Economia verde

ZF Economia verde. Lungul drum de la galon la electron: În cinci ani, România ar trebui să-şi crească de circa 14 ori reţeaua de staţii electrice. Vis sau realitate?

24.04.2022, 11:56 Autor: Roxana Petrescu

♦ România are acum numai 1.161 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, de peste două ori mai puţine decât Ungaria şi imposibil de comparat cu cele aproape 91.000 de staţii care electrifică mobilitatea în Olanda, după cum arată Observatorul European pentru Combustibilii Alternativi (EAFO) ♦ Dar în numai cinci ani, România ar trebui să adauge la ce are acum alte 15.000 de staţii electrice, mai ales prin PNRR, pentru ca la finalul anului 2030 să ajungă la circa 30.000 de puncte de alimentare. Misiune imposibilă sau un plan fezabil?

Electrificarea transportului este una dintre cele mai mari provocări legate de planul de decarbonizare agreat la nivel european pentru anul 2050. Potrivit Green Deal, în 2025 la nivelul blocului UE ar fi necesare circa un milion de puncte de încărcare pentru maşinile electrice, pentru cele 13 milioane de maşini electrice şi hibride care vor circula pe străzile europene la acel moment. Drumul de la galon la electron este foarte lung în contextul în care statisticile europene arată că în acest moment funcţionează circa 300.000 de staţii pentru maşinile electrice.

Potrivit datelor oficiale disponibile pe site-ul Observatorului European pentru Combustibilii Alternativi (EAFO), în prezent pe plan local sunt înregistrate 1.161 de staţii publice pentru maşinile electrice, dublu faţă de 2020 şi semnificativ mai mult faţă de 15 unităţi cu care defila România în 2014.

Numărul de staţii din România este însă de peste două ori mai mic faţă de cel din Ungaria, faţă de care România are o suprafaţă de două ori mai mare.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank