• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Economia verde

Pagina verde. Daniel Grub, Partslife, cel mai nou OIREP din România: În prezent, rata de colectare a deşeurilor de ambalaje este foarte redusă în majoritatea administraţiilor locale. Avem aşteptări mari de la SGR

18.01.2023, 00:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Rata de colectare a ambalajelor de băuturi din deşeurile municipale este extrem de redusă în acest moment, astfel că aşteptările de la Sistemul Garanţie-Re­turnare (SGR), care ar urma să fie implementat în acest an, sunt ridicate.

Întregul rol al acestui sistem, aşa cum l-am văzut descris în faza de proiect în România şi cum este el implementat în întreaga Europă, este acela de a susţine obiectivele de colectare şi reciclare. Sperăm că după operaţionalizarea lui, la finalul anului, vom vedea o îmbunătăţire semnificativă la colectarea deşeurilor de sticlă, PET şi aluminiu, precum şi a calităţii acestor deşeuri. Până în prezent majoritatea volumelor sunt colectate din deşeurile municipale şi este binecunoscut faptul că rata de colectare este foarte redusă în majoritatea administraţiilor locale. Sigur, există şi excepţii, atât în Bucureşti cât şi la nivel judeţean“, spune Daniel Grub, CEO al Partslife GmbH, cel mai nou OIREP din România. Pe plan local, grupul este prezent prin compania OIREP Partslife Disposal Service Romania.

Partslife oferă consultanţă de mediu în ţări europene ca Olanda, Danemarca, Austria şi Ungaria, vrea să intermedieze reciclarea a peste 50.000 de tone de ambalaje în acest an, după ce în toamna lui 2022 a intrat pe piaţa din România. Extinderea în România, care a avut loc în paralel cu cea în Polonia, îi permite grupului să furnizeze servicii OIREP şi consultanţă de mediu la nivel regional.

„Avem aşteptări mari de la acest sistem şi sperăm că va rezolva această problemă de bază într-o economie circulară. În Germania funcţionează de peste 15 ani cu rezultate remarcabile.“

Începând de pe 29 decembrie 2022, producătorii şi comercianţii de băuturi se pot înregistra în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR). Înregistrarea este obligatorie şi se face pe site-ul administratorului SGR, www.returosgr.ro. Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosinţă pentru a fi reciclate, contribuind în acest fel la creşterea cantităţii şi a calităţii materialelor colectate pentru reciclare. Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ţinte fiind înregistrarea în sistem şi încheierea contractului cu RetuRO Sistem.

Garanţie-Returnare S.A. Aceştia nu vor mai putea să-şi vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Neînregistrarea în baza de date operată de administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 şi 40.000 lei. Producătorii, importatorii şi comercianţii sunt aşteptaţi să se înregistreze până pe data de 28 februarie 2023.


Pagina Verde este o pagină dedicată ştirilor despre Economia verde care apare în fiecare săptămână în ziarul de miercuri.

♦ Cum reducem poluarea? n Cum facem să avem un aer curat în oraşe? n Cum eliminăm plasticul din natură?

♦ Ce alternative nepoluante avem pentru transport?

♦ Cum reducem consumul de energie? n Cum reciclăm mai simplu? Sunt câteva dintre temele asociate ideii de economie circulară pe care le dezbatem în această pagină în fiecare miercuri.

Dacă doriţi să ne împărtăşiţi idei, sugestii, noi teme de abordat în Pagina Verde, aşteptăm mesajele dumneavoastră pe adresa alina.vasiliu@zf.ro.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank și Immofinanz