♦ „Ne confruntăm cu o provocare importantă: concurenţa neloială din partea furnizorilor străini subvenţionaţi de guvernele lor, care ajung pe piaţa locală cu preţuri de dumping. Dacă în licitaţiile finanţate din fonduri europene criteriul unic rămâne „preţul cel mai mic“, nu este surprinzător că apar în şcoli sau parcuri produse de calitate slabă. Considerăm că sustenabilitatea ar trebui să includă şi susţinerea producătorilor locali, care creează valoare şi locuri de muncă în România“.
Megatitan, companie românească care oferă servicii de debitare laser, îndoire sau ştanţare a pieselor din oţel, inox şi aluminiu, cu sediul în localitatea Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, a început să producă containere pentru deşeuri în urmă cu circa zece ani, iar în prezent poate produce 1.000 de unităţi pe lună, în funcţie de tipul de container.
„Am început producţia de containere pentru deşeuri în anul 2014, ca răspuns la cererea tot mai mare de soluţii durabile şi sigure pentru colectarea selectivă şi gestionarea deşeurilor. Iniţial, a fost o linie complementară în portofoliul nostru de producţie metalică însă datorită cererii şi dezvoltării pieţei a devenit rapid un segment important al activităţii Megatitan“, a spus pentru ZF Sorin Rodila, CEO al producătorului cu o cifră de afaceri de 76 mil. lei în 2024. El precizează că Megatitan a investit constant în tehnologii moderne de debitare, sudură robotizată şi vopsire, ceea ce îi permite să menţină un flux de producţie eficient. De altfel, compania îşi poate extinde capacitatea de producţie în perioadele de vârf.

„Adaptarea constantă la cererea pieţei nu doar că este importană, este musai! Industria evoluează rapid, iar cerinţele devin tot mai specifice. Pentru Megatitan, inovaţia şi flexibilitatea sunt elemente-cheie – de la modernizarea echipamentelor şi optimizarea proceselor până la personalizarea produselor în funcţie de proiect. Credem că doar companiile care se adaptează rapid pot rămâne competitive şi pot creşte sustenabil într-o economie aflată în continuă transformare“.
Compania produce o gamă completă de containere metalice şi platforme pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere, reciclabile şi industriale. Oferta companiei include platforme subterane şi supraterane, containere pentru deşeuri textile, precum şi containere personalizate pentru proiecte municipale sau industriale. Toate sunt realizate conform normelor europene şi pot fi adaptate cerinţelor specifice ale fiecărui client, punctează Sorin Rodila.
„Containerele Megatitan sunt livrate către autorităţi locale, operatori de salubritate, companii industriale şi parteneri din domeniul reciclării. Participăm şi la licitaţii publice, acolo unde putem oferi soluţii tehnice conforme cerinţelor proiectelor europene şi naţionale privind gestionarea deşeurilor“, a adăugat CEO-ul companiei. În plus, compania a livrat şi în străinătate, deşi Sorin Rodila spune că exporturile nu sunt încă la nivelul dorit. „Exportul rămâne o direcţie strategică de dezvoltare pentru perioada următoare“. Gestionarea deşeurilor este unul dintre domeniile principale de activitate ale companiei, dar portofoliul Megatitan este mult mai divers. Compania din Beclean produce mobilier pentru şcoli şi magazine, mobilier urban şi pentru service-uri auto, iar printre clienţii societăţii se numără companii din sectorul energetic, feroviar şi al construcţiilor de maşini. „De curând, am început şi producţia de parapeţi metalici rutieri, iar în zona construcţiilor am realizat faţade arhitecturale pentru clădiri de referinţă, precum Sala Sporturilor din Bistriţa şi Suceava, Casa de cultură „Liviu Rebreanu“ din Beclean şi aeroportul din Genova“, a mai spus managerul. El adaugă că producătorul se concentrează pe piaţa românească, însă exportă în prezent în 12 ţări europene. Pe piaţa locală, se confruntă însă cu concurenţa neloială venită din ţări care produc mobilier la preţuri mai mici.

„Ne confruntăm cu o provocare importantă: concurenţa neloială din partea furnizorilor străini subvenţionaţi de guvernele lor, care ajung pe piaţa locală cu preţuri de dumping. Dacă în licitaţiile finanţate din fonduri europene criteriul unic rămâne „preţul cel mai mic“, nu este surprinzător că apar în şcoli sau parcuri produse de calitate slabă. Considerăm că sustenabilitatea ar trebui să includă şi susţinerea producătorilor locali, care creează valoare şi locuri de muncă în România“, a punctat Sorin Rodila.
Megatitan are aproximativ 200 de angajaţi, cu specializări diverse – de la proiectare tehnică şi producţie până la logistică şi vânzări.
„Investim constant în formarea profesională a angajaţilor pentru a menţine un nivel ridicat de competenţă şi calitate în toate etapele procesului de producţie“.

O poveste de 24 de ani
Businessul Megatitan a fost pus pe picioare de antreprenorul Ioan Daniel Bălan în septembrie 2001. El povestea anterior pentru revista Business Magazin că în prima fază capitalul afacerii a constat în şapte kilograme de nucă şi o cergă, primite de la bunica lui, cu care „a reuşit să cucerească Vestul şi să creeze această afacere prosperă“.

Astăzi, fabrica are o suprafaţă de peste 8.000 de metri pătraţi, conform datelor de pe site-ul companiei, şi poate produce peste 350 de tone de metal procesat pe lună.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE