În vreme ce toţi marii retaileri din România s-au conformat cerinţelor Sistemului Garanţie-Returnare (SGR) şi au instalat aparate de colectare a ambalajelor goale de băuturi, comercianţii care îşi derulează activitatea în incinta aeroporturilor adună recipientele în saci.
„În acest moment, nu există automate de preluare a ambalajelor în aeroporturile din România. Preluarea ambalajelor de la consumatori se poate realiza manual, iar RetuRO (administratorul SGR – n. red.) colectează pe bază de comandă făcută de către retaileri“, au răspuns reprezentanţii RetuRO la solicitarea ZF. De asemenea, ei adaugă şi că societăţile de tip HoReCa şi cei care vând prin intermediul automatelor nu au obligaţia legală de a organiza puncte de colectare a ambalajelor SGR de la consumatori. Restituirea garanţiei se face doar de către comercianţii înscrişi în SGR, deci care organizează punct de colectare. Reprezentanţii RetuRO nu explică însă dacă iau în calcul implementarea SGR şi în aeroporturi la fel ca în marile lanţuri de magazine şi cum ar putea să funcţioneze concret. „Comercianţii care au o suprafaţă a structurii de vânzare mai mică de 200 mp au posibilitatea de a se asocia cu alţi comercianţi cu aceleaşi caracteristici, pentru a organiza puncte de colectare, în condiţiile HG 1074/2021. Aceasta este una dintre metodele prin care micii comercianţi beneficiază de sprijin pentru a asigura aderarea la SGR şi, implicit, funcţionarea acestuia. Funcţionarea SGR în aeroporturi depinde foarte mult şi de participarea comercianţilor care operează în acele zone.“ În acest moment, există în piaţă aproximativ 4.000 de automate de colectare a ambalajelor cu logo SGR în întreaga ţară. Comercianţii pot colecta însă atât prin intermediul acestor automate, cât şi manual. Este obligatoriu ca fiecare automat să fie legat de un retailer, astfel că nu poate funcţiona independent, deoarece aşa prevede legea. În prezent, 90% din ambalajele puse pe piaţă au logoul „Ambalaj cu garanţie“, deşi mai pot circula, în paralel, până la sfârşitul anului şi cele fără logo. Estimările sunt că la finalul primului an de SGR se va ajunge la un volum de 6 miliarde de ambalaje colectate. Până acum, ratele de colectare au crescut de la o lună la alta, după cum spunea recent Anca Marinescu, corporate affairs & communication manager la RetuRO, la emisiunea online de business ZF Live. Conform studiilor RetuRO, peste 90% dintre români au auzit de SGR, peste jumătate dintre ei au returnat măcar o dată ambalaje şi peste 40% returnează constant. Până acum au fost colectate aproape 900 de milioane de ambalaje şi urmează să fie atins primul miliard.
Bilanţul Ministerului Mediului
Într-un bilanţ făcut de Ministerul Mediului la atingerea bornei de un miliard de ambalaje colectate prin SGR, se arată că Garda de Mediu şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului au făcut peste 3.600 de controale la agenţi comerciali cu privire la SGR şi au aplicat 535 de sancţiuni, în valoare de 2,78 milioane de lei. Sancţiunile au vizat abateri ale comercianţilor de la legislaţia specifică SGR.
Printre problemele încă nerezolvate cu privire la funcţionarea acestui program, ministerul a subliniat nevoia de preluare a ambalajelor SGR de la punctele de returnare cu o frecvenţă care să nu perturbe buna funcţionare a comercianţilor, realizarea cu întârziere a plăţilor de către RetuRo şi neconcordanţe între cantitatea de ambalaje SGR înregistrate ca predate de comercianţi şi cantitatea decontată de RetuRo. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, nu a precizat însă dacă şi RetuRo a fost sancţionat cu amenzi pentru neregulile care ţin de activitatea sa.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE