Analiză ZF. Pagina verde. Ne lovim de deşeuri la tot pasul, dar vedem tot mai multe produse alimentare supraambalate cu plastic şi carton în magazine, deşi ar trebui să fie vândute simplu, vrac. De ce?

♦ „Lipseşte vocea consumatorului, care ar trebui să spună că nu vrea astfel de ambalaje. O altă pârghie constă în preţul ambalajului, care fiind ieftin nu reprezintă o pierdere pentru producător“.

Banane ambalate în cutie de carton peste care s-a pus folie de plastic, avocado ambalat individual în folie de plastic, ardei capia ambalaţi la rândul lor în folie de plastic – sunt doar câteva produse din zona fructelor şi legumelor pe care le vedem şi ambalate pe rafturile marilor magazine, deşi acestea de regulă se vând vrac iar mulţi consumatori aleg de cele mai multe ori nici să nu le pună într-o pungă ca să le cumpere.

„Eu nu văd de ce nişte banane ar trebui să fie ambalate când le poţi lua fix aşa din lădiţă, le cântăreşti şi ţi le pui în sacoşa mare pe care o cumperi sau o ai de acasă. Mi se pare risipă de ambalaj şi cred că şi un cost în plus care nu-şi are rostul“, spune Alex, un tânăr din Bucureşti, care a observat de exemplu că aceeaşi practică şi în multe magazine online care livrează fructe şi legume, dar şi la dulciuri de exemplu unde napolitanele sunt ambalate individual şi apoi puse într-o pungă.

Acesta este de altfel una dintre tendinţele din ultimii ani din comerţul modern, tendinţă care nu pare că merge mână în mână cu intenţia europeană de a reduce deşeurile de plastic în special şi de deşeuri în general, mai ales că multe dintre acestea nu ajung nici măcar în tomperonul dedicat, ca să nu mai vorbim de colectare şi mai apoi reciclare. Cum reducem această risipă de ambalaje?

„Aici lipseşte o voce foarte importantă şi anume cea a consumatorului care trebuie să spună că vrea un produs cât mai puţin ambalat, cât mai puţin poluator etc. Mai mult, cred că o pârghie importantă este şi preţul ambalajului, care atâta timp cât este ieftin nu este o pierdere neapărat pentru producător, de aceea îşi permite să folosească mai mult decât minimul necesar"“, explică Raul Pop, director de programe în cadrul Asociaţiei Ecoteca, printre primele ONG-uri verzi din România. El adaugă că sunt mai multe tipuri de categorii de supraambalare a produselor. Unul dintre acestea este ambalajul care nu este neapărat util, dar care încearcă să protejeze produsul pe perioadă mai lungă ca de exemplu cel pentru mere.Ambalajul "la bucată" pentru mere nu are utilitate  imediată, dar pentru faptul că păstrează produsul mai are totuşi o valoare. .Sunt de asemenea ambalaje de design care arată de unde vine de exemplu un produs, dar şi ambalaje care sunt parte din strategii de marketing.

„Uitaţi-vă, spre exemplu, la la pungile de chipsuri. Într-o pungă de chipsuri jumătate întotdeauna aer pentru că concurenţii din piaţa respectivă vor să dea bine pe raft. Şi atunci zic: nu pot să pun 100 de grame de chipsuri într-o pungă potrivită, ci pun într-o pungă unde ar încăpea 200 de grame de chipsuri ca să se vadă frumos“, explică Raul Pop.

Însă, el mai spune şi că faptul că acestea nu ajung sau ajung la reciclare nu ţine de cât de multe ambalaje sunt, ci de sistemul de colectare separată care funcţionează pe anumite tipuri de ambalaje. De altfel, un ambalaj mic, aşa cum este punga de chipsuri, chiar dacă ajunge pe banda de sortare în staţia unde această activitate se desfăşoară, ea poate fi dată la o parte de operatorul de pe bandă şi aşa se pierde.

Conform datelor analizate de Ecoteca,  40% din materialele plastice şi 50 % din hârtia utilizate în Uniunea Europeană sunt destinate ambalajelor, iar ambalajele reprezintă 36 % din deşeurile municipale solide, iar directiva europeană prevede ca ambalajele să aibă în componenţă un anumit procent de plastic reciclat.  Pentru alte ambalaje de plastic (adică nu pentru PET, sticle de băuturi din plastic) ţinta este de 35% până în 2030.

În România, atingerea ţintei este susţinută de Sistemul Garanţie-Returnare, care a ajuns şi la rate de colectare de peste 80% în unele luni. Însă, în afara acestui program, România este departe de a fi un exemplu pe plan european. De altfel, conform Agerpress, Mircea Fechet, ministrul mediului, spunea la începutul acestui an că România a plătit un miliard de euro taxă pe plasticul nereciclat, iar în februarie a mai achitat trei milioane de euro pe Clauza 109 referitoare la depozitele neecologizate de deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase, „Plătim milioane de euro, bani cu care am fi putut să nu fi ajuns în această situaţie, erau bani cu care am fi putut să le ecologizăm la timp. Trei milioane de euro par o glumă în comparaţie cu un miliard de euro pe care l-am plătit până acum taxă pe plastic nereciclat. Asta pare să nu îngrijoreze pe nimeni, nici vreun minister, ca să nu numesc unul anume, însă în situaţia economică în care ne aflăm, eu cred că un miliard de euro pe care România ar fi putut să nu-l fi plătit dacă ne-am fi făcut cu toţii treaba, ar fi făcut o mare diferenţă în deficit şi în investiţii'', a spus Fechet, conform Agerpress.

De altfel, în luna februarie Comisia Europeană (CE) solicita României să transpună corect Directiva privind materialele plastice de unică folosinţă, altfel ar putea fi amendată pentru nerespectarea acestei directive. Comisia anunţa că România are două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele.

„România nu a transpus corect şi complet mai multe prevederi ale Directivei privind materialele plastice de unică folosinţă în legislaţia naţională, ceea ce poate duce la o aplicare incompletă a Directivei în practică. De exemplu, legea română extinde scutirile de la interzicerea introducerii pe piaţă a produselor din plastic de unică folosinţă“, se arată în raportul Comisiei Europene. Astfel, legea română extinde scutirile de la interzicerea introducerii pe piaţă a produselor din plastic de unică folosinţă. Aceasta se referă, de exemplu, la paiele pentru amestecat băuturi şi la beţişoarele de plastic de unică folosinţă utilizate în scopuri medicale. În plus, legea română nu impune producătorilor să acopere toate costurile în conformitate cu prevederile directivei privind responsabilitatea extinsă a producătorului. În cele din urmă, nu există prevederi în legislaţia naţională care să încurajeze utilizarea alternativelor durabile la plasticul de unică folosinţă pentru alimente, conform Comisiei Europene.

Produsul din plastic de unică folosinţă înseamnă un produs care este fabricat în întregime sau parţial din plastic şi care nu este conceput, proiectat sau introdus pe piaţă pentru a realiza, în cadrul ciclului său de viaţă, mai multe cicluri sau rotaţii prin returnare la producător pentru a fi reumplut sau reutilizat în acelaşi scop în care a fost conceput. Acestea sunt beţişoarele de urechi, tacâmuri, agitatoare petru băuturi, beţe pe care se ataşează baloane, recipiente pentru alimente, fabricate din polistiren expandat, cum ar fi cutiile cu sau fără capac, utilizate pentru a conţine produse alimentare etc.

În Uniune, 80 -85 % din deşeurile marine, măsurate ca număr de deşeuri de pe plajă, sunt din plastic, articolele din plastic de unică folosinţă reprezentând 50%, iar articolele legate de pescuit reprezentând 27% din total, conform raportului Comisiei Europene.