O ascensiune de mai multe ore, însetat şi cu rucsac greu în spate, ţi-o poţi răsplăti cu un apus de poveste şi un răsărit fabulos la înălţime şi, dacă ai noroc, cu întâlnirea acelor fiinţe care cutreieră crestele şi pentru care muntele reprezintă toată lumea lor. Este vorba despre caprele negre. Şansele de întâlnire sunt mai mari seara şi dimineaţa, iar asta înseamnă, pentru om, campatul la cort sau dormitul în vreun refugiu. Unii aleg să doarmă sub cerul liber, iar pentru acest lucru pot primi bonus călătorii imaginare printre stele sau frig şi rouă pe sacul de dormit mai spre dimineaţă. Sau sărutul pişcăţelelor, nişte musculiţe insistente foarte agresive. Eu le-am încercat pe toate. Iar dintre toate, câteva experienţe mi-au rămas în minte ca inedite. Era vară.
S-a întâmplat pe creasta Pietrei Craiului, lângă unul din refugiile alpine. Dimineaţa am căutat să mă desprind de gloata înfrigurată şi amorţită şi să prind răsăritul într-un loc mai retras şi liniştit. Am urmat poteca de creastă spre răsărit, cu gândul şi la capre negre.
M-am îndepărtat, iar dintr-o tufa de jneapăn a răsărit o făptură firavă, speriată, cu ochii sălbatici şi cu pantalonii în vine.
I-am făcut semn că poate să continue ce a început şi că eu o să-mi văd mai departe de drum.
Pentru campatul pe creasta Pietrei Craiului, şi sunt puţine locuri unde se poate dormi decent, sau pe lângă refugii tufele de jeapăn şi protecţia stâncilor sunt singurul mod în care omul poate da ascultare chemării naturii. Uneori, la refugiile alpine din PC înnoptează mulţi oameni, iar găsirea unui loc retras devine problematică. Cei mai mulţi ştiu să se înţeleagă şi înţeleg obiceiurile locului.
Muntele şi natura, cu ploaie, vânt, zăpadă, vor face curat şi loc pentru tura următoare. Problema este mai mare în locurile alpine destinate campatului unde pot înnopta zeci şi chiar sute de oameni. Un exemplu poate fi lacul glaciar Bucura din Munţii Retezat. La o altitudine de peste 2.000 de metri, toalete cu greu pot fi imaginate acolo. Şi dacă ar fi aduse, cine le-ar întreţine? Salvamontiştii care fac de gardă lucrează ca voluntari. Şi au şi alte lucruri mai importante de făcut. Refugiul salvamont are propria toaletă, totuşi, undeva sus, pe o stâncă. Restul lumii se va mulţumi cu tufele de jneapăn. Pe cei mai mulţi dintre ei nu-i supără situaţia, dar nici nu-i încântă. Este aşa de zeci de ani. Unii sunt scandalizaţi. Eu evit aglomeraţia. Natura îşi va face, ca întotdeauna, treaba, va face curat atât cât poate. Însă unele lucruri rămân, şi rămân cu atât mai multe cu cât călătoriile pe munte atrag tot mai mulţi oameni. Este vorba de şerveţele umede şi alte lucruri de uz la nevoie care nu se degradează. Altfel, munţii sunt curaţi. Unii ar spune că mai curaţi decât în urmă cu câţiva ani. Se observă clar că numărul de turişti munţomani a crescut după pandemie. S-a schimbat şi comportamentul lor. Pozele instagramabile cu figuri atletice cu crestele semeţe în spate sau cu văile largi dedesubt sunt la modă. La modă sunt şi excursiile în viteză, cu echipament minimal şi scump. Nu mai e loc de PET-uri, pungi şi conserve. Un baton energizat e suficient. Iar dacă cuiva din gloata de turişti îi scapă totuşi pe jos un pet sau o pungă, altcineva se geseşte să adune, să la agaţe de rucsac şi să le ducă jos. Unii oameni chiar şi-au făcut un obicei din a strânge după alţii. Şi eu strâng, câteodată. Dar uneori e prea mult. Se întâmplă ca turiştii să lase la refugii lucrurile pe care nu le mai pot căra sau nu vor să le mai care. Se întâmplă să calculezi greşit şi să fii foarte obosit. Într-un refugiu din Făgărş am găsit o cantitate şi diversitate incredibilă de lucruri abandonate. Trecuse pe acolo un grup mare de turişti cehi. Iar acest lucru mai spune ceva despre munţii României: atrag hoarde după hoarde de turişti est-europeni. Cei mai mulţi mi se par că vin din Polonia, o ţară mai mare, dar cu mai puţini munţi. Iar munţii lor oferă mult mai puţină libertate decât ai noştri. Regulile sunt mai stricte, rangerii au grijă ca ele să fie respectate, iar aglomeraţia este mult mai mare. Potecile sunt puternic antropizate. De aceea, ei iau cu asalt munţii mai populari din România. Mi s-a întâmplat ca la o cabană din Piatra Craiului să aud vorbindu-se în jurul meu doar…cehă. Mi s-a întâplat şi ca la o cabană din Făgăraş cabanierii să dea prioritate turiştilor cehi. Ei au primit ciorbă de fasole, pe care o comandasem şi noi înainte de ei, iar noi am făcut foamea. Acei cabanieri au fost schimbaţi, între timp. Cabanele, unele sunt iubite, unii le zic acasă, unele fac probleme. Într-o vale epică din Bucegi se află o cabană de poveste. Are de toate. Oferă prăjitura casei, are chiar şi bere. O prietenă a cerut odată îngheţată, dar n-a primit. Era prea de tot. Aprovizionarea se face cu elicopterul, mai rar, sau cu cai şi măgăruşi. Caii fură de pe mesele de afară. La fel şi măgăruşii. De la mesele de afară poţi vedea caprele negre. Poate şi un urs. Abundenţa de marfă însemnă şi multe ambalaje. Acestea nu sunt coborâte în oraş. Ce nu arde rămâne într-o groapă adâncă din apropierea cabanei. Tot pe acolo sunt şi toaletele. Eu nu le-am vizitat. Cei care au fost acolo mi-au zis că sunt groaznice. Cabana aceea este foarte des vizitată. Alte cabane sunt mai retrase şi acolo chiar te poţi simţi ca acasă, din toate punctele de vedere. Şi revin la acel răsărit de pe creasta Pietrei Craiului cu care am început. M-a chemat şi pe mine natura atunci şi am coborât, mult, printre tufele de jnepeni. Efortul mi-a fost răsplătit printr-o scenă verde pe care o grădiniţă de iezi de capră neagră se jucau cu patimă şi se alergau peste tot, spre disperarea vizibilă a bătrânei capre dominante.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZÄ‚-TE