradise" - e numele unuia dintre romanele lui F. Scott Fitzgerald, mai exact este lucrarea sa de debut. Am devorat şi chiar apreciat mai multe dintre operele sale care, datorită unui stil cursiv şi uşor de urmărit, reuşeau să mă ţină prinsă până la final. Ei bine, „This Side of Paradise“ a fost unul dintre cele mai plictisitoare romane pe care mi le amintesc, o lectură agonizantă pe care cu greu am dus-o la final şi doar din încăpăţânarea mea de a nu lăsa cărţile neterminate. Un roman al cărui conţinut fad contrastează cu titlul memorabil. Cam la fel mă aşteptam eu să fie experienţa Maldive. Un loc pe care mulţi îl asociau cu Paradisul, dar pe care eu îl credeam „gol de conţinut“ şi doar cu numele de el. Dar, la fel cum cărţile nu trebuie judecate după titlu sau după copertă, la fel locurile trebuie descoperite şi abia apoi „judecate“.
Există locuri de care te îndrăgosteşti la prima vedere, e dragostea aia fulger care te face să crezi că nu o să mai poţi iubi niciodată la fel de mult, de tare, de intens. Şi mai există acele „relaţii“ pe care le construieşti treptat şi care au nevoie de timp pentru a se consolida. La prima vedere ai spune că e imposibil ca de un loc ca Maldive să nu te îndrăgosteşti subit, de apele-i cristaline în minimum 50 de tonuri de albastru, de viaţa submarină care freamătă non-stop, de liniştea care pluteşte în aer. Ei bine, cineva ca mine, un călător activ, care caută locuri noi pe care să le exploreze în amănunt, priveşte cu scepticism o vacanţă în ceea ce deloc pe nedrept cei mai mulţi numesc a fi Paradisul. E cumva ca atunci când Miss Popularitate încearcă să lege o relaţie cu olimpicul şcolii la matematică. Lucrurile par iniţial dificile tocmai prin prisma contrastului iniţial puternic, dar vorba zicalei: contrastele se atrag. Sau a celeilalte zicale: ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place.
În cazul acesta ar fi vorba de un arhipelag format din aproape 1.200 de insule de corali grupate în jurul câtorva zeci de atoli. Un loc unde filtrele din Instagram sunt inutile, unde fotografiile par „reglate“ în Photoshop pentru a putea reda acele tonuri ireale de albastru, verde şi turcoaz. Iar dacă mai arunci câţiva palmieri în acelaşi film şi un leagăn sau un şezlong cu un cocktail alături, atunci Paradisu-i gata.
Ca să fiu sinceră, am ajuns în Maldive din lipsă de timp. Dacă aş fi avut cu vreo cinci zile mai mult, aş fi ales o vacanţă activă, cu mers zeci de kilometri pe zi, mâncat tradiţional şi stat la poveşti cu localnicii. Dar, cum îmi place mie să cred, câteodată timpul se scurge în favoarea noastră, aşa că după un an lung, care în mod paradoxal, a trecut pe repede-înainte, câteva zile fără semnal la telefon (semnal era, dar am ales eu să-l ţin în permanenţă pe modul avion) şi fără planuri au fost ce trebuia.
Recunosc, pe mine, în acest loc binecuvântat de natură m-au cucerit iremediabil două lucruri: priveliştea de sus şi cea de sub apă. Da, apa este strălucitoare (chiar orbitoare) sub razele soarelui, da, are tonuri ireale de verde uneori, de albastru ciel alteori sau chiar de turcoaz. Dar apă similară măcar am mai văzut. Niciodată însă nu mi-a fost dat să descopăr sub apă o lume multicoloră care freamătă până aproape de ţărm. Nu trebuia decât să mergi câţiva paşi (la propriu câţiva) pentru a da nas în nas cu o pisică de mare. Norocoşii puteau găsi într-o tură de snorkel chiar şi un rechin - nu prea mare pentru a deveni înspăimântător, dar nici prea mic pentru a nu fi incitantă întâlnirea. Bancuri de mii de peşti rămâneau impasibile la turiştii care le fotografiau de zor, în timp ce alte vietăţi îşi vedeau nestingherite de activităţile de zi cu zi.
Baa Atoll, atolul pe care noi l-am ales dintre cele câteva zeci, este de altfel parte a UNESCO Biosphere Reserve tocmai datorită acestei lumi subacvatice care încă nu a fost întinată de mâna omului. Reciful de corali e acolo aproape intact pentru a fi admirat şi pentru a te face să te simţi mic în faţa măreţiei naturii.
Şi, pentru a se integra perfect în peisaj şi pentru a respecta natura, există resorturi eco-friendly, unde materialele de construcţie folosite sunt alese cu grijă, la fel detaliile care completează acest peisaj. Plasticul a fost eliminat pe cât posibil tocmai pentru ca omul - vizitator sau angajat al resortului - să convieţuiască în comuniune cu natura.
Poate că un avantaj pentru Baa Atoll a fost şi faptul că a fost „aruncat“ destul de departe de Male, aeroportul din capitală şi principala poartă de intrare în această ţară care primeşte anual circa 1,4 milioane de turişti, de peste trei ori mai mulţi decât populaţia statului.
De altfel, turismul asigură o treime din PIB-ul micuţului stat.
Din Male turiştii se împrăştie către sutele de resorturi şi hoteluri, unele amplasate pe insule locuite, dar cele mai multe ocupând singure o insuliţă. O numesc insuliţă pentru că poate fi parcursă pe jos, de jur împrejur, în 20-30 de minute în ritm de Maldive, adică lent şi relaxat.
Ca să ajungi în insule ai două variante. Pentru cele apropiate iei barca. În cazul celorlalte poţi opta pentru o combinaţie de avion de mici dimensiuni şi barcă sau pentru un hidroavion. Recunosc, unul dintre motivele care m-au atras la Maldive a fost tocmai călătoria cu avionul care ateriza pe apă. Lonely Planet, cartea de căpătâi a oricărui călător înrăit, spunea că face parte din experienţă. Nu sunt multe locuri în lume unde ai hotelul aruncat în mijlocul oceanului şi poţi ajunge la el aterizând pe apă. Trebuie să recunosc că aterizarea (dar şi decolarea) a fost mai lină decât în cazul multor alte zboruri normale. Dar dincolo de aterizare şi decolare, zborul în sine a fost apogeul experienţei Maldive deoarece îţi oferă o imagine de ansamblu asupra Paradisului. Zbori suficient de sus pentru a cuprinde cu privirea destul de mult, şi totuşi suficient de jos pentru a suprinde detaliile unora dintre insule.
Niciuna nu seamănă cu alta. Nici de sus şi nici de la apropiere. Nici măcar culoarea apei nu e mereu aceeaşi. Până şi nisipul alb-pudră are diferite granulaţii, de la ireal de fin, la fin, şi nimic sub acest nivel. Nisipul pe care păşeşti, de multe ori nu îl simţi, vezi doar cum ţi se afundă picioarele într-o pastă lăptoasă. Reiterez ce am spus şi anterior, nu degeaba plajele de aici sunt cotate a fi printre cele mai frumoase din lume. Nu degeaba mulţi aleg Maldive pentru luna de miere, o fac pentru că este un loc mai fotogenic decât Naomi Campbell.
Dar dincolo de poze, ce poţi face în Maldive? Aşa mă gândeam eu înainte să plec. Ei bine, spre surprinderea mea, poţi „pierde“ (de fapt câştiga) ore în şir fiind simplu spectator al lumii subacvatice. Nici nu îţi dai seama cât de repede trece timpul. De altfel, rutina mea de dimineaţă implica o vizită pe balcon pentru a sonda apele, iar dacă ceva nou se arăta la orizont, săream. De fapt coboram pe scară direct în apă. De la balcon puteam vedea cu uşurinţă cine ne vizitează, tocmai pentru că apa este atât de cristalină. Indiferent de sezon, în Maldive apa este clară ca lacrima. Chiar şi în sezonul ploios poţi vedea ce se petrece în „subteran“. În mod normal există două sezoane aici - ploios şi secetos - dar din cauza încălzirii globale nu mai există o segmentare clară a lor. Iar indiferent de anotimp, temperatura este aproape constantă (variază între 29 şi 31 de grade de regulă), iar apa este îmbietoare, caldă, dar nu prea caldă, şi limpede.
Şi, dacă nu faci baie, poţi face excursii - pe insule pustii pentru un picnic romantic, în adâncuri pentru cei care vor să înoate cu diavolul de mare sau cu rechinul-balenă - supranumit uriaşul blând - sau pe o insulă locuită permanent pentru un contact la prima mână cu localnicii.
Poţi la fel de bine să completezi lista de lecturi pe care le-ai amânat tot anul. Şi te poţi bucura de linişte chiar şi când credeai că n-ai nevoie sau nu ştii cum să o faci. Timpul se scurge în favoarea ta în Maldive.
