Pagina verde. Cărările montane au devenit uneori neîncăpătoare, pline de turişti dornici să descopere muntele şi locurile cele mai bune de poze, însă cine se ocupă ca drumeţii să ajungă în vârf în siguranţă? „Să pui Salvamontul să facă marcaje e ca şi cum ai pune SMURD-ul să facă şosele“

♦ În ultimii ani, infrastructura montană s-a îmbunătăţit, tot mai multe trasee sunt amenajate şi marcate corespunzător, lucru care a dus şi la o creştere a numărului de turişti, care poate fi benefică şi dăunătoare în acelaşi timp.

În ultimii ani, munţii au ajuns să fie tot mai prezenţi în pozele de pe reţelele sociale, iar unele dintre cele mai cunoscute trasee şi vârfuri au ajuns să fie aproape neîncăpătoare în zilele de weekend. Moldoveanu, Negoiu sau alte vârfuri montane cunoscute atrag turişti care vor să bifeze un vârf şi să plece acasă nu doar cu amintirea unui traseu şi a unei privelişti de sus, dar şi cu fotografiile care dovedesc că au fost acolo.

Dar pentru a ajunge în vârf, e întotdeauna nevoie să parcurgi traseul şi deşi internetul este plin de recomandări, cel mai bun ghid se află pe munte. Încă de la punctul de start al unui traseu există îndrumări numite şi marcaje, care ghidează drumeţii către punctul în care vor să ajungă.

Fără o astfel de infrastructură, care de multe ori e luată de-a gata, mersul pe munte ar deveni mult mai riscant, astfel că potecile, marcajele şi indicatoarele îi ajută pe oameni să găsească drumul. Însă aceste marcaje nu apar de nicăieri şi nici nu rămân în aceeaşi stare mereu.

„Dacă vrei să arate ca o gospodărie bine îngrijită, infrastructura asta montană trebuie să fii tot timpul cu ochii pe ea. Eu am un exemplu de la Consiliul Judeţean Sibiu, care printr-un efort de trei ani şi-a înlocuit şi a refăcut toată infrastructura asta de poteci. Şi apoi au făcut ceva ce am apreciat poate mai mult decât proiectul în sine, au făcut şi mentenanţă. Ne-au chemat an de an: «Hai să mai şi trecem pe unde am făcut, să vedem în ce stare sunt şi să le readucem în starea corect㻓, spune Florin Fratu, preşedintele asociaţiei În Slujba Muntelui, care se ocupă, printre altele, şi de amenajarea şi întreţinerea traseelor turistice.

Există mai multe asociaţii şi organizaţii care se implică în astfel de activităţi, însă responsabilitatea pentru poteci este împărţită între mai multe instituţii şi administraţii. Iar aici apare una ditnre problemele infrastructurii montane. Un traseu nu ţine cont de limitele unui judeţ, însă întreţinerea lui poate depinde de acest lucru.

Tocmai de aceea, Florin Fratu consideră că România are nevoie de structură care să privească reţeaua de poteci ca un ansamblu şi nu să fie împărţită pe proiecte judeţene. În lipsa unei coordonări la nivel naţional, un traseu poate fi întreţinut pe o porţiune şi să aibă probleme imediat ce trece într-o altă zonă administrativă.

Nici Salvamontul nu ar trebui să fie soluţia pentru întreţinerea permanentă a marcajelor. Rolul lor este de a interveni pentru a salva oameni, iar timpul şi resursele acestora ar trebui concentrate pe pregătirea pentru situaţiile în care turiştii ajung în dificultate.

„Salvamontul n-ar trebui să fie implicat în activitatea asta deloc. Să pui Salvamontul să facă marcaje e ca şi cum ai pune SMURD-ul să facă şosele. Sarcina Salvamontului este să salveze. Ca să salveze, trebuie să se antreneze“, mai spune el.

► Marcajul montan nu mai este doar o chestiune de orientare. Devine parte din infrastructura care face posibil turismul.

► Marcajele sunt doar o parte din ecuaţia siguranţei pe munte. Ele pot indica direcţia, dar nu pot înlocui pregătirea turistului pentru un traseu pe munte.

 

Infrastructura nu ţine doar de amenajare, ci şi de mentenanţă

Nu este însă suficient să existe o infrastructură montană, spune el, ci are nevoie constant de o mentenanţă, pentru că nici vremea, dar nici oamenii nu sunt înţelegători cu ceea ce înseamnă o astfel de muncă.

„An de an se întâmplă, ba din cauza vremii, poţi să ai marcajul tăiat, poate din cauza furtunii, ai copaci căzuţi pe undeva, cresc crengile dacă nu trece lumea pe acolo şi se închide poteca. Trebuie curăţate, sunt vandali cu spray-uri, trag de ele, le schimbă direcţia în care au fost orientate, le pun invers“, explică el.

Iar munca nu este deloc uşoară. Florin Fratu spune că un singur stâlp pe care indică direcţiile pe traseu poate cântări circa 25 de kilograme şi transportul nu se face mereu cu utilaje.

Pe un singur traseu e deseori nevoie de câteva zeci de astfel de stâlpi, cărora li se adaugă şi materialele necesare instalării lor.

De multe ori, această muncă este făcută de voluntari şi de echipele asociaţiilor care se ocupă de trasee, iar ceea ce turistul vede ca pe un simplu indicator presupune ore de muncă şi efort fizic.

Şi companiile private s-au implicat în refacerea marcajelor turistice. De exemplu, o parte din angajaţii companiei de curierat Sameday au participat la refacerea marcajelor pe traseul Cheia – Poiana Stânii.

 

Un traseu bine marcat, un turism în creştere

De ce sunt atât de importante aceste marcaje?

Siguranţa este probabil primul argument. Un traseu bine întreţinut îi permite turistului să rămână pe ruta corectă şi poate reduce riscul ca acesta să se rătăcească. Însă siguranţa nu e singurul argument.

„Atunci când ai o infrastructură bine făcută, ţinută la zi, evident că turistul circulă mai în siguranţă. Dar poate că mai important decât atât este că, dacă e totul ok, dacă oamenii se simt în siguranţă acolo, probabil că fluxul turistic creşte. Ori să scoţi oamenii la munte şi nu neapărat la munte, ci la mişcare, la natură, eu cred că este o ţintă extrem de importantă“, mai spune Florin Fratu.

Marcajul montan nu mai este doar o chestiune de orientare. Devine parte din infrastructura care face posibil turismul.

În ultimii ani, infrastructura montană s-a îmbunătăţit, tot mai multe trasee sunt ame­najate şi marcate corespunzător, lucru care a dus şi la o creştere a numărului de turişti, care poate fi benefică şi dăunătoare în acelaşi timp.

„Aglomerarea“ potecilor montane este benefică pentru turism, care se datorează şi  pos­tă­rilor de pe social media, însă recomandările de pe Instagram nu trebuie privite ca pe o garanţie că orice traseu este potrivit pentru oricine. O fotografie de pe un vârf spune foarte puţin despre dificultatea drumului până acolo, despre vreme, despre echipamentul necesar sau despre condiţia fizică pe care trebuie să o ai.

Astfel, marcajele sunt doar o parte din ecuaţia siguranţei pe munte. Ele pot indica direcţia, dar nu pot înlocui pregătirea turistului pentru un traseu pe munte.

Pe munte, infrastructura trebuie verificată, reparată şi remarcată din nou şi din nou. În cele din urmă, ceea ce pentru un turist poate părea o vopsea pe un copac este, de fapt, una dintre cele mai simple infrastructuri care pot contribui la siguranţa drumeţilor pe munte.