Unora le place jazzul. Alţii participă la maratoane sau alte curse sportive în care îşi testează limitele. Sunt şi aceia care, după birou, preferă să se relaxaze cu un pahar de vin bun şi cu un film. Nu mulţi însă aleg să se lase în voia peniţei şi să scrie. Dar nu orice, ci cărţi pentru copii. Poate nu aţi auzit de „Lunus Plinus şi Andrei în Ţara lui Faci ce Vrei“, de „Maya de Mouse“ sau de seria „The Crush“, dar cu siguranţă îi ştiţi pe cei care le-au scris. Iar dacă totuşi nu, afacerile pe care le conduc, nu mai au nevoie de nicio prezentare. După Afaceri Premium începe astăzi o serie de trei interviuri cu trei autori de cărţi pentru copii.
„Îmi doream să scriu poveşti pentru copii de foarte multă vreme“, spune Andreea Micu, de profesie avocat. Ea îşi exersează în continuare profesia, însă este implicată şi în afacerea cu vin a familiei sale, crama Avincis din zona Drăgăşani. Iar în timpul liber a scris trei cărţi pentru copiii cu vârste între 4 şi 14 ani - „Lunus Plinus şi Andrei în Ţara lui Faci ce Vrei“, „Lunus Plinus şi Miracolul Crăciunului“ şi „Lunus Plinus şi Andrei pe Pământ nu Faci ce Vrei“.
„Când aveam 16 ani, am renunţat la ideea de a deveni regizor de film pentru a alege calea dreptului. Apoi, am devenit avocat şi am devenit implicată şi într-o frumoasă poveste de familie, atunci când părinţii mei au decis să reînvie o tradiţie viticolă, au redat viaţa domeniului Vila Dobruşa din Drăgăşani.“ Acest domeniu a fost moştenit de la stră-stră-bunicii Andreei Micu, iar în urmă cu circa nouă ani, familia Stoica a început să producă vinurile cramei Avincis.
„Ideea de a face ceva 100% creativ a rămas mereu în sufletul meu“, spune ea.
Şi-a promis că va scrie cărţi pentru copii atunci când a renunţat la regia de film. A fost mereu un simbol al unei alternative la raţional, la calcule şi ordine. După cum spune chiar ea, nu a avut curajul să facă pasul acesta până când nu a devenit mamă.
„Cu puţin timp înainte de a reveni din concediul de maternitate după cel de-al doilea copil, mi-am zis că acum este momentul să încerc să scriu o poveste. Şi, deşi am pornit cu gândul de a scrie doar o poveste, mai mult ca să îmi demonstrez că pot şi că îi voi face mândri pe copiii mei, în momentul în care am pus punct ultimei propoziţii din carte, am ştiut că acesta e abia începutul.“
Prima carte, „Lunus Plinus şi Andrei în Ţara lui Faci ce Vrei“, a fost lansată în urmă cu un an şi a fost urmată de alte două volume - „Lunus Plinus şi Miracolul Crăciunului“ şi „Lunus Plinus şi Andrei pe Pământ nu Faci ce Vrei“ - apărute la final de noiembrie 2018.
Andreea Micu nu este însă doar o scri-itoare pasionată, ci şi o cititoare avidă. La fel ca toţi scriitorii de altfel. „Cărţile mi-au fost prietene de mică, am avut şi perioade, mai ales în primii ani de studenţie, când nu am mai citit atât de mult, însă pe la 20 de ani mi-am regăsit această pasiune, iar de atunci dragostea de citit creşte în fiecare zi.“
Cărţile sunt, pentru ea, mai mult decât un simplu mod de a se relaxa sau de a învăţa ceva. „Le trăiesc din suflet, le absorb (fie că vorbim de literatură sau de memorii, cărţi de specialitate etc.), ele sunt realitatea mea alternativă celei în care mă mişc zi de zi.“ Seară de seară, cărţile o aşteaptă cuminţi pe noptieră.
„Există studii care demonstrează că cititul induce o stare de bine creierului.“ Nici TV-ul, nici muzica, nu au aceleaşi efecte ca ale unei cărţi care îţi face plăcere. „Am testat această metodă şi de ani de zile, indiferent cât de obosită sunt, nu mă culc până nu citesc măcar o pagină.“
În ultima vreme, citeşte mai multe cărţi în paralel, lucru pe care nu îl făcea înainte, ba chiar spune că îl detesta. Sunt cărţi din domenii diferite însă.
„Spre exemplu, am acum (pe noptieră) ultimul roman al lui Nicole Krauss - «Pădurea întunecată», dar şi o carte despre Istoria juridică a vinului de Horia V Ursu, «Homo Deus» a lui Yuval Harari şi una despre sfaturi practice în conducerea unei organizaţii, de la editura Publica.“
Ce a inspirat-o însă pe Andreea Micu să scrie cele trei volume? Copiii săi i-au fost sursă de idei. Poveştile pe care le spunea pentru ei, lăsându-se ghidată de instinct, aveau diverse elemente, pe care mai apoi le-a adunat şi a creat noi istorioare, mai bine sudate din punctul de vedere al structurii.
Ea afirmă însă că, dincolo de ingredientele clasice (imaginaţie, aventură, umor), fiecare poveste trebuie să respecte o structură bine definită. „Şi aici intervine experienţa mea juridică. Căci da, faptul că sunt avocat zi de zi m-a ajutat enorm să scriu poveştile fără să mă poticnesc în condei, fără să îmi caut cuvintele.“ Cei peste zece ani de redactare a documentelor pentru instanţă, a analizelor juridice ori a lucrărilor ştiinţifice au învăţat-o să aplice logica, raţiunea şi ordinea inclusiv în zona poveştilor. „Copiii au o logică nativă, ei simt imediat acolo unde ceva «e putred» sau nu se potriveşte în ansamblul poveştii.“
Îşi descrie operele ca poveşti dinamice, pline de energie bună, care sunt menite să îi înveţe pe copii - fără să le impună - şi să îi ajute să devină liberi în gândire.
„Un aspect inedit în ultimele două volume din seria «Lunus Plinus şi Andrei» este acela că am inclus în ele desene şi scrisori ale copiilor din diverse şcoli şi licee atât din Bucureşti, cât şi din ţară.“ Copiii au participat la un concurs, iar cele mai bune lucrări au fost selectate pentru publicare în cărţi. Iar desenele şi scrisorile lor au legătură cu subiectul şi contribuie chiar la firul narativ. „Cred că o poveste se desăvârşeşte atunci când e citită.“
De altfel, la ilustrarea celor trei volume Andreea Micu a lucrat alături de prietena sa Alina Mărgulescu, designer vestimentar, artist grafician şi fondatoare a brandului MAM. „Îmi doream ilustraţii luminoase, pure, mai degrabă apropiate de stilul clasic, care să le reamintească un pic copiilor de farmecul cărţilor de odinioară. Iar Alina, cu imaginaţia ei bogată, a folosit multă culoare şi forme rotunde, iar personajele create emană optimism şi spirit ludic.“
A scos deja trei cărţi şi intenţia era să se oprească aici. Însă, lucru curios, dacă până spre finalul cărţii, e foarte atentă la structura cărţii şi ştie exact ce urmează să scrie, finalul o surprinde de fiecare dată chiar şi pe ea.
„Nu am reuşit niciodată să stabilesc finalul poveştilor mele de la început. El s-a scris cumva, singur, abia când am ajuns la capătul poveştii. Aşa că, odată cu ultimul volum, s-a mai strecurat o aventură nespusă în viaţa Lunilor Plini, ceea ce mă obligă să mai pregătesc o nouă poveste (...)“
Şi va urma.
