ANALIZĂ ZF. Pagina verde. Micii antreprenori încetinesc ritmul fast fashion: reciclează materiale şi folosesc textile naturale ca remediu pentru importurile tot mai mari de produse ieftine

♦ „De oameni creativi şi iniţiative curajoase nu ducem lipsă, însă fără sprijin, multe dintre ele riscă să dispară“.

Piaţa de modă este astăzi din ce în ce mai sufocată de brandurile de fast-fashion în condiţiile în care marile platforme promovează textile la preţuri mici din materiale sintetice care nu fac decât să crească cantitatea de deşeuri într-o piaţă care abia acum începe să pornească motoarele colectării şi reciclării. Sectorul de îmbrăcăminte a intrat anul trecut în atenţia tuturor după ce România a făcut şi ea pasul în „hora“ necesităţii colectării articolelor vechi, ca parte a unei directive europene. Iar această lege, care impune tuturor statelor membre să colecteze selectiv în vederea reciclării sau reutilizării, a scos la iveală un adevăr crud: în România în cazul textilelor se înregistrează o rată de reutilizare şi reciclare de doar 6–8% şi un volum redus al colectării, cuprins între 0,5 şi 0,7 kilo­grame de textile per locuitor, anual. Practic, românii cumpără mult, cheltuiesc de 5-6 miliarde de euro anual pe haine, accesorii, încălţăminte şi echipamente sportive, conform estimărilor ZF, însă articolele care nu mai pot fi folosite se aruncă la gunoi. În contextul în care platforme precum Temu, Shein sau Aliexpress, promovează haine la preţuri mici cu calitate îndoielnică, se pune întrebarea: ar putea deveni afacerile locale care folosesc materiale naturale sau reciclate un antidot pentru acest galop al modei fast fashion?

„Impactul afacerilor sustenabile depăşeşte produsul în sine, care, în cazul nostru, funcţionează şi ca un instrument de educaţie prin exemplu. Atunci când o clientă alege o piesă realizată din materiale naturale sau reciclate, produsă local, în serii mici, sau un produs artizanal/handmade, ea a depăşit deja etapa de a-şi pune întrebări esenţiale legate de sustenabilitate: de unde provine produsul, cine a muncit pentru el şi în ce condiţii, cât de durabil este şi care este valoarea lui reală, inclusiv impactul asupra mediului după utilizare“, crede Kinga Kelemen, fondatoarea brandului Lanelka, sub care creează haine din materiale second-hand sau naturale si saci de dormit din lână merinos pentru copii. Ea consideră că însuşi gestul de a cumpăra produse de la artizani care folosesc materiale naturale sau reciclate reflectă această această conştientizare. Antreprenoarea adaugă că în momentele de interacţiune directă cu clienţii, la târguri şi evenimente, încearcă întotdeauna să creeze spaţiu pentru dialog despre aceste aspecte, alături de beneficiile concrete ale produsului.

„Cred că schimbarea nu vine din discursuri abstracte despre sustenabilitate, ci din contactul direct cu alternativele – din experienţa de a purta un produs care spune o poveste diferită“, consideră ea. În timp, fiecare afacere sustenabilă contribuie la mutarea focusului de la cantitate la calitate, de la consum impulsiv la alegeri asumate, a mai spus Kinga Kelemen. Iar acest focus a început să fie mutat încet încet spre haine mai sustenabile, având în vedere că tot mai mulţi antreprenori intră în acest domeniu şi pun şi ei umărul la crearea unui trend deloc de neglijat într-o economie care ar trebui să se uite mai mult către protejarea resurselor. Însă, Kinga Kelemen crede că această schimbare de focus are un impact real asupra modului în care folosim resursele planetei – cu condiţia ca aceste afaceri să reuşească să reziste într-un mediu economic încă deloc favorabil, până când această schimbare de paradigmă se produce.

Declaraţia antreprenoarei vine în contextul în care pentru multe afaceri mici nu este uşor să activeze într-o piaţă în care comportamentul de consum este puternic influenţat de noile trenduri de pe reţelele de socializare şi care creează o nevoie falsă de mai multe articole fără a lua în calcul şi calitatea acestora.

Mai mult, marile branduri de haine lansează anual mii de produse pentru a ţine pasul cu trendurile sau pentru a crea noi trenduri.

„Am ales slow fashion pentru că cred cu tărie că oamenii încep, încet-încet, să devină mai conştienţi de ce consumă şi de consecinţele alegerilor lor. Slow fashion înseamnă timp, atenţie şi respect – faţă de materiale, faţă de proces şi faţă de purtător“, spune şi Alexandra Dănăilă, cofondatoarea brandului Nuvola, un brand de slow fashion sustenabil. Pentru ea, slow fashion este despre lucru manual, creat „la foc mic“, cu multă pasiune, despre piese realizate cu grijă şi intenţie, nu în grabă.

„Este şi despre responsabilitatea faţă de corpul nostru: pielea este cel mai mare organ şi merită să fie îmbrăcată în materiale curate, naturale, alese cu grijă. Slow fashion înseamnă să alegem mai puţin, dar mai bun, şi să ne raportăm la haine ca la o formă de grijă faţă de noi înşine“. Ea are ca prioritate să lucreze cu materiale naturale şi le procupă de la mai mulţI furnizori din România. Însă, cea mai importantă lecţie învăţată de către antreprenoarea până acum în cei circa trei ani de activitate a fost răbdarea. „Nimic valoros nu se construieşte repede, iar lucrurile făcute cu grijă au nevoie de timp pentru a se aşeza. Am învăţat să respectăm ritmul procesului creativ şi să nu forţăm creşterea doar de dragul ei“, a mai spus Alexandra Dănăilă.

Despre răbdare vorbeşte şi Cristina Boengiu, fondatoarea brandului Unda, care a accesat un proiect european pentru a dezvolta acest brand. Ea povesteşte că pe parcursul ocaziilor în care a vorbit despre brandul său, s-a conturat tot mai clar nevoia de a face vizibilă distanţa dintre modul în care sunt create produsele Unda şi zona de fast fashion.

„Unda a pornit cu o colecţie realizată exclusiv din materiale naturale 100%, premium. Accentul a fost pus pe design, pe contraste, pe forme jucăuşe şi feminine, dar şi pe piese minimaliste, cu tăieturi curate şi linii simple. Am creat cămăşi cu mâneci ample şi feminine, dar şi piese esenţiale, precum kimonouri din lână fiartă, unde calitatea materialului are mai degrabă rolul central“, a povestit ea. La scurt timp după lansarea brandului, antreprenoarea a realizat că rămâneau bucăţi de material valoros, care nu meritau să ajungă deşeu. Aşa a apărut o nouă colecţie Unda Reclaimed, construită iniţial din resturile textile rezultate din producţia proprie.

„Ulterior, direcţia s-a extins către resturi de materiale provenite din alte producţii, iar mai târziu către textile de casă second-hand, care îşi încheiaseră ciclul de viaţă iniţial, dar care, prin calitate şi print, aveau încă un potenţial extraordinar.“

„Pentru mine a fost un mod firesc de a prelungi durata de viaţă a materialelor şi de a îmbina designul cu o abordare mai responsabilă faţă de resursele deja existente“, a punctat ea. Cristina Boengiu adaugă că clienţii clienţii brandului sunt şi persoane preocupate de felul în care aleg să consume, oameni atenţi la impactul asupra resurselor, interesaţi de sustenabilitate şi de purtarea unor materiale naturale, prietenoase cu pielea şi cu corpul.

Dacă iniţial, antreprenorii au răspuns fenomenului fast fashion prin crearea unor haine doar din materiale naturale, ulterior au început să fie mai preocupaţi de efectele industriei modei asupra mediului, în general, şi să pună mai mult preţ pe provenienţa materialelor.

„Materialele sunt atent selecţionate, predominant ţesătură din in premium prespălat, de origine europeană, cu certificări de calitate valide. Am ales acest material în mod strategic, datorită aspectului său natural cu valenţe premium, durabilităţii ridicate şi versatilităţii la purtare. Piesele sunt gândite pentru un public urban, care caută confort, adaptabilitate şi o estetică curată, potrivită atât pentru uz zilnic, cât şi pentru contexte mai formale“, affirmă şi Raluca Oancea, fondatoarea Knotium, un brand de fashion sustenabil. Knotium este un brand de îmbrăcăminte din in pentru femei, care s-a dezvoltat organic şI care a ajns la vânzări de 200.000 de euro.

Însă, cum am putea susţine mai mult aceste afaceri?

Kinga Kelemen crede că ideal ar fi ca afacerile sustenabile şi consumul responsabil să se susţină reciproc, contribuind la construirea unui ecosistem economic echilibrat.

ÎNu este vorba doar despre modă sau despre un anumit sector, ci despre un mod diferit de a face business – cu respect pentru resurse, pentru oameni şi pentru comunităţi.

întrebarea esenţială rămâne însă: cine va acoperi costurile, deloc mici, ale acestei abordări? Doar consumatorii? Există susţinere sistemică reală pentru dezvoltare, atât prin educaţie la scară largă, cât şi prin proiecte de investiţii în infrastructură?“. Mai mult, ea adaugă că „de oameni creativi şi iniţiative curajoase nu ducem lipsă, însă fără acest tip de sprijin, multe dintre ele riscă să dispară înainte de a avea şansa de a ajunge la sustenabilitate financiară şi de a produce un impact real“.

Până acum, s-a vorbit doar despre nevoia de colectare şi reciclare, mai ales că în România se aruncă anual aproximativ 160.000 de tone de deşeuri textile. În ţara noastră, doar 8–16% dintre textile sunt colectate separat, iar restul ajung amestecate cu deşeurile menajere, se contaminează şi sunt imposibil de refolosit, fiind compromisă astfel valoarea economică a bunurilor textile reutilizabile. Aşadar, de anul trecut România trebuie să colecteze separat textilele uzate. De la jumătatea anului acesta se va mai face un pas şi anume interzicerea marilor producători de haine să distrugă textilele nevândute într-o încercare a Uniunii Europene de a promova reciclarea reciclării şi reutilizării. Interdicţia va viza ulterior şi întreprinderile mici şi mijlocii din industria fashion. Însă, până când toate aceste directive vor fi implementate, responsabilitatea a de avea mai multă grijă la produsele pe care le cumpără rămâne la consumator.