Economia verde

UN REPORTAJ ZF. Investiţii făra cap. Primăria Sectorului 3 a cheltuit zeci de milioane de euro pe containere de colectare a plasticului şi cartonului, însă investiţia este fără niciun folos. Hârtia, cartonul şi plasticul sunt aruncate la grămadă, deşeurile nu se colectează separat aşa cum ar trebui, iar totul merge la o staţie de sortare de unde lucrurile se iau de la capăt

19.04.2025, 17:11 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Practic, în loc să se sorteze încă de la uşa apartamentului separat plasticul, hârtia şi cartonul, ele ajung în final să ajungă în acelaşi container sau în acelaşi sac şi mai departe sunt luate de acelaşi camion de colectare care le duce la o staţie de sortare. Pe acest drum, ambalajele, care ar trebui să fie curate când sunt aruncate în containerele destinate, se contaminează şi nu mai pot fi reciclate. La ce bun containere separate dacă ele nu cresc gradul de selecţie al ambalajelor cât mai mult?

În sectorul 3 al Capitalei au apărut în parcări nişte containere destinate colectării deşeurilor de la populaţie, două containere mai mari pentru plastic şi hârtie/carton şi două pentru gunoi menajer, care se acţionează cu piciorul.

Mii de containere supra­terane sau îngropate au împânzit în ultimii ani sectorul 3 al Capitalei, însă în spatele unor containere noi şi frumos colorate, pentru care primăria a întocmit un plan de 294 de milioane de lei (circa 60 mil. euro) în urmă cu câţiva ani, stă realitatea care trage în jos România la toate ţintele de colectare a deşeurilor şi păstrează peisajul din Capitală departe de ceea ce vedem în occident.

Luând la pas străzile din sectorul 3 pu­tem observa cum colectarea deşeurilor s-a mutat din subsolul blocurilor în faţa acestora, cum containere noi, fie ele supraterane fie îngropate aşteaptă să fie umplute de plastic şi carton care să ajungă mai apoi la staţiile de sortare, apoi la reciclare.

Însă, deşi de la depărtare acestea pot părea soluţiile potrivite pentru a mai reduce din gunoaiele care împânesc nu doar Capitala, ci toată România, în proximitate se poate observa cum în unele cazuri pe acestea nu este scris ce tip de deşeu poate fi aruncat în ele, multe sunt deja pline, iar în cele mai multe deşi au o destinaţie clară acestea sunt umplute atât cu plastic şi carton, deşi au containere separate, cât şi cu alte deşeuri care nu ar trebui să fie depozitate acolo.

Când te apropii de containere care ar trebui să fie într-unul doar plastic şI unul hârtie, descoperi că acestea sunt amestecate şi regăseşti şi tipuri de ambalaje care nu se pot recicla.

Practic, în loc să se sorteze încă de la uşa apartamentului separat plasticul, hârtia şi cartonul, ele ajung în final în acelaşi container sau în acelaşi sac şi mai departe sunt luate de acelaşi camion de colectare şi duse la o staţie de colectare. În tot acest proces, ambalajele se pot contamina şi nu mai pot fi reciclate. Degeaba colectăm plasticul dacă el ajunge în cele din urmă la groapa de gunoi.

„Vă pot spune cum este în foarte multe ţări din vest. Cartonul se strânge separat acolo unde avem rezultate foarte bune şi există staţie de sortare carton-hârtie. Există după aceea staţie de sortare plastice. Noi le luăm pe toate la grămadă, pentru că din păcate, municipalităţile din România au o singură staţie de sortare. Deci oricât le-am separat noi pe fracţii, toate vor trece printr-o singură staţie de sortare“, a spus Constantin Damov, preşedinte al Green Group, cel mai mare jucător din domeniul reciclării. El explică faptul că o altă greşeală care se face în România este că se colectează împreună cartonul, hârtia şi hârtia de ziar, ceea ce în alte ţări nu se face tocmai pentru a se uşura reciclarea.

În blocuri, în zona ghenelor de gunoi, sunt lăsaţi saci destinaţi colectării separate a deşeurilor de plastic şi carton. Însă nici aici ambalajele nu ajung să fie colectate separat, mai ales că de cele mai multe ori nu respectă codul culorilor ambalajelor care pot fi reciclate, iar oamenii nu ştiu unde să arunce plasticul şI unde cartonul. Sacii ajung în aceleaşi camioane de colectare care adună atât plasticul cât şI cartonul, nu în camioane separate.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 nu au răspuns solicitării ZF cu privire la câte astfel de containere s-au instalat până acum, cât vor mai fi montate, care este valoarea investiţiei, cine se ocupă de producţie şi montare, dar şi de ce pe unele containere nu este menţionat tipul de deşeu reciclabil care ar putea fi aruncat.

Datele publice arată că la nivelul sectorului 3 s-a realizat un proiect pentru gestionare a deşeurilor în valoare totală de 294 de milioane de lei din care în perioada 2020-2025 trebuia să se doteze zona cu 1.000 de containere îngropate, 3.000 de con­tainere supraterane de diferite capacităţi şi alte tipuri de containere, europubele, compostoare, camioane etc.

La nivelul sectorului 3 serviciul public de salubrizare este gestionat direct prin Direcţia Generală de Salubritate Sector 3. Aceasta este o instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Local Sector 3, conform infor­maţiilor furnizate anterior de reprezentanţii primăriei.

„Singurul lucru pe pe care nu ni-l permitem şi nu vor primarii, din punct de vedere al populismului, vă spun este nota noastră slabă este de a impune nişte costuri la gestiunea deşeurilor. La nivelul normal, totul s-a scumpit în România cablul, telefonul, benzina şi le plătim la preţ european. Să ştiţi că noi nu plătim la preţul normal gestiunea deşeurilor. Ba mai mult, sunt sectoare unde gestiunea deşeurilor este gratuită, un lucru absolut anormal. Nu există un serviciu cu valoare zero, iar noi trebuie să înţelegem valoarea serviciului, să o respectăm şi în felul ăsta ne şi educăm“, a mai explicat Constantin Damov. Mai mult decât atât, în unele ţări cetăţenii care aruncă ambalaje în alte containere decât cele destinate primesc amendă.

În sectorul 3 al Capitalei au apărut în parcări nişte containere destinate colectării deşeurilor de la populaţie, două containere mai mari pentru plastic şi hârtie/carton şi două pentru gunoi menajer, care se acţionează cu piciorul.

Când te apropii de containere care ar trebui să fie într-unul doar plastic şI unul hârtie, descoperi că acestea sunt amestecate şi regăseşti şi tipuri de ambalaje care nu se pot recicla.

În blocuri, în zona ghenelor de gunoi, sunt lăsaţi saci destinaţi colectării separate a deşeurilor de plastic şi carton. Îsă nici aici ambalajele nu ajung să fie colectate separat, mai ales că de cele mai multe ori nu respectă codul culorilor ambalajelor care pot fi reciclate, iar oamenii nu ştiu unde să arunce plasticul şI unde cartonul. Sacii ajung în aceleaşi camioane de colectare care adună atât plasticul cât şI cartonul, nu în camioane separate.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar