Economia verde

Pagina verde. Oraşul Curtea de Argeş investeşte 20 mil. euro în 6,5 kilometri de piste noi pentru biciclete prin ADR Sud-Muntenia

16.04.2025, 10:30 Autor: Mădălina Dediu Panaete

ADR Sud-Muntenia şi Municipiul Curtea de Argeş au lansat proiectul „Creşterea mobilităţii urbane nepo­luante“, care implică investiţia în 6,5 km de piste noi. 

Proiectul are o valoare de peste 20 milioane de euro şi finanţat prin fonduri europene şi locale. La valoarea de 20 mil. euro Uniunea Europeană contribuie cu 12,6 mil. euro, iar municipiul Curtea de Argeş alocă peste 6 mil. euro. Cu o durată de 35 luni, proiectul se aşteaptă să aibă atunci când va fi implementat 185.000 de utilizatori.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a contractul de finanţare cu Municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, în cadrul Programului Regional (PR) Sud-Muntenia (SM) 2021-2027. Proiectul „Creşte­rea mobilităţii urbane nepo­luante prin investiţii de tip integrat în soluţii inteligente aferente Coridorului de mobi­litate integrată Sud Vest - Centru (strada Râmnicu Vâlcea - Bulevardul Basarabilor)“ face parte din Prioritatea 3 – „O regiune cu mobilitate urbană durabilă“ şi este finanţat prin Obiectivul Specific RSO2.8, care susţine dezvoltarea unei mobilităţi urbane multimodale şi sustenabile – un pas important spre un oraş cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 şi gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetăţenii din judeţele componente ale regiunii – Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman.

O campanie editorială Ziarul Financiar