Proiectul Capace cu Suflet este o asociaţie fondată de Anca Roşu, care a pornit de la cazul unei fetiţe ai cărei părinţi strângeau bani pentru un tratament foarte scump inclusiv prin colectarea capacelor. Anca Roşu a început să strângă capace, iar după ce banii au fost strânşi, ea a continuat să primească din partea oamenilor capace.
„Cred că acela a fost momentul în care au înţeles ceva ce ne urmăreşte şi astăzi: că de cele mai multe ori nu trebuie să inventezi o faptă mare. Ci mai degrabă să găseşti un gest suficient de mic încât oamenii să nu se sperie de el. Şi, aparent, suficient de încăpăţânat încât să ţină un proiect în viaţă mai bine de un deceniu“, a povestit Raluca Ocean-Ichim, brand manager în cadrul Asociaţiei Capace cu Suflet, fondată în urmă cu 12 ani. În tot acest timp, Capace cu Suflet a colectat 151 de tone de capace din plastic şi a realizat 174 de contribuţii pentru cazuri sociale şi iniţiative de protejare a animalelor.

„Mai degrabă ne gândim la portbagaje sau la câte un sac ţinut câteva luni într-un balcon pentru că cineva a refuzat să arunce capacele. Copii care-şi ceartă părinţii când pun capacul unde nu trebuie. Alături de ei sunt şi cadre didactice, angajaţi, bunici, voluntari (ambasadori locali). Curajoşi care n-au apărut niciodată, detaliat, într-un raport de sustenabilitate şi poate că nici nu şi-ar dori“.
Practic, Capace cu Suflet este o asociaţie care se bazează enorm pe voluntari şi donatori. Nu are un sediu propriu, unde să primeacă capacele, o bună parte din toată logistică s-a făcut în portbagajele oamenilor, mai spune Raluca Ocean-Ichim. Traseul capacelor pare la prima vedere unul simplu: de la donator la grupul de acţiune (depozitare, sortare capace), reciclator, resursă (banii primiţi) şi mai departe la cazul social. Însă, în realtate, explică brand managerul asociaţiei, drumul este mai anevoios pentru că şi capacele trebuie verificate. Acestea trebuie să fie HDPE2 sau/şi PP5, fiind compatibile cu fluxul de reciclare. Apoi capacele ajung la voluntari, ambasadori locali sau la recipientele de colectare ale asocaţiei din diverse oraşe, Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Baia-Mare şi chiar şi sate din ţară. De acolo, acestea sunt transportate către companii specializate care le reciclează. „Plasticul e valorificat, iar suma obţinută e completată din donaţii şi direcţionată către cauze sociale pe care le primim pe site. Multe dintre aceste cauze sunt propuse uneori de cei care colectează capace, din comunitate: un vecin, un copil de la şcoală, cineva despre care unul dintre voluntari ştie că are nevoie de ajutor“, a punctat Raluca Ocean-Ichim.
Cât despre schimările de comportament Raluca Ocean-Ichim spune că la început se schimbă ceva mic: oamenii nu mai aruncă capacul.
„După aceea începe distracţia. Pentru că omul care observă capacul începe să observe şi PET-ul sau alte ambalaje care au capace potrivite (separatoare de la pizza, capace de la piureuri pentru copii, capace de la sticle de produse de curăţenie etc.). Apoi se uită la triunghiul acela minuscul de reciclare pe care înainte îl considera probabil un hieroglif modern. Apoi întreabă: „Da ăsta din ce e făcut?“. Exact de aceea, în activităţile noastre educaţionale, discuţia nu începe doar cu „unde îl reciclăm?“, ci şi cu „din ce e făcut?“. Recent, asociaţia a fost implicată în iniţiativa „Plastic Free July, care este una dintre cele mai influente mişcări de mediu din lume, o platformă globală care mobilizează sute de milioane de oameni, organizaţii şi comunităţi să reducă plasticul de unică folosinţă prin acţiuni simple şi practice şi să transforme aceste gesturi în schimbări de comportament pe termen lung.
„Plastic Free July ne-a dat ocazia şi în acest an, să povestim despre refuzarea produselor de unică folosinţă, despre alternative dar şi despre reducerea consumului înainte de reciclare. Iar pentru plasticul care există deja, mesajul nostru rămâne: hai să-i construim un traseu corect, astfel încât să nu devină pur şi simplu deşeu“. Iar cu ocazia acestei iniţiative în activităţile derulate de exemplu în scoli voluntarii asociaţiei au insistat tocmai pe legătura dintre înţelegerea materialului şi alegerile pe care le facem după aceea.
„Credem foarte mult că un capac poate fi o poartă de intrare. Nu neapărat pentru că reciclarea capacelor rezolvă problema plasticului, ci mai degrabă pentru că atenţia e un obicei pe care trebuie să îl reantrenăm. Ştim că responsabilitatea începe în momentul în care observi ceva ce ieri treceai cu vederea“.

Următoarea etapă a dezvoltării asociaţiei presupune dezvoltarea parteneriatelor cu companiile şi formarea unor microcomunităţi de angajaţi în jurul recipientelor „Inima Temerară“.
„O Inimă Temerară e un recipient metalic pentru capace. Importanţa e dată de ceea ce se întâmplă în jurul ei. Inima e adoptată, amplasată într-un loc vizibil din companie şi personalizată. Angajaţii încep să aducă acolo capace, primesc informaţii despre ce se colectează şi de ce, iar compania poate construi în jurul recipientului mici activări, sesiuni de educaţie şi un grup de acţiune intern“, a mai spus Raluca Ocean-Ichim. Ea adaugă că ulterior capacele sunt valorificate şi intră în cursul normal al “capacelor cu suflet“ .
„Noi nu vrem să punem un obiect frumos într-un hol şi să bifăm „sustenabilitate“. (...) Ceea ce ne dorim cu acest recipient este ca peste câteva luni nimeni să nu mai întrebe de ce colectăm, pentru că a devenit pur şi simplu felul în care facem lucrurile aici. Şi uite aşa am creat o microcomunitate“.
Mai departe, în următorii ani, asociaţia îşi doreşte să aibă parteneriate cu organizaţii, Adoptă o Inimă Temerară, educaţie şi impact măsurabil, care să îii permită să treacă de la o reţea bazată în mare parte pe efort individual la microcomunităţi, grupuri de acţiun locală, care pot funcţiona constant, autonom, a mai spus Raluca Ocean-Ichim.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE