Nadia Stoian, director operaţional al fabricii EXONIA
♦ Producătorul de ambalaje Exonia pariză 1,5 milioane de euro pe fabrica de hârtie cerată pentru produsele alimentare
Exonia, producător de ambalaje biodegradabile din hârtie, a investit 1,5 milioane de euro în deschiderea primei fabrici de hârtie cerată destinată ambalării produselor alimentare, situată la Iaşi. „Deschiderea acestei fabrici reprezintă un moment important pentru România şi pentru întreaga regiune a Europei de Est. Hârtia cerată, fabricată exclusiv din materii prime de origine vegetală, este un produs complet biodegradabil, care se încadrează perfect în strategia Uniunii Europene de a reduce impactul plasticului asupra mediului. Ambalarea produselor alimentare în hârtie cerată este sigură pentru consumatori, dar şi pentru planetă, oferind comercianţilor din România, statele UE dar şi din SUA, o soluţie eficientă şi ecologică care va fi apreciată de consumatori”, a declarat Nadia Stoian, director operaţional al fabricii EXONIA. Hârtia cerată Biolin este produsă pe platforma industrială EXONIA din Iaşi şi este destinată ambalării alimentelor precum burgeri, shawarma, mezeluri, prăjituri şi multe altele.
Particularitatea acesteia este că se degradează complet în natură. Grupul EXONIA a fost fondat în anii 2000 de omul de afaceri Tiberiu Stoian, antreprenor în serie cu investiţii în industria ambalajelor, IT, turism, comerţ în Romania şi SUA şi este format din trei entităţi: Exonia Holding, producător de ambalaje din hârtie, Exonia Production, producător ambalaje plastice şi Artis Design, integrator de soluţii de digitalizare industrială.
♦ Studiu: 61% dintre consumatorii etici cumpără produse alimentare sustenabile
Sustenabilitatea nu mai este doar un trend, ci o realitate care influenţează din ce în ce mai mult alegerile de consum ale românilor, astfel că studiul companiei de cercetare MKO - Consumatorul Etic din România în 2025, arată că 61% dintre consumatorii etici cumpără produse alimentare sustenabile, o creştere importantă de 22% faţă de anii anteriori. Această schimbare indică o preocupare tot mai mare pentru sănătate, mediu şi calitatea produselor consumate zilnic, conform studiului. Cu toate acestea, rămân multe provocări: preţurile ridicate, lipsa informaţiilor clare şi scepticismul faţă de etichetele eco sunt doar câteva dintre barierele care împiedică o adoptare mai largă a unui stil de viaţă sustenabil.
În acelaşi timp, comportamentele de consum continuă să evolueze. Reducerea risipei alimentare a devenit o preocupare majoră, în timp ce tot mai mulţi consumatori încearcă să facă alegeri mai informate în privinţa alimentaţiei lor.
Cu toate acestea, doar 13% dintre români prioritizează constant o alimentaţie sănătoasă, ceea ce ridică o întrebare importantă: sustenabilitatea în alimentaţie este o necesitate reală sau doar un trend influenţat de marketing? Prin acest studiu, MKOR a explorat factorii care determină aceste alegeri, barierele care încă persistă şi oportunităţile pentru brandurile care doresc să răspundă acestor nevoi emergente.
Preferinţele consumatorilor sunt determinate de factori precum preocuparea pentru sănătate, impactul asupra mediului şi etica producţiei alimentare. Deşi iniţial acest segment era format în principal din persoane cu venituri mai mari şi educaţie superioară, datele recente arată că din ce în ce mai mulţi români din diverse categorii sociale fac alegeri alimentare responsabile.
Totuşi, această creştere nu este întâmplătoare. Brandurile şi retailerii au început să răspundă cererii prin extinderea gamelor de produse bio, locale şi sustenabile, iar iniţiativele de informare şi educaţie joacă un rol esenţial. în acelaşi timp, platformele online şi social media au amplificat mesajele despre impactul consumului alimentar asupra sănătăţii şi mediului.
„Observăm o schimbare reală în comportamentul consumatorilor români, care nu mai privesc sustenabilitatea doar ca pe un trend, ci ca pe o alegere conştientă. Creşterea de 22% în achiziţiile de produse alimentare eco-friendly arată că tot mai mulţi români sunt gata să acţioneze, dar pentru ca acest segment să continue să crească, este esenţial ca brandurile să ofere transparenţă, accesibilitate şi educaţie. Cei care înţeleg aceste nevoi au un avantaj competitiv semnificativ, şi observăm deja branduri care au campanii de comunicare îndreptate exclusiv pe elemente de sustenabilitate şi responsabilitate corporativă.", a declarat Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.
♦ Sondajul BEI: 90% din firmele româneşti au luat măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră
Majoritatea firmelor româneşti – 90 % – au luat măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, la fel ca alte companii din Europa, conform sondajului Grupului Băncii Europene de Investiţii (BEI). Companiile din România au luat măsuri cum ar fi reducerea deşeurilor, reciclarea, economisirea energiei şi adoptarea unor tehnologii mai curate, arată noile rezultate pe ţară ale sondajului Grupului Băncii Europene de Investiţii (EIBIS).
Conform datelor naţionale, este mai probabil ca firmele româneşti, comparativ cu alte firme din UE, să fi limitat cantitatea de deşeuri, să fi reciclat şi investit în tehnologii mai puţin poluante, dar mai puţin probabil să-şi fi îmbunătăţit eficienţa energetică.
EIBIS este un raport anual bazat pe sondajul a aproximativ 13.000 de firme din toate statele membre ale UE plus un eşantion din Statele Unite. Principalele rezultate ale sondajului au fost publicate în octombrie 2024, arătând că întreprinderile din UE ocupă un loc fruntaş în ceea ce priveşte investiţiile în atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea.
„Întreprinderile româneşti dau dovadă de rezilienţă şi optimism, chiar şi pe fondul incertitudinilor economice globale”, a spus vicepreşedintele BEI Ioannis Tsakiris.
♦ Echipa de fotbal Real Betis din Spania a jucat cu un echipament făcut din alge
Real Betis a jucat pe 16 februarie, meciul „Forever Green” cu Real Sociedad, în cadrul evenimentului sportiv anual dedicat sustenabilităţii aflat la a patra ediţie. Echipamentul, realizat de Hummel, sponsorul tehnic al clubului, a fost prezentat în cadrul campaniei informative „Fără albastru nu există verde”, care îşi propune să conştientizeze efectele grave ale poluării oceanelor. Piesa de îmbrăcăminte are tocmai noutatea că este făcută din alge marine. Practic, una dintre fibrele care alcătuiesc tricoul este Lyocell Seacell, un amestec de bumbac organic şi fibre compuse din alge marine.
Colectarea lui se realizează printr-un proces selectiv în care se extrage doar jumătatea superioară a plantei, permiţând regenerarea continuă, conform datelor din prezentarea Real Betis. Procesul de producţie al acestei fibre nu generează CO2.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE