Pagina verde. Analiză ZF. Radiografia infrastructurii velo. România, al doilea cel mai mare producător de biciclete din UE, are doar 1.300 de kilometri de piste şi benzi pentru „două roţi“. În Olanda, 61% din populaţie se deplasează cel puţin o dată cu bicicleta. În România, nu depăşeşte 13%.

♦ În ultimii ani, s-au făcut investiţii în dezvoltarea de piste şi benzi pentru biciclete, însă la acest capitol suntem cu mult în urma unor ţări precum Germania şi Olanda ♦ În Olanda, 61% din populaţie se deplasează cel puţin o dată cu bicicleta. În România, nu depăşeşte 13%.

România are circa 1.300 de kilometri de infrastructură dedicată bicicletelor, adică piste şi benzi velo, echivalentul a numai 0,7% din lungimea reţelei rutiere, arată datele Cycling Counts, un studiu prezentat de Comisia Europeană care încearcă să pună pe aceeaşi hartă infrastructura şi utilizarea bicicletei în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Deşi dacă ne uităm comparativ cu ţări precum Grecia şi Bulgaria, România stă bine la capitolul infrastructurii velo, comparativ cu ţări dezvoltare precum Germania, Franţa şi Olanda, ţara noastră mai are câteva zeci de mii de piste şi benzi pentru biciclete de construit.

Şi dacă ne uităm la Ungaria, vedem că infrastructura dedicată bicicletelor ajunge la 5.178 km şi reprezintă 5,5% din reţeaua rutieră.

Diferenţele dintre ţările europene sunt uriaşe. Germania conduce detaşat între cele 18 state analizate, cu 93.728 km de infra­structură velo dedicată, urmată de Franţa, cu 42.811 km, şi Olanda, cu 34.350 km.

La nivel european au fost identificaţi 342.931 km de infrastructură dedicată bicicletelor, formată din 312.115 km de piste şi 30.816 km de benzi velo.

Infrastructura dedicată identificată în România reprezintă astfel mai puţin de 0,4% din totalul UE, conform studiului Cycling Counts publicat în 2026, care stabileşte pentru prima dată o bază comună de comparaţie pentru infrastructura velo din UE.

România se află astfel în partea inferioară a Europei în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei dedicate bicicliştilor.

 

Cum stăm faţă de una dintre ţările cunoscute pentru importanţa bicicletelor

Comparaţia cu Olanda arată însă cel mai bine dimensiunea decalajului, mai ales că vorbim de o ţară unde bicicleta este folosită inclusiv pentru a face naveta la serviciu. Olanda are 34.350 km de infrastructură dedicată bicicletelor, din care 31.570 km sunt piste şi 2.780 km sunt benzi velo. În termeni absoluţi, reţeaua olandeză este de peste 26 de ori mai mare decât cea identificată în România. În plus, infrastructura dedicată reprezintă 25% din lungimea reţelei rutiere olandeze, faţă de 0,7% în România.

O altă diferenţă apare în distribuţia infrastructurii. În România, din cei aproximativ 1.300 km de reţea dedicată, 612 km sunt în oraşe, 347 km în oraşe mici şi suburbii şi 347 km în zone rurale.

În Olanda, infrastructura dedicată este mult mai răspândită în toate tipurile de localităţi. Din cei 34.350 km, 12.388 km sunt în oraşe, 16.908 km în oraşe mici şi suburbii şi 5.024 km în zone rurale.

Diferenţa arată că infrastructura pentru biciclete nu este tratată doar ca o amenajare punctuală în marile centre urbane, ci ca parte a reţelei de mobilitate la nivel naţional, mai arată studiul citat.

Iar infrastructura se vede direct în mo­dul în care bicicleta este folosită. În Olanda, 61,3% din populaţia de peste 15 ani merge cu bicicleta către diferite destinaţii cel puţin o dată pe săptămână. Bicicleta reprezintă circa 27-28% din totalul deplasărilor, iar distanţa medie parcursă ajunge la aproximativ 1.066-1.077 km pe persoană într-un an. Comparativ, în România doar 12% din populaţia de peste 15 ani merge cu bicicleta către diferite destinaţii cel puţin o dată pe săptămână.

Bicicleta este integrată inclusiv în naveta zilnică. În Olanda, 27% dintre deplasările spre sau dinspre locul de muncă se fac cu bicicleta. Pentru grupa de vârstă 12-18 ani, bicicleta reprezintă 58,1% din deplasări. Pe de altă parte, utilizarea bicicletei în România reprezintă şase din totalul deplasărilor.

Bike-sharingul arată, la rândul său, două pieţe aflate în etape foarte diferite. În România, doar 41% dintre oraşele cu peste 150.000 de locuitori au un sistem de bike-sharing, iar flota naţională identificată echivalează cu 0,97 biciclete la 10.000 de locuitori, dintre care numai 0,02 sunt biciclete electrice. Contribuţia bike-sharingului la totalul deplasărilor cu bicicleta este estimată la numai 0,006%.

În Olanda, bike-sharingul este prezent în 82% dintre oraşele cu peste 150.000 de locuitori. Flota analizată însumează 20.679 de biciclete, dintre care 4.734 sunt electrice, echivalentul a 11,61 biciclete la 10.000 de locuitori şi 2,66 biciclete electrice la 10.000 de locuitori.

Sistemele analizate generează circa 6,77 milioane de călătorii pe an, conform studiului Cycling Counts.

Un decalaj puternic apare şi la parcările pentru biciclete. Pentru România au fost identificate 688 de locuri de parcare, echivalentul a 5,88 locuri la fiecare 100 de kilometri de infrastructură velo. În Olanda au fost identificate 165.909 locuri, respectiv

179,89 locuri la fiecare 100 de kilometri. Datele privind parcările sunt însă bazate pe OpenStreetMap şi sunt considerate subestimate, astfel că ele indică mai degrabă ordinul de mărime decât un inventar complet.

 

Mare producător, însă puţini utilizatori

Ultimele date ale Comisiei Europene arată că România este unul dintre cei mai mari producători de biciclete din Europa.

Şi chiar dacă infrastructura nu este dezvoltată şi sunt puţini utilizatori comparativ cu ţările vestice, ultimele date arată că România se menţinea în top trei pieţe cu cea mai rapidă creştere a vânzărilor de biciclete din Europa din ultimii trei ani.

Bicicletele urbane şi cele electrice se numără printre categoriile cu cea mai rapidă evoluţie, pe fondul schimbărilor în mobilitate şi al interesului pentru alternative sustenabile.