Economia verde

Supliment ZF Economia Verde. Spre o lume mai curată

15.01.2025, 00:05 Autor: Mădălina Dediu Panaete

„Mai verde” este o sintagmă care ne însoţeşte deja de câţiva ani şi, deşi la început lucrurile nu păreau că merg într-o direcţie bună, acum studiile şi ce vedem în viaţa de zi cu zi ne arată că grija pentru protejarea mediului a trecut în prima parte a listei de obiective a companiilor.

Corporaţiile, dar nu numai, investesc în reducerea amprentei de carbon, în flote hibrid sau electrice, se uită către clădiri de birouri mai verzi şi către a refolosi cât mai mult din resurse.

Totodată, oraşele au acum mai multe oportunităţi de investiţii în a-şi reduce amprenta de carbon. De asemenea, România are oportunitatea de a reduce cantitatea de deşeuri din plastic, aluminiu şi sticlă care ajunge în natură prin Sistemul Garanţie-Returnare, care a reuşit să convingă românii să returneze peste 3 miliarde de ambalaje doar în primul an de la implementarea acestui proiect. România nu excelează la capitolul procent de plastic reciclat din total consum, dar nici la reciclarea ambalajelor din aluminiu sau sticlă, însă se văd an de an îmbunătăţiri. Producătorii vorbesc şi de o lipsă de strategie la nivel naţional care să asigure o economie circulară completă, fără hibe. Cum vom reuşi să facem o Românie mai verde?

 

O campanie editorială Ziarul Financiar