Pagina verde. Cum se adaptează fermierii la schimbările climatice, de la agricultura fără săpat care ţine mai mult apa în sol la soiuri româneşti mai rezistente şi adaptate condiţiilor locale

♦ Schimbările climatice afectează tot mai mult agricultura de la nivel european şi particular cea din România, iar printre provocările fermierilor locali se numără arşiţa din timpul verii şi îngheţurile târzii ♦ Agricultura care implică mai puţine intervenţii asupra solului câştigă tot mai mult teren, mai ales că fermierii încearcă prin orice metodă să îşi salveze culturile în lipsă de precipitaţii suficiente.

Minimum tillage şi no tillage sunt tehnologii tot mai folosite de fermieri în detrimentul agricul­turii conven­ţionale, fermierii încercând să găsească modalităţi prin care să producă fie mai mult, fie mai eficient prin conservarea atât a apei, cât şi a nutrienţilor solului.

Un exemplu este Radu Mărtinescu, acţionar al Agromec Ciorăşti, care lucrează circa 900 de hectare de teren în judeţul Vrancea şi care de circa doi ani a adoptat tehno­logia no-till, un tip de agri­cultură conservativă.

„La început este totul bine, dar cu timpul apar pro­vocările pentru că resturile vegetale rămân pe pământ, iar asta aduce cu sine o predispoziţie la boli. Însă, sunt provo­cări pe care suntem dispuşi să le întâmpinăm având în vedere avantajele pe care ni le oferă. Putem semăna când vrem, adică nu mai este nevoie să prelucrăm terenul şi ai şi un randament foarte bun la semănat“, a explicat fermierul.

Arnaud Charmetant, preşedintele Asociaţiei Agricultura Integrată Durabilă Economic Rentabilă (AIDER), explica anterior că tranziţia spre no-till sau agricultura sustenabilă, incluzând covor vegetal, permite fermierilor să folosească mai mult fertilitatea naturală a solului şi, în unele cazuri, poate duce la reducerea necesarului de îngrăşăminte fără a avea o producţie mai mică.

„Agricultura durabilă înseamnă să fim concentraţi pe sol, să îl protejăm şi să îl folosim responsabil. În comparaţie cu Franţa, România este situată într-o zonă cu climat continental şi se confruntă mult mai des cu schimbările climatice. Variabilitatea precipitaţiilor şi extremele de temperatură sunt mai accentuate, ceea ce face ca nevoia de schimbare şi de adoptare a unor tehnologii noi să fie mult mai mare decât în Franţa, unde clima este mai blândă şi mai stabilă“, spunea el.

Ultimele date statistice despre diferenţele dintre suprafeţele lucrate cu arătura convenţională şi cele care implică un lucrat mai puţin agresiv al pământului sunt din 2016 la Eurostat.

Ararea convenţională a solului a fost cea mai răspândită practică de arătură în ţările UE 27 în 2016, aplicată pe două treimi din suprafaţa arabilă totală, ceea ce implică arat şi grapat intensiv, care pot avea impact negativ asupra mediului, se notează pe site-ul biroului european de statistică Eurostat.

„Practicile de prelucrare a solului pot fi împărţite în trei metode: prelucrare con­venţională, prelucra­re conservativă şi prelucrare zero. Aplicarea conven­ţională a aratului şi graparea intensivă cu un tractor duc la o inversare totală a solului. Aplicarea conservativă, pe de altă parte, încearcă să minimizeze perturbarea solului şi să lase majoritatea reziduurilor de cultură la suprafaţă. Aplicarea zero înseamnă că solul nu este prelucrat deloc“, notează Eurostat.

Mărimea exploataţiei pare să influenţeze practicile de prelucrare a solului aplicate. Astfel, peste jumătate din terenul arabil, 54,0%, aparţine fermelor mari (Ă100 ha), iar o pondere proporţional mai mare (72,3%) din suprafaţa pe care se aplică conservarea sau arătura zero se găseşte în aceste ferme, scrie Eurostat.

Încă din 2016, România era una dintre ţările unde tehnologiile care afectează mai puţin solul erau adoptate, fiind una dintre primele trei ţări ca suprafaţă cultivată nearând solul. Agricultura conservativă însă era la un nivel scăzut.

Agricultura conservativă nu le-a adus fermierilor producţii mai mici, ci din contră. Mai mulţi fermieri apreciau că au avut producţii comparabile cu anii în care practicau agricultura convenţională sau chiar mai mari.

Însă, schimbările climatice nu afec­tează doar cultura mare.

Legumicultura este una dintre cele mai afectate sectoare din agricultură. Iar în acest caz, cultura în câmp este cea mai afectată în special din cauza gerurilor târzii sau a arşiţei din timpul verii.

Marian Brezeanu, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, explica anterior că sunt anumite specii termofile care răspund mai greu acestor schimbări climatice şi a dat exemplul fasolei, care în timpul verii nu a legat sau a avut producţii mai mici din cauza arşiţei, iar tomatele sunt afectate de mană.

„Când discutăm de schimbări climatice, acestea cumva ne îndreaptă şi către dăunători, pentru că sunt lunile de vară în care temperaturile sunt extreme. Nu putem spune că şi în trecut nu au fost aceste temperaturi, dar presiunea dăunătorilor, presiunea bolilor este mult mai mare. Diversitatea materialului genetic pe care îl găsim în momentul de faţă în piaţă favorizează creşterea numărului de dăunători“, a menţionat Marian Brezeanu.

Astfel, el spune că seminţele sau hibrizii aduşi din Grecia, Italia sau Spania nu sunt adaptaţi la climatul din România.